Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Documentele Kennedy: fără revelații șocante

kennedy.jpg

Ziarele americane imediat după asasinarea președintelui, Muzeul presei ”Newseum” din Washington
Image source: 
AFP via rfi.fr

Anunțată cu mare fast de către Donald Trump, desecretizarea a aproape 3.000 de pagini de arhivă referitoare la asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy, pe 22 noiembrie 1963, nu a adus revelații șocante. Totuși, presa remarcă mai ales informațiile despre atmosfera din eșaloanele superioare ale statului american din acea perioadă.

După cum remarcă New York Times „Un document raportează reacția Uniunii Sovietice după crimă. Unii responsabili din Moscova  au citit evenimentul ca pe o«lovitură de stat» a extremei drepte și care ar fi putut fi pusă cu ușurință în spatele URSS.

Într-un alt document, directorul FBI, Edgar Hoover își exprima neliniștea că uciderea lui Lee Harvey Oswald ar putea genera neîncredere în rândul americanilor. - Ceea ce contează pentru mine, a scris el, este să avem ceva ca să convingem publicul că Oswald este adevăratul ucigaș.

În 1975, Richard Helms, pe atunci director al CIA, primea o notă care susținea că ”Există informații legate de asasinarea președintelui Kennedy, care arată că Lee Harvey Oswald a fost într-un fel sau altul, agent al CIA”. Dar documentul se oprește aici și răspunsul lui Helms lipsește.

După cum subliniază The Washington Post, multe documente menționează Cuba, inclusiv estimări privind iminenta ”prăbușire a comunismului“ sau recompensa de 100.000 de dolari promisă de FBI pentru uciderea lui Fidel Castro.

În orice caz, nu e ceea ce așteptau teoreticienii conspirației, remarcă  The Guardian:

Ei sperau că aceste documente excepționale ar putea conține elementele care ar dovedi o dată pentru totdeauna, ceea ce ei au susținut întotdeauna: că au fost rușii, Mafia, cubanezii, ceilalți cubanezii, FBI, CIA, sau un amestec din toate acestea”.
 

Punerea Cataloniei sub tutelă nu este deloc un lucru simplu, atrage atenția săptămânalul francez Le Nouvel Observateur.

”Aceasta înseamnă preluarea guvernului, a parlamentului dar, mai ales,  a celor peste 300.000 de funcționari publici, a finanțelor și a mass-mediei publice. Pe scurt, o adevărată durere de cap, în special că o parte a populației refuză să se supună. După cum vedem astăzi, realitatea este mult mai complexă decât ne arată, pe hârtie, articolul 155 din Constituția spaniolă.

Întrebarea este în ce măsură, poate Madridul să ia cu adevărat frâiele acestei regiuni foarte autonome? Este suficient să înlocuiești șefii din guvern, parlament și poliție pentru a "restabili ordinea constituțională"? Nu, potrivit aleșilor catalani, care au afirmat încă de duminică faptul că, pentru ei, Carles Puidgemont este și va rămâne președintele Cataloniei ".

Politico remarcă însă că singura mare mobilizare de stradă, după proclamarea Republicii Catalane, a fost cea care se opune acestei mișcări. Aceste grupuri fuseseră fragmentate și letargice de foarte mult timp, dar forțarea independenței pare că le-a trezit.

Cu toate acestea, multe se pot schimba în următoarele săptămâni. Ce se va întâmpla, de exemplu, dacă poliția regională va căuta să blocheze accesul în sediile sale și să refuze să le elibereze? Se întreabă Politico.

O altă problemă pentru Rajoy va fi aceea de a împiedica votul separatist la următoarele alegeri din 21 decembrie, crede Neue Zürcher Zeitung:

"Acum doi ani, separatiștii au obținut o majoritate absolută în Parlament. Rajoy trebuie, prin urmare, să-i facă pe alegătorii catalani să adere la cauza sa. Ar fi cât se poate de jenant pentru Rajoy dacă în decembrie ar fi aleasă o majoritate separatistă ".
 

Astăzi se marchează împlinirea a 500 de ani de la Reforma protestantă. Mai exact, de la momentul când Martin Luther a postat manifestul său de protest împotriva Bisericii Catolice pe ușile bisericii castelului din Wittenberg, Germania. Atunci a început, potrivit istoricilor, epoca modernă. Presa internațională analizează semnificațiile momentului.

După cum remarcă revista britanică The Conversation, în 1517 Luther nu era protestant. ”Era un catolic reformist. Tezele sale în care critica vânzarea pe bani a indulgențelor ce confereau credincioșilor iertarea de păcate, au răspuns neliniștilor de ordin practic ale multor catolici. Abia mai târziu, o combinație de circumstanțe politice precum și propria  radicalizare a lui Luther, au dus la ruptura cu Roma. Nici o etapă nu poate fi considerată , așadar, "inevitabilă".

Aniversările sunt, prin definiție, ocazii comemorative și retrospective. Deci ar trebui să le folosim pentru a ne pune întrebări și ... întrebări”.

Washington Post amintește că ”Reforma a făcut parte dintr-o schimbare titanică în lumea spirituală a Europei de acum 500 de ani. Interesant, apariția Reformei și dezvoltarea tiparului de tip Gutenberg au fost interconectate. De fapt, Reforma probabil nu ar fi putut avea  loc înainte de apariția mașinii de imprimat. Pentru că doar astfel, cunoștințele și informațiile de orice fel au putut deveni accesibile unui număr tot mai mare de oameni. A fost începutul schimbării jocului. Și lumea s-a schimbat”.

Evenimentul are ecouri și în Israel, unde cotidianul Haarez spune că, acum 500 de ani, pur și simplu, credința a fost privatizată.
De fapt, comentează ziarul, ”Luther a adus nu numai privatizarea credințelor religioase, ci pe cea a activității economice. Astăzi  numim aceasta ...capitalism.

Astfel, s-a lansat epoca modernă, centrată pe individ, pe drepturile sale și pe semnificația existenței sale. Au apărut însă și lucrările de artă care au simbolizat libertatea și spiritul uman.

E clar că Luther nu era conștient atunci de acest lucru. Pe de altă parte însă, fără fondurile strânse de Biserica Catolică, e îndoielnic că Michelangelo ar fi putut vreodată să picteze tavanul Capelei Sixtine”.

Revista presei internaționale din 31 octombrie 2017
171