Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Reportaj RFI: Frig și ploi în taberele cu corturi din provincia Rieti

1.jpg

Image source: 
Elena Postelnicu

Cei aproximativ 4700 de sinistrați, din care sute de români, din întreaga zonă afectată de cutremurul din 24 august din centrul Italiei trebuie să părăsească treptat corturile în care locuiesc în prezent din cauza condițiilor meteo nefavorabile: frig și ploi. Avertismentul vine din partea Protecției Civile din Italia care a anunțat totodată că locuințele, casele de lemn promise de executivul de la Roma vor fi gata abia peste 7 luni.

Până atunci sinistrații trebuie să se adăpostească în alte zone. Unde și cum? În hoteluri sau în apartamente închiriate unde statul va oferi 600 de euro per familie pentru chirie. O altă soluție ar fi ca cei care au în proprietate două case să ofere una dintre ele pentru sinistrați pe o perioadă determinată de timp. O altă problemă cu care se confruntă sinistrații din Amatrice este lipsa apei potabile. Tocmai de aceea sinistrații vor fi transferați treptat din taberele cu corturi, în special familiile cu copii. Își așteaptă rândul și cetățenii români care au reușit să se salveze în urma cutremurului de la 24 august. I-am întrebat pe câțiva dintre ei ce vor face în următoarea perioadă:



În situații de criză, așa cum a fost cazul cutremurului din Italia, este nevoie și de asistență psihologică. Acesta este motivul pentru care psihologul și psihoterapeutul Valentin Pescaru a fost trimis special deguvernul de la București pentru a discuta și a-i ajuta pe românii răniți sau sinistrați din Amatrice și Acumoli. Domnia sa ne-a acordat un scurt interviu:

749