Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Fostul ofițer SRI Daniel Dragomir, din nou la audieri

Fostul ofițer SRI Daniel Dragomir va fi audiat, din nou, astăzi, în Comisia de control a activității Serviciului. La prima rundă de discuții, Daniel Dragomir a vorbit  despre persoane importante care ar fi beneficiat de protecție, printre care și un fost președinte al Camerei Deputaților. Astăzi ar urma ca fostul ofițer SRI să furnizeze și probe. 

La prima audiere, fostul ofițer SRI Daniel Dragomir a susținut că ar exista persoane din spațiul public care ar cunoaște cazuri concrete în care ofițeri ai Serviciului sau personal din conducere au încălcat legea. Daniel Dragomir a furnizat chiar o listă, cu peste 60 de nume din presă, politică, justiție, mediul de afaceri sau SRI. Totodată, acesta a susținut că un fost președinte al Camerei Deputaților (fără a-l nominaliza) ar fi beneficiat de protecția SRI. Afirmațiile, citez, i-au șocat pe cei din Comisie, după cum spunea președintele Claudiu Manda:

 



Daniel Dragomir este așteptat și cu probe, pe care ar putea să le furnizeze în decursul mai multor runde de audieri. Ar urma să fie chemate  la Comisie și  persoane de pe deja celebra listă:
 



În tot acest context, președintele Klaus Iohannis a transmis deja că a cerut informații despre caz. Șeful statului a pus însă la îndoială credibilitatea celor afirmate de Daniel Dragomir. 

”(...) Nu cred că afectează credibilitatea vreunei instituţii. Ba chiar, când am rugat pe cineva să se informeze cine este acest fost angajat al SRI, mi s-a spus că omul a plecat din SRI din cauza unor probleme penale, dosare penale, şi aşa mai departe. Deci, nivelul de credibilitate, după părerea mea, este foarte mic”, a afirmat  Klaus Iohannis.

309