Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Protecția copilului în Suedia: Orice bănuială trebuie imediat raportată

children-in-sweden.jpg

Protecția copilului în Suedia: Orice bănuială trebuie imediat raportată
Image source: 
https://sweden.se

Țările scandinave sunt în mod tradițional pomenite atunci când vine vorba despre civilizație, aer curat și natură. Însă în ultima vreme subiectul care le-a adus cel mai mult in presă este cel al protecției copiilor, deosebit de laudată de unii și foarte condamnată de alții. Corespondentul RFI în Suedia, Constantin Drăgan, a reușit să vorbească despre asta cu oameni care chiar lucrează în sistem. În această primă parte a reportajului său, ei descriu legea, cazurile în care ea se aplică si spun care sunt pașii ce se urmează atunci când sună o alarmă.

În Suedia avem ceea ce se cheamă “datoria de a raporta”. Toţi au datoria să raporteze către serviciile sociale dacă bănuiesc că unui copil i se face vreun rău. Asta nu înseamnă că ei ştiu, ci că au o bănuiala că există ceva ce nu funcţionează, ceva ce îi nelinişteşte la copii.

Ca medici noi suntem instruiţi să nu investigăm lucrurile astea, ci să lăsăm totul în grija Socialului.

De mici sunt învăţaţi să spună “Eu hotărăsc singur”, asta auzi tot timpul. Şi atunci când îi pui să se spele pe mâini, dacă un copil nu are chef, îţi va răspunde “nu” Dacă vine unul din părinţi să îl ia de la grădiniţă şi copilul nu are chef  să meargă, se tăvăleşte pe jos o juma' de ora şi spune “nu”. Mama sau tata aşteaptă până când copilul are chef să meargă acasă.

Este numită adesea “cea mai bună ţară în care să îţi creşti copiii”. Suedia a fost prima ţară din lume care, în 1979 a promulgat o lege ce interzice orice violenţă fizică şi psihică la adresa copiilor. Exemplul ei a fost urmat de atunci de 29 alte state europene, inclusiv România. Protecţia copilului este luată atât de în serios de ţările scandinave încât acestea sunt uneori chiar acuzate că exagerează în aplicarea legii, ceea ce duce la tragedii familiale şi la copii care nu mai pot fi controlaţi.

Cât de mult adevăr este în asta?

Sofia Elmquist este asistent social în municipalitatea Nässjö. E una din persoanele care fac anchete în momentul în care personalul medical, cel din învăţământ, oamenii obişnuiţi sau copiii înşişi trimit sesizări referitoare la situaţii de pericol. Conform ei, lista situaţiilor care duc automat la un raport este destul de lungă:

Poate fi un copil care povesteşte lucruri de acasă care îi neliniştesc pe cei din jur, pot fi probleme de comportament, sau probleme la şcoală. Poate fi că un copil care vine la şcoală e murdar, miroase urat, se vede că nu s-a spălat pe dinţi, că îl dor dintîi...toate astea pot fi semne că părinţii nu îi dau copilului îngrijirea de bază de care acesta are nevoie. Poate fi că acel copil are adesea ameţeli sau dureri de stomac.

Bine, dar care e definiţia agresiunii la adresa copilului? Este o bătaie la fund luată la fel de în serios ca o rănire gravă?

Violenţă poate fi orice. De la cea propriu-zisă, care este calificată astfel în orice ţară, până la a-l strânge pe copil de braţ suficient de tare încât să îi lași urme.

Conform Sofiei Elmquist, în momentul în care primesc o sesizare, serviciile sociale sunt obligate să parcurgă câţiva paşi foarte bine stabiliţi prin lege:

Când am primit un raport trebuie că în aceeaşi zi să luăm o hotărâre în privinţa nevoii de protecţie. Atunci decidem dacă acel copil are nevoie de protecţie imediată sau nu. După asta, avem 14 zile pentru a lua o decizie preliminară.

Statisticile spun că, din 10 sesizări primite, cam 2 sunt duse mai departe şi ajung în final la tribunal. Acestea sunt cazurile în care, spune Sofia Elmquist, este desfăşurată o adevărată anchetă.

Punem întrebări despre sănătatea copilului. Întrebăm la şcoală, la grădiniţă şi pe medicul copilului Punem întrebări despre sentimentele copilului. Cât de bine se pricep părinţii să se ocupe de sentimetele copilului? Dacă e cu adevărat rău, vorbim cu părinţii despre asta şi căutăm să vedem dacă putem găsi o rezolvare prin diverse tipuri de măsuri de ajutorare.

Toate astea sună atât de firesc încât te poţi întreba dacă este loc de erori, din cele prompt semnalată de asociaţiile de protecţie a familiei.

Cristina Ghişe este medic de familie şi a lucrat în ultimii trei ani şi jumătate în Suedia. Din punctul ei de vedere, dacă legea este deosebit de bună, ea nu este mereu deosebit de bine aplicată.

Din păcate şi eu ştiu cazuri în care Socialul a luat copii de la familii fără că familiile să fie contactate în prealabil, fără să se ducă o anchetă socială şi psihologică cu familiile. Dar teoretic suntem informaţi că totul decurge foarte perfect. Doar să dăm un apel la ei şi ei rezolvă tot. Am auzit asistente care se plângeau că legătura cu Socialul se întrerupe foarte repede şi de multe ori erau îngrijorate că multe familii suferă pierderea copilului fără motive întemeiate, iar familii care într-adevăr au probleme cu droguri, cu alcool, sau probleme psihice grave încă au în custodie copii.

 - Aţi făcut vreodată o astfel de reclamaţie?

Am făcut o singură dată când un copil a venit cu o vânătaie în jurul ochiului. Copilul a declarat că mama l-ar fi bătut.

De fapt ce prevede legea suedeză în cazurile considerate grave? Cum ajung ele să fie catalogate astfel,  cât de probabil este ca un copil să fie luat de la părinţi şi cât de mari sunt şansele că el să se mai întoarcă vreodată acasă? Despre asta, precum şi despre posibilele efecte secundare ale unei legi binevenite şi, mai ales, create cu foarte bune intenţii vorbim mâine, în partea a doua a acestui reportaj.

 

1267