Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Brexitul este deja mort (Der Spiegel)

brexit_ue.jpg

Image source: 
pixabay.com

Astăzi ar urma să înceapă la Bruxelles negocierile pentru Brexit. Dar Brexitul este deja mort, scrie revista germană Der Spiegel, citând surse guvernamentale de la Londra.

Un val de furie plutește peste Marea Britanie, titrează revista germană.
Marea Britanie poate fi o insulă, dar din punct de vedere economic este cea mai interconectată țară din Europa: Centrul financiar din Londra, producătorii auto din țară, ceea ce a ramas din industria britanică și chiar infrastructura țării. Franța îi livrează electricitate, instalațiile de epurare a apei din sudul Angliei aparțin germanilor, aeroporturi mari precum Heathrow sunt deținute de spanioli. Un sfert din medicii care mențin în viață sistemul britanic de îngrijire a sănătății, relativ deficitar, provin de pe continent.

Promisiunea Brexitului a fost însuflețită de la bun început de ideologie - un basm bazat pe șovinismul întunecat. Armata spaniolă, Napoleon, Hitler și acum ... instalatorul polonez, care s-a pretins că ar fi contribuit la scăderea salariilor - când, în realitate, a asigurat, după zeci de ani, dușuri calde în băile țării care s-au reîntors, treptat, la funcționalitate.

În paralel cu negocierile, Theresa May trebuie să găsească timp și pentru a cere un acord de coaliție, la ușa unui fost actor în conflictul civil din Irlanda de Nord, Partidul Unioniștilor din Ulster. Orice soluție ar fi bună, atâta timp cât ea poate continua să guverneze...
 

Nu va fi un Brexit dur. În cel mai bun caz va fi unul soft, ceea ce ar însemna că Marea Britanie ar putea rămâne o parte a pieței unice. În schimb, guvernul ar trebui să accepte imigrația din Europa și reglementările de la Bruxelles - fără a avea drept de vot în UE.

Aceasta ar fi într-adevăr o afacere proastă, dar mai bună decât nicio înțelegere - scenariul cu care doamna May amenința atunci când avea încă o majoritate confortabilă.

Ceea ce investitorii urăsc cel mai tare este incertitudinea, dar este exact ceea ce experții prevăd pentru Marea Britanie în următorii ani. Incertitudinea combinată cu strangularea creșterii, slăbirea comerțului, taxe mai mari și un sistem medical mai slab la nivel național.

Alegerile de săptămâna trecută au fost doar primul val de furie care erupe în prezent peste țară. Și valul va deveni tot mai puternic pe măsură ce situația se va degrada. În câțiva ani, este aproape sigur că va exista un guvern interesat să se reîntoarcă în  UE. Ceea ce este posibil, dar condițiile oferite vor fi aproape sigur, mai rele.

 

Budapesta a devenit un hub pentru ceea ce se numește ”Internaționala național-identitarilor”. Iată concluzia unei anchete a revistei americane The Atlantic:

Ungaria lui Viktor Orbán atrage un număr tot mai mare de naționaliști din străinătate hotărâți să-și răspândească propaganda din acest avanpost.
 

În februarie 2017, în discursul său despre starea națiunii, Viktor Orbán, spunea: 
„Vom lăsa să intre în Ungaria refugiații autentici: germani, olandezi, francezi și italieni, politicieni și jurnaliști, care vor găsi în Ungaria, Europa pierdută la ei acasă“. Astfel că un mic cerc de militanți naționaliști, revoltați de ceea ce se întâmplă la ei acasă în Suedia, Marea Britanie, Statele Unite, Franța și în alte părți, animați de același dispreț pentru valorile progresiste promovate în țările lor, au constatat că ideologia lor corespunde cu cea oficială din Ungaria lui Orbán.

Aceștia au format deja o rețea de propagandă organizată. În centrul acestei rețele se află  o editură, Arktos Media, care iese în evidență ca un pivot al dreptei alternative americane și al mișcărilor naționaliste , paleoconservatoare, mergând până la idei xenofobe, dar și legate de supremația rasei albe, aproape de  neo-nazism.

Săptămâna trecută, Reuters raporta faptul că cinci diplomați ruși au fost expulzați din Republica Moldova în cursul lunii mai, deoarece ar fi recrutat luptători pentru forțele separatiste pro-ruse din estul Ucrainei. Oficialii ruși au negat acuzațiile. Dar cazul deschide o perspectivă deosebită privind potențiala implicare a Rusiei în conflictul din estul Ucrainei.

După cum transmite publicația Medium.com presupusa recrutare de luptători din Moldova nu este chiar un accident, deoarece această țară este una dintre cele mai bune surse pentru potențialii recruți. Cel mai evident motiv este regiunea separatistă a Transnistriei, care se învecinează cu granița sud-vestică a Ucrainei și în unde Rusia menține în jur de o mie de soldați.

În mod evident, întoarcerea acasă este periculoasă, pentru că autoritățile din Moldova îi urmăresc și îi arestează pe cetățenii lor care luptă în străinătate.

Astfel, mulți luptători moldoveni locuiesc acum în Rusia sau rămân în teritoriile separatiste din Ucraina. Cum e cazul lui Ruslan Pastuh, originar din orașul Ungheni, de la granița cu România. El a luptat în zona Donetsk, în detașamentul "ȚSKA", după numele celebrului club sportiv din Moscova. În loc să se întoarcă în Moldova, el a primit un pașaport de la autoproclamata Republică Populară Donetsk și, în conformitate cu cele mai recente informații din surse deschise, este încă în Donbas.

De asemenea, surse din Moldova au declarat pentru Reuters că luptători recrutați din Găgăuzia au fost trimiși într-o tabără de instruire din regiunea Rostov din sudul Rusiei. De altfel, Rusia e cea care a planificat recrutarea și instruirea tinerilor din Găgăuzia. În perspectivă, merită să se acorde o atenție deosebită situației luptătorilor străini care se întorc acasă, deoarece ar putea exista dovezi suplimentare privind recrutarea lor pe filieră rusească.

Revista presei internaționale din 19 iunie 2017
772