Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, la RFI: PSD ar trebui să-l îndepărteze pe Liviu Dragnea

Primar Iasi Mihai Chirica PSD indeparteze Liviu Dragnea.jpg

Mihai Chirica nu vrea un miting al PSD contra statului paralel (Sursa foto: Facebook/Mihai Chirica)
Mihai Chirica nu vrea un miting al PSD contra statului paralel (Sursa foto: Facebook/Mihai Chirica)

Nu e nevoie de un miting al PSD, pentru că nu există încă o definiţie a statului paralel, declară la RFI primarul Iaşiului, Mihai Chirica. În opinia sa, PSD trebuie să-l îndepărteze de la conducere pe Liviu Dragnea, care a viciat partidul şi dogmatic şi administrativ.

Ar fi nevoie de un miting organizat de PSD împotriva statului paralel? „Răspunsul este evident nu, pentru că nu avem încă o definiţie a statului paralel. Mă consider totuşi un om care a mai citit câteva cărţi de-a lungul carierei mele şi vieţii mele şi n-am găsit încă o definiţie clară a statului paralel, ca să văd motivul pentru care să protestăm. De regulă, orice manifestaţie publică, indiferent dacă este politică sau nu are un scop, în a atrage atenţia asupra unui lucru concret, care poate fi definit şi înţeles de cealaltă parte a populaţiei, care nu participă la acea manifestaţie, dar care ar putea afla că există o problemă undeva. În situaţia de faţă nu văd faţă de ce protestăm sau faţă de ce ar trebui să protestăm, ca să atragem atenţia opiniei publice”, spune Mihai Chirica, suspendat din funcţiile de conducere din PSD.

Întrebat dacă ar fi de acord cu un miting al PSD la Iaşi, el a răspuns: „Sunt primarul Iaşiului şi trebuie să fiu cât se poate de corect cu toţi cei care au nevoie să se exprime public, indiferent că vorbim despre PSD, PNL sau orice formaţiune politică. Atâta timp cât este respectat cadrul de legalitate şi nu se prejudiciază legislaţia în vigoare în ceea ce priveşte manifestările în domeniul public, cu siguranţă va trebui să accept şi un astfel de miting”.

 

„Am auzit nişte aberaţii dintr-un judeţ din sudul ţării”

 

Mihai Chirica afirmă că schimburile de replici dintre primarul Capitalei, Gabriela Firea şi premierul Mihai Tudose îl îngrijorează: „Le privesc cu o reală îngrijorare. Fără a interveni în disputele verbale sau conceptuale între doamna primar Firea şi domnul prim-ministru Tudose, lucrurile nu pot să ajute, pentru că vorbim de primarul Capitalei în contradicţie cu premierul României, deci lucruri destul de profunde, dacă ar fi să le aşezăm acolo unde trebuie ele să stea. În rest, nu fac decât să arate public că lucrurile nu merg bine în partidul de guvernământ, ceea ce nu este absolut deloc benefic pentru România în momentul de faţă. Dar greutăţile nu sunt motivate de o lipsă de înţelegere a doamnei Firea faţă de realităţile României de astăzi, ci mai mult de o apetenţă uşor exagerată de doctrină a domnului Dragnea, care nu mai bate deloc nici cu planul de guvernare promis, nici cu politica României la nivel naţional şi internaţional şi probabil nici cu viziunea multor oameni politici din PSD în momentul de faţă”.

Ce riscă PSD în aceste condiţii? „Să piardă foarte mult în ceea ce priveşte credibilitatea şi încrederea românilor faţă de programul de guvernare propus şi mai ales credibilitatea României la nivel internaţional. Noi nu suntem aserviţi, am auzit nişte aberaţii undeva din sudul ţării, dintr-un judeţ, pronunţate din păcate de către un senator, noi nu suntem aserviţi, dar nu putem să rămânem nici cu gura căscată, aşteptând să se întâmple o minune, când paşii care se fac în interiorul ţării faţă de relaţiile noastre internaţionale sunt paşi greşiţi”, consideră primarul Iaşiului.

Mihai Chirica declară că „PSD ar trebui să-l îndepărteze de la conducerea partidului pe Liviu Dragnea, pentru că este nocivă, a reuşit să vicieze şi dogmatic, dar şi administrativ acest partid, nu asistăm decât la ieşiri explozive şi lipsite de conţinut din partea unor foşti lideri ai Partidului România Mare, ştim foarte bine ce vizibilitate naţională şi internaţională avea acest partid prin liderii săi şi să aducă în discuţie o altă conducere care să poată reaşeza stânga din România sau centru-stânga din România exact acolo unde ar trebui să fie ea acum, în contexul european în care ne aflăm”.

Mihai Chirica, intervievat de Cosmin Ruscior, despre mitingul PSD contra statului paralel
173