Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Corespondență RFI de la Budapesta: Explozia de sămbătă, cauzată de o bombă. Cine sunt vinovații?

budapest_expl.jpg

Image source: 
youtube

”Intenția a fost executarea unor polițiști”, a declarat într-o conferință de presă, duminică seara, Karoly Papp, șeful poliției naționale ungare, după ce sâmbătă seara a avut loc o explozie în centrul Budapestei, care a rănit grav doi ofițeri de poliție. Unul dintre ei - o polițistă în vârstă de 23 de ani - a suferit răni care i-au pus viața în pericol. Ceilalți doi polițiști se află în spital, starea lor este gravă, dar stabilă.

Fortele de ordine cauta un barbat suspectat ca a detonat bomba artizanala din fata unui spatiu comercial gol aflat in centrul Budapestei. Desi Politia nu a exclus ca ar fi vorba de un atac terorist, unii specialisti sunt de parere ca mai degraba ar fi putut fi o actiune a lumii interlope. Autoritatile ofera 10 milioane de forinti, adica 32 de mii de euro, recompensa in schimbul unor informatii care sa conduca la capturarea suspectului despre care se stie doar ca este un barbat tanar.

Dupa explozia de sambata seara, pe retelele de socializare au aparut doua pareri contradictorii privind presupusul atentat. Votantii partidului de guvernamant Fidesz sustin evident ca este vorba de un atac terorist comis de migranti. Cei apropiati de opozitia de stanga in schimb sunt ferm convinsi ca e o manipulare a guvernului prin intermediul politiei si a serviciilor secrete pentru a crea panica si frica inaintea referendumului privind politica migrationista.

Explozia a venit exact cu o saptamana inaintea referendumului privind politica migrationista. "Doriti ca Uniunea Europeana sa poate dispune o relocare obligatorie a cetatenilor ne-ungari in Ungaria fara aprobarea parlamentului ungar?" - acesta este intrebarea la care vor raspunde cei care vor participa la votul din 2 octombrie. Dupa ce partidul de guvernamant de dreapra, Fidesz, condus de premierul Viktor Orban face o campanie zgomotoasa pentru ”nu”, iar unul dintre partidele de opozitie, radical de dreapta Jobbik, este la fel adeptul unui ”nu” categoric, intrebarea principala nu este daca majoritatea zfrobitoare va fi in favoarea politicii antimigrationiste, ci mai degraba daca referendumul va fi unul valid, adica prezenta la vot va depasi 50%. Printre votanti vor fi si multi cetateni romani, care au primit cetatenia maghiara si au domuciliu stabil in Romania. Ei pot vota doar prin corespondenta.

De altfel, viata din Budapesta nu a fost periclitata de explozie. In afara de locuitorii aflati in imediata vecinatate a zonei in care a avut loc explozia, nu a fost panica in randul populatiei Budapestei.

Ziua de duminica a fost ca toate celalalte de finaluri de saptamana, capitala ungara a fost si acum impanzita de turisti, programul evenimentelor culturale si de sport a fost neschimbat.

Duminică, pe strazile Budapestei nu am constatat o prezenta semnificativa a politiei si nici in randul cetatenilor nu s-au remarcat semnele panicii sau a unei temeri privind siguranta vietii de zi cu zi.

638