Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Care este interesul lui Putin în descinderea Patriarhului Kirill al Rusiei la aniversarea Preafericitului Daniel (Adevărul)

646x404.jpg

Patriarhul Moscovei Kirill se îmbrăţişează cu preşedintele rus Vladimir Putin
Image source: 
EPA/Yuri Kochetkov

Anchetează, dar încasează: Parchetul General, împroprietărit pe modelul „Belina” (Jurnalul Național) - Galațiul se pregătește pentru o criză a refugiaților (România Liberă) - Cine nu are tineri să îşi cumpere! (Gazeta Sporturilor)

Anchetează, dar încasează: Parchetul General, împroprietărit pe modelul „Belina” (Jurnalul Național)

În timp ce DNA anchetează doi membri ai actualului Guvern pentru că, în 2013, au promovat o Hotărâre de Guvern prin care Insula Belina și Brațul Pavel au fost transmise din proprietatea publică a statului în domeniul public al Consiliului Județean Teleorman, invocând faptul că acest transfer putea fi făcut doar prin lege, Parchetul General, în subordinea căruia activează Direcția Națională Anticorupție, este el însuși beneficiarul unui teren transferat, tot fără adoptarea unei legi, pentru construcția sediilor a două unități de parchet din județul Ilfov. Jurnalul Național a descoperit faptul că, numai cu două săptămâni înaintea declanșării dosarului „Belina”, prin care DNA a pus sub acuzare, pentru abuz în serviciu, vicepremierul României Sevil Shhaideh, cabinetul Tudose s-a emis o Hotărâre de Guvern prin care a înscris în inventarul centralizat al statului terenul pe care l-a primit, în decembrie 2016, de la Consilul Local Buftea, în vederea construirii celor două sedii de parchet ce vor fi administrate de instituția condusă de Augustin Lazăr. Inclusiv hotelul Triumf, care ar fi trebuit să devină nouă sediul DNA, a beneficiat de un HG.

 

Care este interesul lui Putin în descinderea Patriarhului Kirill al Rusiei la aniversarea Preafericitului Daniel (Adevărul)

Specialiştii români consideră că descinderea în România la aniversarea de zece ani în fruntea Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a Patriarhului Daniel anunţă şi creşterea intereselor Kremlinului în zonă. Asta pentru că în baza obiceiurilor din Federaţia Rusă, patriarhul rus face vizite externe doar cu aprobarea Kremlinului, chiar dacă, oficial, puterea politică şi Biserica din Rusia sunt separate şi nu au relaţii de subordonare.
“La nivelul Federaţiei Ruse, patriarhia are un rol cu totul special, fiind inclusă în establishment, grupul de persoane care deţin puterea, şi în nomenclatorul Federaţiei Ruse. Acesta este unul dintre motivele  pentru care consider că ar trebui să privim totuşi cu atenţie această întâlnire“, este de părere Iulian Chifu, specialist în politică externă.    
În ultimul an, Kremlinul a lansat mai multe ameninţări la adresa României. Intimidările de la Moscova au venit după ce în ţara noastră s-a amenajat scutul antirachetă de la Deveselu sau după anunţul intenţiei de a se achiziţiona rachete Patriot. Putin a transmis frust că România ar putea fi de acum în vizorul rachetelor ruseşti. 
Sociologul Alfred Bulai consideră că descinderea lui Kirill este una normală, deşi este prima a unui patriarh rus în ultimii 28 de ani. „Sunt vizite fireşti. Mai ales că ambele biserici sunt ortodoxe. Ţine de relaţiile externe a  două biserici din ţări învecinate. Rămâne de văzut care va fi agenda discuţiilor, atunci vom putea face mai multe comentarii“, spune acesta.   
Pe de altă parte, Iulian Chifu, deşi vede posibile interese ale Moscovei în vizita patriarhului rus, susţine că în România, BOR nu se implică în deciziile politice şi administrative ale statului. „Cultele în România sunt separate de stat, în consecinţă o să considerăm că este vorba doar de o relaţie culturală , care intră între cele normale.  Nu este rău ca o asemenea întâlnire să aibă loc. Probabil că după ultimul Sinod, sunt multe lucruri de discutat între cele două biserici“, a mai punctat Chifu.

 

Galațiul se pregătește pentru o criză a refugiaților (România Liberă)

La Centrul Regional de Proceduri şi Cazare a Solicitanţilor de Azil de la Galaţi, numărul persoanelor cazate a crescut de 6 ori, de la 69 de refugiați în 2016 la 420 în acest an. Potrivit directorului centrului, Paul Burghelea, în primele opt luni din 2017 au fost depuse 444 de cereri de azil, în condițiile în care în aceeași perioadă a anului trecut au fost 113 de astfel de cereri. Este o creștere de 4 ori a solicitărilor de azil. Cele mai multe persoane care au depus în acest an cereri de azil sunt din Irak – 213, Siria – 189 și Pakistan, 24. În prezent, gradul de ocupare în centrul de la Galați este de aproximativ 85%.

 

Cine nu are tineri să îşi cumpere! (Gazeta Sporturilor)

2-1 pentru Steaua cu Lugano după o primă repriză jenantă şi o a doua în care adunarea a fost dată de tânărul Man. Omul, adică. Nu a înţeles nimeni de ce Dennis Man nu a fost titular la Lucerna. Jurnalistul Cristian Geambașu reamintește că Man este omul cu cel mai bun randament şi cu cele mai multe minute jucate în sezon pentru roş-albaştri. Totuşi, antrenorul este suveran în alegeri. Şi în cele greşite...Dică este un profesor care mai are de învăţat, Man este un discipol serios, parcă mai puţin introvertit decât îl bănuiam. Mai avem până vom spune că a apărut un mare fotbalist, dar prezenţa lui Dennis în teren are ceva care miroase a lucru nou, de care te bucuri.

Revista presei românești - 29 septembrie 2017
240