Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Haosul din sistemul public de sănătate aduce mai mulţi pacienţi în spitalele private (Ziarul Financiar)

1-sistem-medical.jpg

Image source: 
zf.ro

Cine sunt baronii PSD cu lipici la banii Dezvoltării (Adevărul) - Coaliția pregătește o lege care va delimita interesul legitim de traficul de influență (Evenimentul Zilei) - CFR caută administratori privați pentru gările importante din țară (România Liberă)

Haosul din sistemul public de sănătate aduce mai mulţi pacienţi în spitalele private, plus 20% în 2016 (Ziarul Financiar)

Numărul pacienţilor internaţi în spitalele private a crescut cu 20% anul trecut faţă de anul anterior, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS). Avansul a venit odată cu dezvoltarea infrastructurii spitaliceşti private şi a faptului că tot mai mulţi români aleg să nu mai meargă în spitale de stat.
Astfel, numărul de spitale private a crescut anul trecut la 201 unităţi, acestea având o capacitate totală de circa 7.000 de paturi. Comparativ, în anul anterior, funcţionau 187 de spitale private, cu o capacitate de puţin peste 6.600 de paturi. Ca procent din total spitale din România, cele private reprezintă 35%, conform calculelor ZF.
Marii operatori privaţi de pe piaţa serviciilor medicale au pariat pe spitale cu o capacitate de cazare mult sub cea a spitalelor publice, dar dotate cu echipamente moderne, cu rezerve ce asigură „condiţii hoteliere“, în încercarea de a atrage pacienţii cu venituri peste medie şi mari. O noapte de spitalizare (doar cazarea) costă între 200-300 de lei în spitalele private. 

 

Cine sunt baronii PSD cu lipici la banii Dezvoltării (Adevărul)

Judeţele controlate de puternicii lideri PSD Niculae Bădălău, Paul Stănescu şi Marcel Ciolacu au primit cei mai mulţi bani de Ministerul Dezvoltării condus de Sevil Shhaideh, unul dintre miniştrii fideli lui Liviu Dragnea. Cum au ajuns cei trei abonați la robinetul cu bani pentru bugetari? Au o relație foarte apropiată cu președintele PSD, dar și faptul că Liviu Dragnea pompează bani în teritoriu pentru a-și asigura fidelitatea unor lideri puternici. Așadar, o situație din care ambele părți au de câștigat.
Ministrul Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh, a respins, miercuri, acuzaţiile că ar fi acordat banii din PNDL pe criterii politice şi a explicat că autorităţile locale au încasat sumele pe principiul „primul venit, primul servit”. Reacţia ministrului vine după ce „Adevărul“ a scris că Olt, Teleorman şi Giurgiu sunt judeţele care au luat grosul banilor din PNDL, acestea fiind controlate de apropiaţi ai liderului PSD Liviu Dragnea.

Coaliția pregătește o lege care va delimita interesul legitim de traficul de influență (Evenimentul Zilei)

Proiectul Legii lobby-ului, un act normativ fundamental, menit să scoată la lumină și să legalizeze exprimarea grupurilor legitime de interese, va ajunge în toamnă pe masa Parlamentului.
Legea lobby-ului are scopul de a trasa o linie clară de demarcație între activitatea de lobby, prin care o persoană sau un grup de persoane încearcă să determine Legislativul sau Guvernul să adopte o poziție sau să ia o decizie, care să servească intereselor legitime ale grupului respectiv, și traficul de influență, infracțiune prevăzută în Codul Penal, prin care intervențiile la factorii de decizie se fac în mod netransparent, urmărind interese ilegitime.
În celebra Marțe Neagră, deputații au decis, în plenul din 10 decembrie 2013, retrimiterea proiectului legii lobby-ului la Comisiile de specialitate, motivând „inadvertențe”. Proiectul fusese realizat în 2010 de că- tre Constantin Niță, fost deputat PSD trimis în judecată în iunie 2016 pentru trafic de influență și condamnat la 4 ani de închisoare în mai 2017, decizia nefiind definitivă. Legea Niță a primit aviz negativ atât de la Guvernul Cioloș, cât și de la Cabinetul Grindeanu. După 4 ani de la Marțea Neagră, deputații juriști au introdus pe ordinea de zi legea Niță. Totuși, ei au amâ- nat dezbaterea ei în mai multe rânduri. În luna iunie, proiectul lui Niță a fost amendat și schimbat în proporție de 60-70%, au spus surse parlamentare, pentru EVZ. Un raport pe legea lobby-ului va fi dat abia în toamnă. 

 

CFR caută administratori privați pentru gările importante din țară (România Liberă)

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA are în dicuţie un propiect de administrare a Gării de Nord din Bucureşti, pentru a găsi un investitor care să vină cu un concept comercial integrat. În momentul de faţă are aspect de talcioc, dar CFR vrea s-o trasnsforme într-o zonă de comerţ modern, pe modelul gărilor occidentale. Gara de Nord îşi caută administrator.

Revista presei românești - 20 iulie 2017
762