Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


De ce plătește Germania pentru Pogromul de la Iași? Pentru că așa trebuie

trenurile_mortii.jpg

Trenurile morții, iulie 1941
În Pogromul de la Iași și Trenurile morții au fost uciși peste 13000 de evrei
Image source: 
www.pogromuldelaiasi.ro

Știrea despre decizia Germaniei, luată după negocieri cu Claims Conference, de a acorda despăgubiri victimelor pogromului de la Iași din 1941 și altor victime ale persecuțiilor antisemite din fosta capitală a Moldovei a făcut înconjurul lumii. 

A avut și numeroase share-uri pe Facebook. Am remarcat la multe share-uri întrebări de tipul: Dar de ce să plătească Germania pentru ceva ce au făcut românii? România de ce nu își asumă responsabilitatea și dă vina pe alții? România de ce nu plătește?

Când vine vorba de istorie, ar fi grozav dacă lumea ar citi mai mult, cărți mai mult decât Google, cărți bune mai mult decât cărți proaste. Ar fi de preferat c să citească chiar documente, măcar dintre cele publicate dacă nu direct din arhive.

Fac aici câteva precizări în privința unor chestiuni care, poate, nu sunt tocmai clare pe baza cărților și colecțiilor de documente publicate până acum.

1) Cine sunt responsabilii pentru pogromul de la Iași, românii sau germanii?

Imediat după război, lucrurile erau clare atât pentru supraviețuitori, cât și pentru cei care investigau crimele de război: la crime au participat atât români, cât și germani.

Evrei uciși în pogromNumeroși evrei au fot împușcați în plină stradă la Iași în iunie 1941

România avea dreptul să-i ancheteze doar pe participanții români la atrocități. Au fost arestate câteva sute de persoane pentru implicare în pogromul de la Iași, iar câteva zeci au fost condamnate, cele mai multe în 1948.

Au fost câteva tentative de comisii rogatorii cu Germania, dar izbucnise războiul rece și dialogul judiciar nu a mai fost posibil. Oricum, după 1948, s-a așternut liniștea asupra subiectului și în România. Regimul comunist avea alte priorități.

Au continuat anchetele, dar nu s-a vorbit aproape deloc despre ele în public. Cei condamnați au stat în închisoare sau colonii de muncă, în general, până la grațierile și amnistiile din 1955 sau 1964.

Din anii ’60, discursul istoric a devenit din ce în ce mai naționalist, iar în anii ’70-’80 au fost luate de bune strategiile disculpante ale responsabililor regimului Antonescu anchetați pentru crime de război.

Aceștia au proiectat responsabilitatea pentru marile decizii criminale asupra Germaniei naziste. În anii ’70, a fost publicată, cu voie de la PCR, o carte despre pogromul de la Iași, în care responsabilitatea cădea în sarcina germanilor.

Participanții români erau descriși ca răzleți și marginali. Am găsit în arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Secutității (CNSAS) și o lucrare de uz intern a Securității, în care, la fel, principalii vinovați erau germanii.

Cu acest tip de lectură disculpantă au început să lupte, din 80, istorici din afară, între care s-a remarcat Jean Ancel. Monografia sa dedicată pogromului, publicată după 1989, după ce s-au deschis arhivele din România, răspundea cu precădere acestui tip de bias, preluat voios de negaționiștii postcomuniști.

Însă sub efectul lecturii monografiei lui Jean Ancel și al altor lucrări influențate de acesta, riscăm să pierdem din vedere ceea ce în 1945-1948 era evident: anume că, în anumite faze ale pogromului, românii și germanii au participat cot la cot.

Cercetarea academică în arhivele din Germania a condus, până la acest moment, la concluzia că participarea germană a fost redusă. Dacă ne uităm însă la sursele invocate vedem că este vorba de rapoarte ale marilor unități (corpuri de armată și divizii) și ale consulului german la Iași.

Străduința acestora este de a minimaliza participarea germană la incidente, pentru că orice implicare în treburile interne ale României ar fi contravenit înțelegerii cu regimul Antonescu.

Citite în răspăr cu intențiile de comunicare ale autorilor rapoartelor, se înțelege însă destul de clar că germanii au participat la arestarea și maltratarea evreilor din Iași. Am discutat acest aspect cu istoricul care a identificat și publicat rapoartele, Ottmar Trașcă.

Experiența mea de cercetare în arhivele militare a arătat că informațiile cele mai importante ies la iveală din fondurile de arhivă ale unităților medii (regimente, batalioane, companii).

