Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Analist: Phenianul se pregătește să obțină statutul de putere nucleară

racheta_nord_coreeana.jpg

Paradă militară la Phenian. © Ed Jones / AFP |

Acest nou test ne arată o apropierea Coreei de Nord de statutul de putere nucleară, spune la RFI Iulian Chifu, președintele Centrului pentru Prevenirea Conflictelor și Early Warning București.

Iulian Chifu: Este o escaladare maximă a Coreei de Nord. Arată că are și alte tehnologii decât cea nucleară clasică. Bomba cu hidrogen folosește, la origine, fuziunea pentru a determina fisiunea și are un impact mult mai mare.

Practic, a dovedit că își îmbunătățește capacitatea de lovire a armei nucleare pe care o produce. Acest lucru, combinat cu faptul că, cu câteva ore înainte ne-a arătat un cap de rachetă cu bombă H, se presupune și rachetă interbalistică, deci capacitatea de a monta această bombă pe racheta balistică intercontinentală ne arată apropierea Coreei de Nord de statutul de stat nuclear cu capacitate de lovi oriunde în lume.

 

Reporter: La ce să ne așteptăm în continuare? Care vor fi reacțiile, dincolo de reacțiile de condamnarea care au venit deja și continuă să vină?

I.C: Vedem o reacție de incitare venită din partea Federației Ruse, care încearcă, dincolo de contribuțiile, pe care le-am aflat, în salturile tehnologice pe care le-a produs Coreea de Nord, cu motoarele pentru rachete intercontinentale pe bază de combustibil solid, să incite la recunoașterea Coreei de Nord ca actor ce deține arma nucleară și capacitate de livrare, de complicarea a situației din Pacific.

Federația Rusă, care nu avea nimic de spus, se insinuează pe o relație oricum foarte complicată și complexă între Statele Unite și China, utilizând Coreea de Nord, care este întotdeauna un pion de sacrificiu. Mă aștept ca în perioada următoare, la nivelul Statelor Unite să existe o reflecție foarte aprofundată asupra intervalului de timp care a mai rămas la dispoziție.

Probabil, perioada de oportunitate este până la sfârșitul acestui an, până când Coreea de Nord va fi testat deja o armă nucleară montată pe o rachetă balistică intercontinentală. Acela ar fi punctul de la care consacrarea situație Coreei de Nord, de deținătoare a armei nucleare cu capacitate de lovire globală, nu mai poate fi pusă sub semnul întrebării.

Din acel moment raportul de forțe se schimbă în mod substanțial, cu costuri majore pentru Statele Unite și Occident.

Mă aștept ca în acest interval de timp și la nivel diplomatic, la nivelul negocierilor pe canalele potrivite și, în egală măsură, opțiunea militară, eventual reviziută, care să antreneze cât mai puține riscuri și costuri, dacă ar fi utilizată, să fie evaluate. Mai este foarte puțin timp, circa patru luni, până când vom avea acest salt de statut al Coreei de Nord, care ar schimba radical situația în regiunea Pacificului și în lume.

 

Rep: Pentru că spuneați ceva mai devreme că Federația Rusă incită, o primă reacția a venit din partea Rusiei. Condamnă testul și face apel la calm. Pe cine vizează acest mesaj, cu precădere?

I.C: Eu nu m-aș uita la acest mesaj. Este unul în spațiul potrivit și uzual. Îl putem regăsi și la alte state. M-aș uita la mesajele anterioare. Mesajul anterior al lui Vladimir Putin a spus că tentativa de a opri Coreea de Nord în tentativa de a deveni putere nucleară este un drum fără posibilitate de acces, că Statele Unite ar trebui să negocieze cu Coreea de Nord și să îi ofere acesteia tot ce are nevoie și să o considere deja putere nucleară. Practic, Federația Rusă incită Coreea de Nord să dovedească că este putere nucleară și să facă testul suprem.

În egală măsură, forțează comunitatea internațională să facă presiuni asupra Statelor Unite ca să își asume singură costurile unei asemenea situații, pe care a generat-o în mare măsură ea însăși, prin acele transferuri și acele dosare foarte încărcate care vizează capabilități și tehnologie care a ajuns în Corea de Nord prin acel spațiu de 20 și ceva de kilometri, care este comun între Federația Rusă și Coreea de Nord.

De asemenea, nu trebuie uitat că acum două zile Federația Rusă a evacuat de la frontiera sa cu Coreea de Nord circa 1.500 de oameni și a militarizat acea regiune, în așa fel încât să prevină eventualele efecte secundare ale utilizării bombei.

 

Rep: Ce ar însemna această recunoaștere a Coreei de Nord ca putere nucleară? Ce implicații are?

I.C: Are implicații majore pentru că din momentul respectiv nu mai poate fi tratată ca un stat a cărui drum spre proliferare poate fi interceptat. În egală măsură, ar fi un stat, care după semnarea Tratatului de neproliferare nucleară a dobândit o armă atomică utilizabilă peste tot în lume, dincolo de acel tratat, evident, cu implicarea celor care au deținut această tehnologie, cu precădere Federația Rusă și, în al doilea rând, China. Dar China s-a alăturat sancțiunilor recente.

Ca să fim foarte practici, Coreea de Nord, amenințând cu arma nucleară, poate să obțină, într-o formă de cvasi șantaj și o livrare de alimente gratuite către populația sa.

Se gândește să utilizeze acel șantaj și pentru a avea avantaje în dezvoltarea internă, pentru ridicarea sancțiunilor. Sunt instrumente extrem de puternice cu care, în condiții de nerespectare a regulilor dreptului internațional, cum suntem acum și de către Coreea de Nord, dar și de către Rusia, care a sprijinit acest salt, practic, orice se poate întâmpla.

Schimbăm pe deplin regulile lumii și respectarea Tratatului de neproliferare. Mâine, Coreea de Nord va muta arma atomică sau capabilitatea în Iran sau în Arabia Saudită, oriunde în lume. Nu este un stat semnatar al Tratatului de neproliferare și având această capabilitate, dobândită în mod fraudulos, poate să obțină de la comunitatea internațională, prin șantaj, aproape orice, în condiții extrem de dure și de agresivitate împotriva tuturor.

 

Rep: Care va fi următoarea mișcare din partea Statelor Unite? La ce să ne așteptăm?

I.C: Este o perioadă de reflecție, care se va suprapune pe variantele de scenarii pe care Statele Unite le au deja concepute. Mă aștept la o ședință a Consiliului Național de Securitate. Mă aștept la o opțiune pe care să o facă Președintele Trump, între opțiunile alternative care nu sunt, la această oră, niciuna bună, în sensul absolut. Toate antrenează costuri și riscuri din ce în ce mai mari pentru Statele Unite și pentru lume.

Pentru noi înseamnă o problemă majoră pentru că redirecționarea greutății strategice, a interesului, a atenției și a capabilităților militare în zona Pacificului, a Asiei de Sud-Est, se face în detrimentul atenției, a capabilităților și a interesului pentru alte zone din lume, inclusiv aceasta din Europa de Est, unde Federația Rusă se pregătește, peste două săptămâni, de mega-exercițiul Zapad 2017, și unde își poate pune greutatea pentru a modifica în continuare situația de pe teren în Ucraina sau amplasarea de forțe, sau alte presiuni la adresa flancului estic al NATO.

318