Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Atentat la Berlin, 12 morţi şi 48 de răniţi

berlin_0.jpg

Atentat în piaţa de Crăciun de lîngă Gedächtniskirche
Image source: 
Facebook

Bilanţ provizoriu în urma incidentului din centrul Berlinului de Vest: 12 morţi şi 48 de răniţi. Unul dintre şoferii camionului înmatriculat în Polonia care a intrat în piaţa de Crăciun de lîngă Gedächtniskirche a murit, poliţia a reţinut un suspect.

Actualizare 5: Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, a condamnat acest atac și a adresat o scrisoare omologului său german în care a transmis condoleanţe familiilor victimelor și exprimă întreaga speranță pentru recuperarea rapidă a persoanelor rănite, se precizează într-un comunicat al ministerului român de externe. ”În aceste momente dificile, MAE exprimă întreaga solidaritate cu poporul german. Până la acest moment nu a fost înregistrată nicio solicitare de asistență consulară din partea cetățenilor români, iar Ambasada României la Berlin monitorizează în continuare situaţia, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară”, se arată în comunicat. Ministerul reamintește numerele de telefon ale Ambasadei României la Berlin care stau la dispoziția cetățenilor români: +49 30 21239555, +49 30 21239514 și +49 30 21239516, sau numărul de urgenţă al misiunii diplomatice: +49 16 090884680.

Actualizare 4: Naved B. ar fi, potrivit presei germane preluate de The Independent, autorul atacului de la Berlin. Ar fi vorba de un tânăr pakistanez de 23 de ani, sosit în Germania în urmă cu un an și înregistrat la Passau pe 31 decembrie 2015.Poliția, care a descins în această dimineață la un hangar al unui fost aeroport din Berlin, unde sunt cazați refugiați, nu a confirmat, oficial, informațiile. 

Actualizare 3: Poliția germană face percheziții în zona unui hangar de lângă aeroportul Tempelhof din Berlin, unde se presupune că suspectul, identificat de presa germană drept un pakistanez de 23 de ani, locuia înainte de atac, scrie cotidianul Die Welt citat de BBC.

Actualizare 2: Presa germană, preluată de Reuters, scrie că șoferul camionului care a intrat în mulțime ar fi un imigrant din Afganistan sau Pakistan care a intrat în februarie anul acesta în Germania, ca refugiat. Reacția reprezentanților forțelor politice de dreapta din Germania a fost aproape instantanee: "Când se va sfârși această ipocrizie blestemată? Aceasta este moartea lui Merkel!”, a postat imediat pe Twitter Marcus Pretzell, membru al Parlamentului European de la Alternativa pentru Germania, potrivit Washington Times.

Actualizare 1: Poliţia din Berlin anunţă că atacul din piaţa de Crăciun, soldat cu cel puţin 12 morţi şi 48 de răniţi, a fost comis intenţionat, relatează The Associated Press, preluată de news.ro. ISIS ar fi revendicat atacul, afirmă presa americană, citând mesaje în acest sens apărute pe conturi jihadiste de pe Twitter.

 

În cursul serii de luni a intrat un tir în masa de oameni care vizitau tîrgul de crăciun, din Piaţa Breitscheid, situată lîngă biserica Gedächtniskirche, din centrul Berlinului de Vest. Camionul a dărîmat numeroase chioşcuri în care se aflau vizitatori. Potrivit purtătorului de cuvînt al poliţiei din Berlin, 9 persoane au decedat, iar peste 50 au fost rănite şi internate în spitale. Aceste informaţii au fost confirmate de poliţia berlineză şi pe Twitter.

Poliţia a declarat starea de alertă, pornind de la prezumţia c-ar fi vorba despre un atac terorist. În cursul serii s-a aflat că tirul este înmatriculat în Polonia. În cabina camionului s-au aflat două persoane. Una a decedet în urma coliziunii, cealaltă a reuşit să fugă de la locul faptei. La scurtă vreme după incident, fugarul a fost reţinut de către poliţie, fiind suspectat de participare la incident.

Ştirile potrivit căreia, camionul firmei poloneze ar fi fost furat au fost dezminţite de către Andreas Geisel, senatorul berlinez al internelor, şi calificate drept speculaţii. Tot el a declarat televiziunii publice (ARD) că deocamdată nu se poate spune dacă a fost vorba despre un atentat sau un accident.

La cîteva minute după acţiunea celor două persoane despre identitatea cărora încă nu se ştia nimic, a sosit la faţa locului şi Primarul Guvernator al land-ului Berlin, Michael Müller.  Consternat de imaginile de groază din faţa bisericii, Michael Müller a declarat: „Ceea ce vedem aici este dramatic, este un şoc pentru noi toţi. Sperăm să nu se confirme temerile pe care le avem, şi pe care le-am avut în ultimele săptămîni, şi anume să fie un atentat.”

În urma declanşării alarmei teroriste la Berlin, circulaţia din zona centrală a fost întreruptă, zeci de maşini de intervenţie ale poliţiei au oprit pătrunderea unor persoane în piaţă. Singurele maşini care puteau circula au fost ambulanţele care transportau răniţii la spitale.

În jurul orei 22, preşedintele federal, Joachim Gauck şi-a exprimat solidaritatea cu victimele, rudele şi prietenii acestora. Totodată, a mulţumit forţelor de intervenţie şi echipelor de sanitari şi medici sosiţi la locul tragicului eveniment.

Poliţia şi experţi pentru probleme legate de combaterea terorismului au avertizat publicul să nu dea crezare unor ştiri contrafăcute, răspîndite de persoane iresponsabile sau interesate de crearea unei stări de panică. Totodată, s-a spus că un astfel de incident, ca şi cel de la Berlin, va fi instrumentalizat de anumite forţe şi grupări politice care abia au aşteptat să se întîmple ceva similar ca-n Franţa.

1062