Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Primăria Capitalei, dezvoltator imobiliar? Reacții dure în piață

pmb.jpg

Image source: 
commons.wikimedia.org

Consiliul General al Capitalei  a votat pentru înființarea unei firme de construcții a Primariei, ce ar urma să joace un rol de dezvoltator imobiliar, respectiv să construiască și să vândă sau închirieze locuințe. Este proiectul primarului Gabriela Firea, inițiativă cu tentă socială. De locuințele ale căror prețuri ar urma să fie la jumătate față de valoarea pieței (undeva la 30 de mii de euro) vor beneficia  în principal tinerii, cu precădere cei ce lucrează în sistemul de sănătate sau în învățământ. În fine, Primăria promite transparență 100%  și transmite că societatea nou-înființată nu se va sustrage de la nicio verificare, dar specialiștii din domeniu resping categoric această inițiativă.

Orice intervenție a autorităților publice pe o piață liberă distorsionează, crede analistul imobiliar Ion Radu Zilișteanu. El susține că prețul avut în vedere de Primărie este unul artificial, iar sistemul ar putea genera, pe baza experiențelor anterioare, corupție:



Ca orice intervenţie etatistă, o astfel de iniţiativă nu poate să conducă decât la distorsionarea preţurilor de pe o piaţă liberă, aşa cum a fost de exemplu şi cu locuinţele de la ANL. Au fost vândute la un preţ sub cel al pieţei şi asta practic a născut corupţie. Mă aştept, ca urmare a acestei iniţiative, să se întâmple ceva asemănător. (...)Şi repet, este vorba şi de o distorsionare a pieţei: se intervine cu preţuri artificiale stabilite prin vreun birou pe o piaţă care se vrea a fi liberă. “

Ascultă AICI interviul integral cu I.R.Zilişteanu:   

Firmele de construcţii: “Ditirambe!”

Despre o intervenție inoportună a statului vorbește, la RFI și Răzvan Niculescu Aron, vicepreședinte al Patronatului Societăților din Construcții. Prețul avut în vedere de Primărie nu ar fi unul realist, adaugă acesta. Chiar dacă Primăria își face firmă de construcții, impactul în piață va fi mic, explică Răzvan Niculescu Aron:



“Să stăm să ne gândim că va ajunge să construiască statul, la cât de bun manager l-am văzut în ultimii 20 de ani, daţi-mi voie să fiu neîncrezător. Acestea sunt ditirambe. Bun. Să coste 30.000 de euro. Ce suprafaţă locuită? Dacă se gândeşte să facă un apartament normal, de măcar 70-80 mp, atunci deja suma este necredibilă. Mie mi se pare o neseriozitate. Adică în loc să te concentrezi pe ceea ce trebuie să faci tu ca şi Primărie, să spui că te apuci acuma să devii constructor, scuzaţi...dar deja începe să mi se pară că trăim într-un film prost.”

Ascultă AICI interviul complet cu Răzvan Niculescu Aron: 

880