Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Mugabe, eroul independenței, devenit despot (AFP)

robert_mugabe.jpg

Robert Mugabe la Forumul Economic Mondial asupra Africii, Durban, 4 mai 2017
Image source: 
REUTERS/Rogan Ward via rfi.fr

Agenția France Presse îi face portretul președintelui din Zimbabwe, reținut la domiciliu de către forțele armate ale țării.

Într-un gest sfidător, el a promis la un moment dat că-și va sărbători împlinirea a 100 de ani tot la putere. La 93 de ani, președintele din  Zimbabwe, Robert Mugabe, este deja simbolul caricatural al despotului african, gata să facă orice pentru a-și menține puterea.

Și totuși, când a preluat frâiele fostei Rhodesii conduse de minoritatea albă, Robert Mugabe a sedus. Politica sa de reconciliere, în numele unității țării, i-a adus laude, în special în capitalele străine, în anii 1980. El  a oferit poziții ministeriale-cheie albilor și chiar i-a permis liderului lor, Ian Smith, să rămână în țară.

Așadar, revoluționarul Mugabe apărea ca un lider model. În decurs de zece ani, țara a avansat rapid. S-au construit școli, centre de sănătate și locuințe noi pentru majoritatea neagră.

În 1982, Mugabe a trimis armata în provincia "disidentă" din sud-vest, împotriva fostului său aliat în timpul războiului, Joshua Nkomo. Reprimarea, brutală, a făcut  aproape 20.000 de morți.
Dar lumea a închis ochii.

De-abia în anii 2000, cu abuzurile sale față de opoziție, cu fraudele electorale și în special cu reforma sa agrară violentă, idila s-a încheiat.

În vitriolantele sale diatribe antiimperialiste, Robert Mugabe a făcut responsabil Occidentul pentru toate relele din țara sa, în special ruina financiară, și a respins toate acuzațiile de derivă autoritară.

În ciuda acestor critici, el și-a menținut , până la urmă, aura eliberatoare printre vecinii săi africani. În capitala Namibiei Windhoek, lungul bulevard Robert Mugabe se întretaie cu bulevardul Nelson Mandela,  laureat al Premiul Nobel pentru Pace.

 

Guvernul spaniol susține că problema catalană a fost agravată de pseudo-utilizatori de rețelele sociale și de un val de știri false provenite din Rusia și Venezuela. Această campanie Web ar fi alimentat propaganda pro-separatistă. Comentatorii au opinii împărțite.

Chicago Tribune scrie că nici Rajoy și nici Theresa May, care și ea a acuzat ingerințe rusești, nu au furnizat foarte multe dovezi pentru a-și susține acuzațiile. Dar ambele țări și-au folosit serviciile de securitate pentru a investiga presupusul trafic de știri false.

Astfel, Rajoy a spus că, potrivit datelor primite, 55% dintre avatarele și conturile sociale de pe care s-au răspândit știrile false provin din Rusia. Iar 30% din Venezuela.

Guvernul spaniol este mai responsabil decât Putin, notează însă publicația elvețiană Der Bund:

"Madridul merge prea departe dând atâta importanță Kremlinului. Întrucât Spania este singurul responsabil pentru apariția conflictului: primul ministru Mariano Rajoy a ratat pur și simplu, nu a dezamorsat criza în timp util, propunând Barcelonei un compromis”.

Publicația catalană La Vanguardia insistă pe spiritul critic al cititorilor:

Atunci când amble părți ascund fapte, cetățeanul devine prima victimă. Singura modalitate de protejare este accentuarea gândirii critice și respingerea oricărei informații care nu a fost testată și confirmată de medii prestigioase".

În Olanda, ziarul De Volkskrant nu-și ascunde îngrijorarea:

"Trebuie să fie foarte tentant pentru Kremlin să semene discordie în democrațiile europene prin rețelele sociale. Deoarece sunt prezentate ca fiind divizate, democrațiile europene oferă un model mai puțin atractiv pentru populația rusă. Practic, dacă un lider rus are Internetul, nici nu mai contează câte divizii militare are sub comandă".

 

În Italia, absența de la o Cupă Mondială de fotbal, pentru prima dată în 60 de ani, este privită ca o umilință națională. După ce a absorbit șocul și furia s-a mai potolit, Italia a început să caute explicații, scrie New York Times.

Gazzetta dello Sport vorbește despre Momentul Zero, deoarece  numai schimbări seismice pot răspunde unui șoc seismic:

Dezamăgirea este prea intensă pentru ca înfrângerea să poată fi explicată doar prin ghinion; ea este o dovadă a unor eșecuri sistemice la scară largă”. Gazzetta dello Sport cere ca mai mulți bani să fie investiți în academiile de tineret și o echipă de lucru să fie expediată imediat în Germania, pentru a învăța din succesele  acestei țări.

Totul se potrivește atât de frumos, comentează New York Times... Italia este adesea dată de exemplu pentru amploarea propriului declin - atât în ​​societate, cât și în sport.

Prăbușirea Seriei A, este o idee acceptată de toată lumea. Nu cu multă vreme în urmă, era cea mai dorită și mai admirată competiție de club din lume. Acum se află sub Premier League, Bundesliga și La Liga, ca strălucire, grad de interes și putere financiară.

Stadioanele sale, cu câteva excepții, se degradează; cluburile luptă din greu cu flagelul ultras. Echipele sale, în afară de Juventus, contează în general puțin sau deloc în competițiile continentale. Multe se bazează prea mult pe jucătorii în vârstă, cu picioarele obosite și cu puterile împuținate.

Este percepția de sine a Italiei - a unei țări care încet-încet, inexorabil, se prăbușește.

Această logică, totuși, ignoră realitatea. Actuala ediție de Seria A este cea mai vibrantă din ultimii ani. Clubul Napoli era descris de managerul lui Manchester City, Pep Guardiola ca una dintre cele mai bune echipe pe care le-a întâlnit vreodată. Iar Roma și Internazionale sunt în sfârșit o amenințare pentru hegemonia lui Juventus.

Revista presei internaționale din 16 noiembrie 2017
236