Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Interviu ZF cu Ionuț Mișa, ministrul finanțelor

1-wide-ionut-misa-aa.jpg

„Firmele oneste au fost atrase de facilitatea oferită prin care plătesc mai puţin cu 5% impozit pe profit. Această sumă acoperă cu mult cheltuielile necesare pentru mo­dificarea siste­melor informatice“, a spus ministrul finanţelor Ionuţ Mişa, într-un interviu pentru ZF.
Image source: 
zf.ro

Noua criză a turiștilor români abandonați de TAP. Premierul Tudose încă n-a reușit să aducă acasă consulul la Lisabona (România Liberă) - Din nou printre granzi (Gazeta Sporturilor)

Ionuţ Mişa, ministrul finanţelor: Mii de firme ne-au anunţat că aplică TVA defalcat de la 1 octombrie. Ce spune despre frauda din bănci şi optimizarea profiturilor. Cine pierde bani la rectificarea bugetară? (Ziarul Financiar)

Ministrul finanţelor Ionuţ Mişa afirmă că „mii de firme“ vor să aplice TVA defalcat de la 1 octombrie 2017, de când devine opţională această măsură, fiind atrase de reducerile oferite de Finanţe. „Firmele oneste au fost atrase de facilitatea oferită prin care plătesc mai puţin cu 5% impozit pe profit. Această sumă acoperă cu mult cheltuielile necesare pentru mo­dificarea siste­melor informatice“, a spus ministrul finanţelor Ionuţ Mişa, într-un interviu pentru ZF.
Măsura TVA defalcat, care presupune vărsarea banilor pe care o firmă îi primeşte drept TVA într-un cont separat de TVA deschis la o bancă din România, va intra în vigoare în mod obligatoriu la 1 ianuarie 2018 şi în mod opţional la 1 octombrie 2017. Firmele care intră opţional primesc deducere de 5% din impozitul pe profit şi alte facilităţi fiscale.
Alte declarații:
♦ Rectificare bugetară: vom rămîne la deficitul de 2,95% din PIB. Ministerul Transporturilor nu are o execuţie bună la investiţii, o să-i luăm din bani
♦ Situaţia de la Ministerul Apărării: „Ce s-a schimbat este faptul că norma de hrană nu se mai plăteşte în avans”
♦ Execuţia bugetară: „Avem bani. Nici măcar o secundă nu am discutat cu FMI despre vreun împrumut”
♦ Funcţionarea ANAF: „Vorbesc de cinci ori pe zi cu preşedintele ANAF. Punem datele din fiecare departament la un loc pentru analize de risc”
♦ Băncile, în vizor. „Am stabilit debite suplimentare pentru o singură bancă în valoare de 650 mil. lei. Acolo este vorba şi de o fraudă. Avem o plângere penală”
♦ Rezerva de la Trezorerie, de 5,7 mld. euro, în scădere faţă de 7 mld. euro la începutul anului
♦ Emisiuni de titluri de stat pentru populaţie: „Vom ieşi cu titluri pe 5-10 ani”
♦ Acciza pe benzină: „Nu facem decât să corectăm o anomalie: am scăzut acciza, vânzările au crescut, dar petroliştii n-au plătit mai mult impozit pe profit”
♦ TVA de 18% se va aplica de la 1 ianuarie 2019

Noua criză a turiștilor români abandonați de TAP. Premierul Tudose încă n-a reușit să aducă acasă consulul la Lisabona (România Liberă)

Deși acum circa zece zile, primul-ministru anunța ferm că a rechemat-o la București pe Alina Dociu, consulul României la Lisabona, până acum acest lucru nu s-a petrecut.
Ieri, un alt grup de români fusese abandonat, de către linia aeriană TAP, pe aeroportul din capitala Portugaliei. 
Miercuri seară, 175 de turişti români au rămas blocaţi pe Aeroportul din Lisabona, după ce cursa aeriană care trebuia să îi aducă la Bucureşti a fost anulată. Cursa aeriană Lisabona-Bucureşti aparţinând companiei TAP Portugal urma să decoleze din capitala Portugaliei miercuri seară, în jurul orei 24.00, însă turiştilor li s-a spus că zborul va fi amânat. Ulterior, ei au aflat că zborul a fost anulat, neprimind explicaţii legate de motivele acestei situaţii. De asemenea, cursa aeriană TAP Portugal care trebuia să plece joi dimineaţă de la Bucureşti către Lisabona a fost anulată. Turiștii au fost preluați, joi la prânz, de către o cursă specială a TAP. 
MAE a precizat că Alina Dociu își va încheia misiunea „cel târziu la 15 septembrie“.

Din nou printre granzi (Gazeta Sporturilor)

Horia Tecău (32 ani) și Jean Julien Rojer (36 ani) vor disputa astăzi a doua lor finală de Mare Șlem, după ce ieri au învins la New York perechea Henri Kontinen/John Peers (29 ani), principalii favoriți, cu 1-6, 7-6, 7-5. 
"E un sentiment minunat doar să participi la un Grand Slam, cu atât mai mult să ajungi în finală. Pentru asta muncim, asta ne motivează", a declarat Horia imediat după partidă.
Datorită aceste performanțe, Tecău și Rojer și-au asigurat prezența la Turneul Campionilor de la Londra. 
În finala de vineri, ora 19:00, se vor duela cu F. Lopez/M. Lopez. 
625.000 $ pot câștiga cei doi în cazul unei victorii în finală, având deja asigurat un cec în valoare de 300.000 $

347