Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Colectiv: Ce s-a schimbat când spunem că nu s-a schimbat nimic (tolo.ro)

tolo_0_0.png

A fost nevoie de punerea de acord a partidelor, a guvernelor succesive și a cetățenilor pentru ca aproape 200.000 dintre cei 1,2 milioane de bugetari să-și vadă venitul dublat peste noapte, atrage atenția jurnalistul Cătălin Tolontan. Totul s-a întâmplat după o noapte cumplită, cu 64 de morți.

4,6 miliarde de lei, suma furată de primării în ultimii 8 ani ((Adevărul) -  Trei ministere se bat pe jumătate de miliard de euro (Evenimentul Zilei) - Decembrie de foc: Guvernul va arunca în piață 17 mld. lei (Jurnalul Național)

Colectiv: Ce s-a schimbat când spunem că nu s-a schimbat nimic (tolo.ro)

Dublarea veniturilor din Sănătate, dezeificarea unor profesii și primii pași pentru renunțarea la atitudinea robului. Toate acestea s-au întâmplat!, scrie jurnalistul Cătălin Tolontan pe blogul personal.
Un medic cu experiență din spitalele de urgență ajunge la 3.000 de euro.
O asistentă șefă de secție cîștigă 1.000 de euro.
Toate aceste lucruri s-au întâmplat după ce în ultimii 10 ani bugetul sănătății deja se dublase, ajungând la 7 miliarde de euro!
Măririle de salarii au fost posibile printr-o decizie comună a parlamentarilor, a guvernanților și a cetățenilor români.
Întrebarea lor către sistemul medical este: spuneți de ce mai aveți nevoie ca să putem primi la schimb condiții omenești în spitale! Integral pe tolo.ro.

 

Cheltuielile cu salariile sunt la nouă luni din an cu 20% mai mari faţă de program, iar investiţiile din buget cu 36% mai mici (Ziarul Financiar)

♦ Cheltuielile de personal sunt, la nouă luni din 2017, cu 9 miliarde de lei peste cele programate la începutul anului, în vreme ce investiţiile din buget sunt cu 4,3 miliarde de lei mai mici faţă de program ♦Tăierea a zece miliarde de lei de la investiţii, la prima rectificare din an, ar permite teoretic ca, în acest joc, deficitul bugetar al bugetului general consolidat să se menţină la 3% din PIB
♦ Dar sacrificarea investiţiilor va pune probleme creşterii viitoare.

 

Decembrie de foc: Guvernul va arunca în piață 17 mld. lei (Jurnalul Național)

Jocurile pentru menținerea deficitului bugetar la 3% pot ajuta, pe termen scurt, ROBOR. 
Ministerul Finanțelor va face plăți pe bandă rulantă în ultimele zile ale anului în conturile firmelor care i-au asigurat servicii sau lucrări de investiții, iar banii facturați vor ajunge în bănci.Lichiditatea din piață va crește substanțial în luna ianuarie, iar ROBOR va coborî către cotații mai bune. Vestea rea este că surplusul de lichiditate va fi repede absorbit, iar din primăvară va reîncepe criza de bani.

 

Curtea de Conturi a socotit cu cât ne-au fraudat primarii: 4,6 miliarde de lei în opt ani (Adevărul)

Modul defectuos în care autorităţile locale au gestionat banii publici au adus prejudicii de 4,6 miliarde lei în perioada 2008 – 2016, notează Curtea de Conturi, precizând că anul cel mai păgubos a fost 2015 – cu 867 milioane lei. Pe primul loc în topul prejudiciilor se afla Capitala, cu 287 mil. lei, urmată de  Satu Mare - 49,45 mil. lei şi Cluj - 45,8 mil. lei.
99 de primării şi consilii au fost reclamate la Parchet în 2015 pentru nereguli printre care însuşirea necuvenită a unor sume de bani.

 

Trei ministere se bat pe jumătate de miliard de euro. Miza este piața falselor medicamente (Evenimentul Zilei)

Extrem de profitabile, suplimentele alimentare se vând „la liber” în magazine, benzinării sau farmacii. În reclame sunt promovate ca fiind „sănătoase”, dar le aprobă Ministerul Agriculturii și un institut de la cel al Cercetării, nici urmă de Ministerul Sănătății. Când vine vorba însă de cine e responsabil pentru că de prea multe ori sunt confundate cu medicamentele, vina e pasată de la o instituție la alta. În acest context, la București a fost lansată, ieri, campania „Despre sănătate, cu responsabilitate”, inițiată de Asociația Română a Producătorilor de medicamente fără prescripție ,suplimente alimentare și dispozitive medicale. În esență, aceasta militează pentru informarea corectă și completă a românilor, care sunt campioni la automedicație. A fost înființat și un site cu informații complete și autorizate (alegeinformat.ro) despre cum să iau în siguranță medicamentele fără prescripție și suplimentele alimentare.

 

O căciulă prea mare (Gazeta Sporturilor)

Miriuță continuă să se facă de râs pe banca lui Dinamo și play-off-ul pare o himeră pentru „câini”. Cu doar 5 puncte câștigate din 18 posibile, Vasile e cel mai slab antrenor dinamovist din ultimii 14 ani.

Revista presei românești - 31 octombrie 2017
212