În arhivele din Germania nu au fost încă studiate arhivele unităților medii care au operat în zona Iașului, și nici cele ale poliției și jandarmeriei militare. Încă nu este clar care din serviciile de informații germane aveau oameni la Iași - știm de unele, dar nu de toate.

Dar marea problemă este că în Germania nu avut loc procese ale criminalilor de război focalizate pe problema pogromului de la Iași.

Dacă nu ar fi existat astfel de procese în România, care au adunat zeci de mii de pagini de mărturii și documente, nu am fi știut mare lucru despre pogrom doar pe baza Arhivelor Militare și a Arhivelor Naționale. Majoritatea rapoartelor oficiale, fie ele române sau germane, minimalizează sau distorsionează faptele.

2) Și atunci de unde știm despre implicarea germanilor în pogromul de la Iași?

Tot din documentația proceselor criminalilor de război și din documente sau publicații care consemnează mărturii ale supraviețuitorilor, rudelor victimelor sau martorilor.

Ion AntonescuComandanții militari români și germani au coloborat în timpul Pogromului de la Iași (www.pogromuldelaiasi.ro)

În Arhiva CNSAS, se găsesc peste 200 de dosare de arhivă care cuprind mărturii despre pogromul de la Iași.

La Arhivele Naționale Iași se află dosare ale supraviețuitorilor sau rudelor victimelor adunate de Comitetul Evreiesc în sistem IOVR – 1.350 de dosare individuale.

La Arhiva Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România se găsesc peste 1.500 de dosare IOVR referitoare la pogromul de la Iași (care, parțial, se suprapun peste cele de la ANR Iași).

În fine, tot la CSIER se găsesc fișe de familie întocmite de Congresul Mondial Evreiesc pentru a consemna suferințele evreiești dintre 1938-1944, iar este 2.500 dintre acestea se referă la Iași. O parte dintre mărturii arată, fără drept de apel, participarea militarilor germani la arestarea și uciderea evreilor.

Lucrurile s-au precipitat în Iași în noaptea de 28 spre 29 iunie când în tot orașul au izbucnit împușcături. Știm astăzi că împușcăturile au fost rezultatul unor diversiuni și al confuziei.

Este un subiect complicat pe care nu am loc să-l dezvolt aici. Cert este că, pe fondul răspândirii zvonurilor care atribuiau evreilor împușcăturile, trupele române și germane au fost cuprinse de psihoza unei „rebeliuni evreiești”. Știm astăzi că această „rebeliune” nu a existat, că era imposibilă.

Atunci însă mulți așa au crezut sau au vrut să-i lase pe alții să creadă. Trupele române și germane au făcut percheziții toată noaptea de 28 spre 29 și i-au executat pe toți evreii care le păreau suspecți.

Restul au fost reținuți. Antonescu ordonase în acea noapte evacuarea tuturor evreilor din Iași și executarea celor care trăgeau în armată. Polițiștii, când au venit la apelul de dimineață de la Chestură, au găsit curtea plină de evrei.

S-au făcut echipe mixte și au continuat arestările toată ziua. Multe dintre mărturiile victimelor arată că din echipe făceau parte și militari germani.

În zona Iașului operau Corpul 30 și Corpul 11 Armată germane. Participarea germanilor la razii și crime a fost masivă în noaptea de 28/29 și în prima parte a zilei de 29 iunie (în special în centrul orașului, în Tătărași, în Copou, Păcurari și la gară).

Apoi militarii germani au fost retrași de la razii la ordinul Comandamentului german și la intervenția autorităților române. Așadar, mărturiile supraviețuitorilor în această privință diferă în funcție de momentul în care au fost reținuți.

Germanii au fost prezenți la Chestură, cu implicare mai mare sau mai mică, pe tot parcursul zilei de 29 iunie. Pentru o vreme, după prânz, au controlat Chestura.

S-au opus, alături de reprezentanți ai autorităților române, emiterii biletelor de „liber” evreilor care nu erau „suspecți” de către comisarii de poliție români de la Chestură – procedură desfășurată pe parcursul câtorva ore în dimineața de 29 iunie, pentru a decongestiona curtea Chesturii.

Au participat, alături de români, la maltratarea și uciderea evreilor care erau împinși în curtea Chesturii. Mulți supraviețuitori și-au amintit cu groază de germanii (în special din unitățile Todt) care i-au lovit cu țevi de fier la intrarea în curtea Chesturii.

Crimele din curtea Chesturii au fost comise, în mare parte, de militari și polițiști români, dar a fost consemnată și participarea germanilor.

