Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Chişinău: Anchetă penală, după violenţele de la Parlament

Procuratura Generală anunţă că a deschis un dosar penal, după violenţele comise miercuri seară de manifestanţi la Chişinău. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, agresorii riscă până la opt ani de închisoare.

Corespondenta RFI la Chişinău, Valeria Viţu

Procuratura îndeamnă cetăţenii Republicii Moldova să nu admită provocări, să se abţină de la acţiuni nedemocratice şi să nu admită violenţe.

Potrivit procurorilor moldoveni, grupul de urmărire penală întreprinde toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele a circumstanţelor cazului şi identificarea persoanelor implicate în comiterea şi provocarea acţiunilor violente.

"În cel mai scurt timp, urmează a fi constatat legal prejudiciul adus sănătăţii persoanelor care au avut de suferit şi au necesitat îngrijiri medicale (civili şi angajaţi ai MAI). De asemenea, vor fi evaluate pagubele materiale aduse Parlamentului, prin distrugerea bunurilor acestuia şi Inspectoratului General al Poliţiei, prin sustragerea şi deteriorarea echipamentelor poliţiştilor", se arată într-un comunicat al Procuraturii Generale.

Procuratura Generală a intentat un dosar penal, în baza art. 285, Cod Penal. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi de organizarea şi participarea la dezordini în masă, protestatarii implicaţi în acţiunile de violenţă riscă până la opt ani de detenţie.

Procuratura Republicii Moldova atenționează că "mitingurile, demonstraţiile, manifestările, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic. Sunt interzise şi atrag răspundere penală întrunirile care incită la violenţă publică, la încălcarea ordinii publice sau organizarea tulburărilor în masă, a drepturilor şi a libertăţilor altor persoane ori punerea în pericol a vieţii sau a sănătăţii acestora".

 

Cine sunt oamenii care ies în stradă la Chişinău?

 

La Chișinau sunt organizate, joi, noi proteste împotriva Guvernului Filip. În Piața Marii Adunări Naționale, protestatarii taberei de dreapta, cei ai Platformei Demnitate și Adevăr desfășoară un amplu miting împotriva Guvernului Filip. Totodată, susținătorii formațiunilor de stânga, ai Partidului Nostru al lui Renato Usatîi, dar și ai Partidului Socialiștilor, condus de fostul comunist, Igor Dodon desfășoară o nouă manifestație, în fața Parlamentului.

Protestatarii din ambele tabere își doresc alegeri anticipate și anularea hotărârii Parlamentului prin care a fost învestit Guvernul, în frunte cu democratul Pavel Filip.

Trebuie spus că cele două tabere au și astăzi instalate corturi, în fața clădirii Legislativului pro-rușii, iar în Piața Marii Adunări Naționale, cei care își doresc menținerea cursului pro-european.

Susținătorii partidelor de stânga sunt deciși să protesteze până când "Moldova va avea o altă conducere și o apropiere mai mare de Rusia și Uniunea Vamală".

Potrivit celui mai recent sondaj, Partidul Nostru, condus de primarul de Bălți, Renato Usatîi, dar și Partidul Socialiștilor al lui Igor Dodon, formațiuni pro-ruse, ar câștiga detașat, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare.

Totodată, cei care susțin Platforma Demnitate și Adevăr vor demiterea din funcţii a conducătorilor şi oficialilor instituţiilor responsabile pentru admiterea "furtului secolului", investigarea, condamnarea vinovaţilor şi recuperarea banilor furați.

De asemenea, manifestanții cer demisia şefilor de instituţii care "mimează lupta cu corupţia, blochează reformele, distrug statul de drept, deservesc interesele personale ale oligarhilor de la putere", demisia președintelui Nicolae Timofti, "pentru neexercitarea atribuțiilor de serviciu și complicitate la capturarea statului". Oamenii își doresc alegerea președintelui Republicii Moldova de către întreaga populație și alegeri anticipate cel târziu la începutul lunii martie 2016, precum și instituirea unui Guvern al încrederii naționale.

Platforma DA se declară drept o structură deschisă, neafiliată politic, coordonată de grupul de iniţiativă, care își propune drept scop cumularea revendicărilor și opiniilor din partea diverselor segmente sociale. Din grupul de inițiativă al platformei fac parte mai mulți comentatori cunoscuți cum ar fi Oazu Nantoi, Igor Boțan, Cornelia Cozonac.

Amintim că miercuri, după anunțarea ședinței de urgență a Legislativului, cei doi lideri ai partidelor susținute de Rusia, Igor Dodon și Renato Usatîi, dar și liderul Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase i-au îndemnat pe oameni să iasă în stradă, într-un număr mare, pentru a protesta.

Manifestațiile de miercuri seara au fost marcate de incidente. Protestatarii au rupt cordonul de polițiști, în spatele clădirii Parlamentului și au pătruns la primul etaj al instituției, de unde au scos mai mult obiecte. Liderul liberal, Mihai Ghimpu, atunci când părăsea clădirea, după votul acordul noului Executiv, a fost îmbrâncit și lovit cu pumnii de câțiva protestatari care scandau "Iuda".

 

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui şi-a dat demisia

 

Între timp, purtătorul de cuvânt al șefului statului, Vlad Țurcanu a anunțat că își dă demisia, după ce miercuri seara a dezinformat opinia publică, lucru pe care îl consideră nedemocratic și inacceptabil. "L-am informat astăzi pe președinte asupra deciziei mele de a demisiona din funcția de consilier, ca urmare a unei situații regretabile care mă privește direct. Concret, în calitate de purtător de cuvânt al șefului statului, am făcut declarații în seara zilei de ieri, pentru trei posturi de televiziune, declarații convenite la cel mai înalt nivel, cu privire la amânarea ceremoniei de învestire a Guvernului pentru o altă zi decât cea de ieri. Aceasta a fost poziția oficială a instituției prezidențiale până la ora 22 și aceasta era informația pe care o dețineam la acea oră", spune el.

"Până la urmă, după cum cunoașteți, în seara zilei de ieri, după ora 22, s-a decis ca membrii Cabinetului de miniștri să depună jurământul în fața președintelui Timofti, ceea ce s-a și întâmplat aproape de miezul nopții. Constat că nefiind în necunoștință de cauză, am dezinformat opinia publică, lucru pe care îl consider inacceptabil și nedemocratic. Acesta este motivul demisiei mele", precizează Ţurcanu.

558