Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


M-am răzgîndit, dar nu-i nimic

cristina-stefan.jpg

Cristina Ștefan
Image source: 
Dilema Veche

Oamenii se răzgîndesc mereu, chiar şi în privinţa unor lucruri mărunte: chiar dacă îţi place, nu mai cumperi haina aceea pentru că vrei să faci economie, îţi schimbi părerea în privinţa încălzirii globale, după ce ai citit mai multe studii, sau un prieten îţi vorbeşte cu atîta patos, încît te convinge să devii vegetarian. Psihologii spun că e normal să ne răzgîndim.

Face parte din procesul de reevaluare periodică a identităţii noastre, chiar şi a credinţelor şi a valorilor pe care le avem. Ne putem schimba opinia în urma unei dezbateri audiate, a unei discuţii argumentate, a unor ştiri urmărite şi aşa mai departe.

Dacă ai un discurs suficient de bun – sau, cu alte cuvinte, spui o poveste suficient de convingătoare, cum e, de pildă, cea a condiţiilor proaste din închisori, dovedind astfel imperativul eliberării unui număr mare de deţinuţi şi, eventual, nevoia stringentă de a nu-i mai supune pe bieţii condamnaţi pentru corupţie unui astfel de tratament – poţi schimba inclusiv convingerile morale ale cuiva? S-ar părea că, la noi, da. Mass-media are această putere asupra unui segment de populaţie. Iar poveştile acestea au, destul de des, legătură cu politicienii. Cei care una zic şi alta gîndesc şi fac, de fapt, argumentînd apoi doar cu o ridicare din umeri.

 

Citiți continuarea articolului semnat de Cristina Ștefan în Dilema Veche aici

101