Direct Jurnale Direct Monde RFI Musique
Ascultaţi


Gabriel Liiceanu la RFI: O închisoare nu e un institut de cercetări al Academiei; unele edituri tratează cartea ca pe cârnaţi

Ideea că în închisori se pot face lucrări ştiinţifice este ori cinică ori imbecilă, spune la RFI scriitorul Gabriel Liiceanu. În opinia filozofului, dacă problema cărţilor scrise de deţinuţi ar fi o piesă de teatru absurd, publicul ar râde.

Gabriel Liiceanu: Este un comic enorm, care merge până acolo încât poţi să-ţi pui problema că cine a imaginat această lege şi-a bătut joc de noi. O închisoare nu e un institut de cercetări al Academiei, iar deţinuţii nu sunt oameni de ştiinţă. Aşa încât în principiu, ideea că în închisori se pot face lucrări ştiinţifice este ori cinică ori imbecilă. E evident că nu e imbecilă, e doar cinică, pentru că este un mod de a ajuta pe cei care au intrat la închisoare să-şi scurteze pedeapsa. Aici este grozăvia lucrului. Dacă ai vedea asta la teatru, sala ar râde, ar spune ce comedie absurdă superbă. Or noi trăim asta pe viu. O societate întreagă care stă şi discută de câteva săptămâni de zile ceva care cred că reprezintă o premieră mondială. Nu poţi să faci lucrări ştiinţifice cu puşcăriaşi, unii dintre ei agramaţi total, analfabeţi.

 

Rep.: Ce presupune de fapt o lucrare ştiinţifică?

G.L.: A comite o lucrare ştiinţifică înseamnă a contribui cu ceva, indiferent cu cât, cu un milimetru măcar, la avansarea cunoaşterii într-un domeniu bine stabilit. Or nici una dintre aceste lucrări nu poate să reprezinte aşa ceva. Dacă ne aruncăm un ochi pe titlurile acestor lucrări, lucrurile devin hilare în cel mai înalt grad. Am în faţă o listă cu titluri comise ca lucrări ştiinţifice. Sunt cinice, pentru că parte dintre ele sunt făcute de oameni care au fost condamnaţi exact pe tema pe care o dezbat, ca şi cum ei ar fi independenţi de fapta lor. De pildă, "Faţa nevăzută a deţinutului", evident scrisă de un deţinut. Asta-i o lucrare ştiinţifică? Un personaj care a fost condamnat pentru uciderea şi tranşarea unei adolescente a scris lucrarea "Evoluţie şi creaţie". Nu vi se pare enorm? Se spune că aceste lucrări trebuie să fie utile societăţii. Uitaţi cum arată câteva lucrări utile: "Limba engleză pentru infirmieri", "Băuturi şi arta de a prepara mixuri", "Cum e cu pietrele preţioase colorate?". O doamnă care a fost pedepsită pentru corupţie cu fonduri europene scrie textul "Femeia, parte egală a unei societăţi prospere". Aduc astea un progres în cunoaşterea unui domeniu?

O altă chestiune gravisimă este că lucrurile astea nu se pot petrece decât cu complicitatea unor oameni din afara închisorii. Toate aceste titluri trebuie să aibă atestul de importanţă publică al unui specialist, al unui profesor. Toată lista profesorilor care şi-au dat acordul că aceste subiecte sunt importante pentru societatea română ar trebui cercetaţi toţi aceştia de către DNA de ce au făcut-o.

Apoi, ultimul lucru grav care se întâmplă, toţi oamenii ăştia au intrat la închisoare pentru o infracţiune. Or ei sunt puşi prin această lege în situaţia de a comite încă una în interiorul închisorii, pentru că în mod fatal ei fură, mint, sunt în impostură făcând aceste lucrări (...). Editurile care publică asemenea mizerii nu riscă nimic, cei care dau recomandările nu riscă nimic. Faptul că sunt amestecaţi în povestea asta mari prelaţi, episcopi, mitropoliţi, este o grozăvie.

 

Rep.: De ce s-ar compromite editurile, acceptând să publice astfel de cărţi?

G.L.: Nu se compromit, pentru că ele nu sunt necompromise de la apariţie, sunt aşa-numite edituri, care n-au nici o vocaţie culturală, care tratează cartea ca pe cârnaţi, e un mijloc de a câştiga un ban, indiferent cum. Vă daţi seama ce prestigiu are o editură care publică, iată, cărţi de puşcăriaşi analfabeţi. Nu-şi pune problema că s-ar compromite, îşi pune problema cum să câştige un ban.

3032