Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Nici puţină inteligenţă n-ar strica…

andrei_plesu.jpg

Andrei Pleșu
Image source: 
Dilema Veche

Să „faci pe deșteptul“ nu e în regulă: ești ori arogant, ori prost. „Să faci pe prostul“ e mai complex: poate fi o strategie de camuflaj, un mod de a ieși basma curată dintr-o capcană. Te prefaci că nu-nțelegi, că nu te-ai prins, că ai fost păcălit, manipulat etc.

E drept că, uneori, dacă nu ești atent, dai senzația nu că „faci pe prostul“, ci că ești chiar prost. Fapt e că referința la inteligență și prostie e mult mai puțin prezentă pe scena publică decît ar fi cazul. Sînt preferate injurii groase, cu trimitere mai curînd spre vicii de comportament și de caracter decît spre vicii de gîndire. Orgolios, românul preferă, s-ar zice, să fie taxat drept „corupt“, „hoț“, „canalie“, „lichea“, „mincinos“, „mitocan“ decît să i se pună la îndoială inteligența. Admite că nu i ies toate pasiențele, că are și el „păcatele“ lui (omenești), că poate fi rău de gură, iute la mînie, ușor de ispitit spre mici sau mari derapaje. Dar să nu-i spui că „nu-i merge mintea“! Românul e „dăștept“! Atît de „dăștept“, încît știe să preschimbe și prostia, dacă e prea evidentă, în virtute: „sînt prost de bun…“, „prost am fost!“ (cu sensul: „m-am lăsat fraierit de cumsecade ce sînt“), „mare prostie am făcut!“ (cînd n-am obținut profitul așteptat, după ce am făcut ceva „bun“).

 

Citiți continuarea editorialului semnat de Andrei Pleșu în Dilema Veche aici

33