Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Autodeterminarea nu este sinonimă cu secesiunea (Le Monde)

madrid_unitate.jpg

Miting de susținere a unității Spaniei, în preziua referendumului privind independența Cataloniei, Madrid, 30 septembrie 2017
Image source: 
REUTERS/Sergio Perez

O analiză a ziarului Le Monde vine cu precizări importante în acest context marcat de conflictul dintre Barcelona și Madrid.

Le Monde reamintește că, inițiat după primul război mondial, odată cu dezmembrarea marilor imperii - austro-ungar și otoman – conceptul de autodeterminare a fost reafirmat încă din primul articol al Cartei ONU, în 1945. Dar, în același timp, Națiunile Unite, amintesc continuu un alt principiu fondator al dreptului internațional: protejarea integrității teritoriale a statelor.

ONU a reamintit aceasta, în declarația privind drepturile popoarelor indigene din 2007, și anume că dreptul la autodeterminare nu implică dreptul la secesiune.

În 1970, o altă declarație preciza că nimic nu autorizează subminarea integrității statelor ale căror guverne respectă întreaga populație, fără deosebire de rasă, credință sau culoare. Pe de altă parte, integritatea poate fi contestată în cazul în care nu sunt îndeplinite aceste standarde.

Un an mai târziu, separarea Pakistanului de Est, sub numele de Bangladesh a fost marcată de o represiune sălbatică - mai mult de 3 milioane de decese și zece milioane de strămutați. Și aceasta a creat un precedent. A fost unul dintre argumentele folosite pentru a se justifica independența Kosovo în 2008 și a Sudanului de Sud în 2011.

Chiar și în Europa, frontierele nu sunt imuabile. Aproape jumătate din statele care au aderat la Uniunea Europeană începând cu anul 2004 nu existau în urmă cu douăzeci de ani. Nu e nici o problemă în cazul separării pe cale amiabilă, cum ar fi cea dintre Republica Cehă și Slovacia. Dar independența a fost adesea proclamată unilateral.

Cum ar fi cazul țărilor baltice, după o serie de demonstrații ample, puternic reprimate de Moscova. Destrămarea Iugoslaviei a fost chiar și mai traumatizantă. Berlin a recunoscut imediat independența declarată la Zagreb și Ljubljana, în timp ce Parisul a ezitat mult înainte să o facă.

În ce privește cazul statului Kosovo - Washington, Londra, Paris, Berlin și multe capitale occidentale au recunoscut-o. Dar alte țări, inclusiv Spania, au refuzat. Autodeterminarea este, așadar, mai presus de toate o chestiune de circumstanțe și de echilibru al puterilor, conchide Le Monde.

 

Presa continuă să comenteze urmările alegerilor de duminică din Austria, unde acum se profilează o coaliție între creștin-democrații din OVP și  formațiunea populistă de extremă dreapta FPO.

Trecerea de la campania electorală la guvernare nu va fi ușoară,  avertizează ziarul austriac Wiener Zeitung:

Sebastian Kurz și Heinz-Christian Strache acuză forța de muncă străină și refugiații pentru orice problemă social-politică. Practica guvernării, însă, nu poate confirma această teză, după cum o arată cifrele. Există și alte linii de avarie: orașele mari, cu Viena în frunte, au votat diferit față de zonele rurale; regiunile industriale au votat diferit față de cele dominate de turism și întreprinderile mici. Provocarea va fi eliminarea acestor temeri foarte diverse și  pe care campania n-a făcut decât să le amplifice".

Ziarul israelian Haaretz reamintește că extrema dreaptă reprezintă, în Austria, o constantă politică a ultimelor două decenii.

Partidul lui Heinz-Christian Strache este cotat cu 26% din voturi. În 1999, FPO ajunsese chiar la 27%. Acum patru ani, în 2013, partidul de extremă-dreapta lua 20,5%.

Așadar, partidele de dreapta și centru-dreapta au avut în mod tradițional o majoritate în politica austriacă. Schimbarea este una de ton mai mult decât de substanță - astăzi, consensul este că nu mai are de ce să-ți fie rușine cu extrema dreaptă.

Adevărata schimbare nu e dată de succesul FPO, ci de modul în care Sebastian Kurz a transformat OVP într-o mișcare mult mai naționalistă, concentrată pe stoparea imigrației și cu un discurs împotriva  minorității musulmane din Austria.

 

Dar duminică au fost alegeri și în landul german Saxonia Inferioară. CDU, partidul Angelei Merkel, a înregistrat cel mai mare eșec din ultimii aproape 60 de ani.

Partidul cancelarei Merkel a fost perdantul zilei, crede Die Welt. ”În ciuda scandalului VW și a comportamentului jenant al lui Schröder privind Rusia, Uniunea nu a reușit să mobilizeze electoratul conservator – numeros în Saxonia Inferioară – ajungând pe punctul de a pierde guvernul".

Însă The Economist vede în aceste alegeri un exemplu despre cum populiștii pot fi marginalizați:

Într-adevăr, CDU a pierdut 2,4 puncte, ceea ce este o lovitură pentru doamna Merkel într-un moment sensibil  - negocierile cu liberalii și verzii. Dar, după o serie de înfrângeri, social-democrații SPD au câștigat 4,4 puncte, în timp ce AfD a obținut doar 6,2%.

Ce s-a întâmplat? Ar fi mai mulți factori. Saxonia Inferioară este un land în care contractul social dintre capital, muncă și fermieri continuă să funcționeze încă din anii 1950.  E de ajuns o vizită la Wolfsburg pentru a constata asta.

Desigur, discursul populist este mai mult decât pur și simplu despre bani. Discursul privește imigrația și ceea e numit, adesea eufemistic, drept "cultură". Dar și aici, Saxonia Inferioară a fost sensibilă. Imigranții sunt pe deplin integrați. Nu sunt văzuți ca străini .

Evident, Saxonia Inferioară este departe de a fi perfectă. Dar îmbrățișarea democrației sociale pro-business și indiferența relativă față de populism arată cât de incomplete sunt unele adevăruri ale epocii noastre.

Pe întreg continentul, politicienii, comentatorii și academicienii își bat capul să găsească răspunsuri inteligente la populism. Saxonia Inferioară, unde AfD a avut rezultate mai slabe decât în ​​orice alt land german, sugerează trei idei simple: menținerea economiei de producție, asigurarea securității lucrătorilor, integrarea imigranților. Acestea nu sunt un panaceu. Dar înseamnă ceva”.

Revista presei internaționale din 17 octombrie 2017
278