Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Comisia specială nu renunță. Au fost reluate dezbaterile la legile justiției

 În pofida protestelor de miercuri atât din Parlament, cât și în afara acestuia, comisia specială condusă de deputatul PSD, Florin Iordache, a reluat dezbaterile pe legile justiției.     

Comisia specială privind legile justiției nu renunță. În pofida protestelor de ieri atât din Parlament, cât și în afara acestuia , au fost reluate dezbaterile pe legile justiției.     

Azi se discută proiectul privind organizarea judiciară. Principalul punct - și cel mai criticat - înfiinţarea unei direcţii speciale de investigare a magistraţilor.

Ieri, legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor a fost adoptată pe articole într-o şedinţă maraton care a durat peste 12 ore, în pofida protestelor USR.

Într-un final, coaliția PSD-ALDE-UDMR a amânat votul final pe lege. Motivul: nu au fost suficienţi deputaţi pentru a adopta actul normativ.

Singura modificare adoptată ieri de plenul Camerei Deputaților față de varianta comisiei speciale - și cea mai criticată de altfel – a fost obligativitatea statului de a se îndrepta împotriva magistratului care a săvârşit o eroare din rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

Opoziția i-a acuzat pe deputații PSD că au călcat în picioare  regulamentul. Liderul deputaților PNL, Raluca Turcan, a precizat că legea ar putea primi votul final marțea viitoare în plen.

Peste 400 de oameni s-au strâns aseară în fața Parlamentului pentru a protesta față de modul în care se modifică aceste legi. Nu au lipsit incidentele:  pe lângă îmbrânceli între protestatari şi forţele de ordine,  doi manifestanți au fost loviți de o mașină care ieșea din Curtea Parlamentului. La volan se afla deputatul PSD Ioan Terea – care s-a și ales cu dosar penal pentru vătămare din culpă.

Deputatul PSD Florin Iordache, președintele comisiei speciale a comentat la Digi 24 protestul USR din Parlament și al oamenilor din stradă.

Iar deputatul UDMR Marton Arpad i-a comparat pe protestatari cu minerii care au venit în Bucureşti în 1990

Noi manifestații sunt anunțat astăzi la Parlament, după ora 17, față de modificările la legile justiției.


Între timp, comisia specială a reluat dezbaterile pe legea privind organizarea judiciară. Principalul punct - și cel mai criticat - înfiinţarea unei direcţii speciale de investigare a magistraţilor. Cum era de așteptat contrele între putere și opoziție nu au lipsit.

Uniunea Națională a Judecătorilor, condusă de judecătoarea Dana Gârbovan, vrea înființarea unei secții speciale care să investigheze infracțiunile din justiție – adică magistrații suspectați de fapte de corupție. Secția ar urma să facă parte din subordinea Parchetului General. Șeful acestei secții este numit și revocat de plenul CSM, nu de președintele țării, potrivit amendamentelor.

Anterior președintele comisiei speciale, Florin Iordache spunea că nu mai susține înființarea unei direcții speciale, cum prevedea proiectul inițial, ci o secție specială.

Deputatul PNL, Cătălin Predoiu, susține că această direcție specială ar fi o încercare de a reduce competențele DNA. Potrivit acestuia, azi-noapte, la ora 12.30, o parte dintre membrii comisiei au primit pe email amendamente propuse de Uniunea Națională  a Judecătorilor – UNJR privind înființarea unei secții speciale de anchetă a magistraților în cadrul Parchetului General.

Aleșii au votat și o modificare care se referă la DNA. Instituția nu mai poate înființa birouri teritoriale fără un aviz al Secției procurorilor din CSM. Iar în privința DIICOT – direcția trebuie să facă un raport anual pe care îl prezintă CSM-ului și ministrului Justiției. Apoi ministrul își va prezenta concluziile asupra raportului de activitate Parlamentului. În prezent, prevederea vizează doar DNA.

Totodată a fost modificată vechimea necesară pentru a intra în DIICOT – de la 6 la 8 ani, la propunerea DIICOT.

USR a propus ca înainte de adoptarea finală a raportului, proiectul să fie trimis la CSM pentru consultare. Coaliția PSD-ALDE-UDMR a respins propunerea.

 

 

 

78