Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Muncitorii detașați: o victorie a Europei sociale

muncitori_detasati.gif

Muncitori polonezi pe un șantier în Franța
Image source: 
rfi.fr

Presa din Franța și Belgia salută compromisul în privința muncitorilor detașați. Decizia luată la Luxemburg de miniștrii muncii din statele membre este văzută ca un semn de revigorare a europei sociale.

Europa socială, consolidată – titrează Le Monde
Reforma consacră principiul "remunerației egale pentru o muncă egală în același loc de muncă". Începând de acum înainte, regulile în vigoare în țara gazdă se vor aplica tuturor. Indiferent de neajunsurile compromisului, dl Macron reușește să treacă cu succes primul său test european de incendiu. Dialogul realizat în ultimele luni a mobilizat statele care nu erau neapărat pentru, cum ar fi România și Bulgaria, împiedicând ca opoziția din Polonia și Ungaria să blocheze orice progres. Aceasta este o lovitură pentru populismul anti-european.

Pentru Ouest France, compromisul este o ”Victorie a Europei care protejează". Este o veste bună pentru Europa. Un mesaj de speranță.

Într-o Uniune Europeană acuzată că pune o miză mare pe piață și una foarte mică pe social,  problema muncitorilor detașați ocupă un rol central. Ei au o pondere mică în statistici: mai puțin de 1% dintre angajați, dar joacă un rol major la nivel politic.
Cu excesele sale, directiva din 1996 a alimentat cu adevărat discursul tuturor eurosceptilor. A contribuit la victoria Brexitului a destabilizat sectoare înregi în unele țări, reamintește Ouest-France.

Pentru La Libre Belgique, diavolul se ascundea în detalii, poate prea profunde pentru ca președinția estoniană a Consiliului Uniunii Europene să-i poată aduce pe cei 28 la un compromis.
Cu toate acestea, a reușit să găsească o majoritate covârșitoare și a evitat crearea unei fracturi vest-est foarte vizibile. Franța, Germania, Austria și țările din Benelux, printre altele, au turnat apă în vin pentru a se ajunge la un acord care să contribuie la combaterea dumpingului social în Europa, scrie la Libre Belgique.

 

Presa internațională comentează pe marginea includerii lui Xi Jinping în actul constituțional al partidului Comunist Chinez. Ceea ce, potrivit Wall Street Jornal, demonstrează Influența crescândă a Chinei pe scena globală. 

Washington Post reamintește că Partidul Comunist Chinez s-a bazat pe un sistem de conducere colectivă după moartea lui Mao – pentru a evita ca deciziile unui singur om să poată genera din nou cruzime și foamete, ca în cazul unor inițiative dezastruoase precum Marelui Salt Înainte sau Revoluția Culturală.

Ca rezultat, cei doi predecesori ai lui Xi Jinping, și anume, Jiang Zemin și Hu Jintao, au condus de pe poziția de ”prim între egali". Acum partidul o ia în direcția opusă.

The Economist scrie că  Xi Jinping și-a făcut inamici puternici în primii cinci ani ca șef de partid, în special printre aliații și clienții sutelor de oficiali influenți pe care i-a arestat pentru corupție. De asemenea, el s-a plâns în repetate rânduri că oficialii de la baza sistemului sunt birocrați și nu îi respect ordinele.

Acest lucru se va schimba, pentru că acum, orice opoziție va fi considerată mai mult decât oricând drept o  opoziție cu partidul în sine. În principiu, luarea deciziilor în China ar urma să fie mai ușoară. Dar dacă subalternii i se vor supune de acum domnului Xi și vor spune doar ceea ce ei cred că el vrea să audă, cresc șansele de elaborare a unor politici nepotrivite.

Iar revista Time remarcă faptul că de când Mao a înființat Republica Populară Chineză în 1949, niciun alt lider de la Beijing nu a fost introdus în constituție în timpul vieții. ("Teoria lui Deng Xiaoping" a fost adăugată doar ca un gest de onoare postumă la adresa arhitectului reformării economice a Chinei).

"Este încoronarea împăratului Xi, liderul suprem cu o viziune remarcabil de ambițioasă pentru China", comentează un expert citat de Time. 
Această viziune are elemente interne și externe. China a înăsprit militarizarea insulelor din Marea Chinei de Sud și a deschis prima bază militară de peste mări în Djibouti. Inițiativa sa de centuri și drumuri - care reconstituie vechiul Drum comercial al Mătăsii arată că "noua eră " va fi una în care China se va apropia de ce era odată Imperiul de Mijloc.

 

Încheiem cu Le Figaro, care ne îndeamnă să privim către Japonia. O țară care merită tot mai mult admirația Occidentului.

Dezastre naturale, crize financiare și geopolitice, îmbătrânirea populației... Cea de-a treia economie mondială face față tuturor provocărilor prin voința și admirabia ei stăpânire de sine.

Shinzo Abe și-a câștigat cu siguranță galoanele de mare tactician. Pentru a treia oară în cinci ani, a declanșat alegeri anticipate pentru a-și consolida poziția de prim-ministru și, din nou, a câștigat. Profitând de climatul de război creat în această vară de către rachetele nord-coreene, a făcut din slăbiciune o forță.
Aceasta este și cheia strategiei sale economice, Abenomics, acest amestec de stimulente monetare, fiscale și reforme.

Ca și bunicul său Nobusuke Kishi, prim-ministru între 1957-1960, care a adus în Japonia Jocurile Olimpice din 1964, nepotul e pe deplin angajat în organizarea din nou a Jocurilor Olimpice la Tokyo, în 2020, ca o zdrobitoare revanșă pentru eșecurile legate de dezastrul nuclear Fukushima din 2011.

Și, în ciuda celor "două decade pierdute", nu cumva tocmai economia japoneză ar putea deveni laboratorul în care sunt testate răspunsurile la provocările economice și sociale ale țărilor avansate?

Imperiul Soarelui Rasare este încă primul creditor internațional, înainte de China. Folosind inteligent oportunitățile globalizării, Japonia se situează în contradicție cu populismul economic al Trump. Mândră de cultura sa admirabilă, societatea japoneză a înțeles că "totul trebuie să se schimbe astfel încât totul să rămână așa cum a fost înainte". Celebrul motto sună ca un haiku.

Revista presei internaționale din 25 octombrie 2017
248