Apoi germanii au luat parte, alături de uniforme române, la escortarea și îmbarcarea evreilor în cele două „trenuri ale morții”. Au contribuit la deciziile de a nu fi deschise trenurile, când a devenit clar că evreii mor în masă sufocați și însetați, și de a nu fi debarcați la Târgu Frumos. Ambele decizii, luate în colaborare de români și germani, au dus la omorârea a mii de evrei.

Acestea fiind spuse, este nevoie să punem lucrurile în proporții. Deciziile principale în timpul pogromului de la Iași au fost luate de Ion Antonescu, Marele Stat Major, Ministerul de Interne, Prefectura Iași, Chestura de Poliție, Garnizoana Militară a Iașului și serviciile secrete.

Participarea germană s-a înregistrat în special la nivelul acțiunilor de tip polițienesc – razii, percheziții, escortare, execuții sumare. Comandanții militari germani au participat, de asemenea, la câteva decizii care au dus la moartea în masă a evreilor.

Nu este clară încă activitatea serviciilor de informații germane. Numeric, participarea autorităților române și a civililor localnici a fost considerabil mai importantă, astfel că responsabilitatea pentru majoritatea crimelor le revine. Dar participarea germană a fost un fapt.

3) De nu își asumă statul român Pogromul de la Iași?

Ba și l-a asumat, prin Raportul Final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România, acceptat de statul român ca document oficial. Am făcut partea din Comisie, în 2004, știu care a fost rezistența față de Raportul Final la nivelul oamenilor politici și al istoricilor, dar, în final, gestul final al asumării a fost fără echivoc.

Gropi comune cu victime ale Pogromului de la IașiDupă război au fost descoperite gropi comune unde erau îngropate victime al Pogromului de la Iași

De atunci, discursul oficial față de participarea României la Holocaust s-a schimbat radical. Negarea Holocaustului nu doar că este ilegală, dar este și considerată o ofensă de către opinia publică.

Autoritățile din Iași au făcut, de asemenea, numeroase gesturi publice de asumare. Pogromul este studiat în școli și facultăți. Este comemorat prin monumente publice.

Se pregătește un muzeu specializat. A fost obiectul a numeroase expoziții temporare și proiecte artistice. S-au scris romane. Presa publică frecvent mărturii.

Aș spune că cel mai greu se mișcă istoricii, poate și pentru că lucrurile sunt foarte complicate și cantitatea de documente care trebuie procesate este impresionantă. Sunt multe aspecte care trebuie rescrise despre pogrom.

4) De ce nu plătește statul român reparații pentru victimele pogromului?

Ba a plătit după război și a plătit și după 1989. Am pomenit mai sus de dosarele IOVR, care au fost pregătite pentru plata unor reparații supraviețuitorilor, văduvelor și orfanilor.

Memorial în onoarea victimelor Pogromului de la IașiMemoria victimelor Pogromului de la Iași și a Trenurilor Morții este cinstită prin mai multe monumente (www.pogromuldelaiasi.ro)

După judecarea lotului principal de responsabili pentru pogrom, în iunie 1948, a fost publicat în Monitorul Oficial din 3 iulie 1948 Regulamentul de aplicare a Legii 82 din 1 aprilie 1948, prin care provederile legii IOVR erau extinse și la „victimele prigoanei rasiale”, inclusiv ale pogromului de la Iași.

Au fost plătite o mie și ceva de pensii, așadar cu multe sub numărul victimelor, care au fost câteva mii. În perioada Ceaușescu, au fost inițiate negocieri cu Germania pentru a fi plătite despăgubiri pentru supraviețuitorii din România.

Probabil și din acest motiv linia oficială era de focalizare a responsabilității asupra naziștilor. Au fost adunate mii de dosare individuale (care se găsesc astăzi în Germania și în duplicat pe microfilm la CNSAS).

Germania Federală a descoperit însă că Securitatea a falsificat unele acte și a întrerupt negocierile (a scris despre aceasta Mădălin Hodor în revista 22).

După revoluție, a fost emisă Ordonanța nr. 105 din 1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificări și completări ulterioare.

Aceste prevederi legale se referă și la pogromul de la Iași, iar supraviețuitorii primesc drepturi bănești. Legea este neclară, procedurile complicate, iar sumele plătite sunt mici, dar trebuie spus că România își asumă și plătește aceste reparații. 

Adrian CIOFLÂNCĂ este director al Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România și membru în colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității

1225