Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Atacul dintr-un club din Istanbul, doar ultimul dintr-o serie mai lungă

atacul_club_istanbul_ultimul_serie_lunga.jpg

Persoane copleşite de durere, la funeraliile uneia dintre victimele atacului din Istanbul, din 31 decembrie 2016 (Foto:AFP/Yasin Akgul)
Persoane copleşite de durere, la funeraliile uneia dintre victimele atacului din Istanbul, din 31 decembrie 2016 (Foto:AFP/Yasin Akgul)

Atacul armat comis de Anul Nou într-un club de noapte din Istanbul, soldat cu 39 de morţi, se adaugă unei liste de atacuri jihadiste vizând locuri de divertisment. AFP prezintă câteva dintre cele mai sângeroase episoade de acest gen, petrecute în ultimii ani.

Cel mai grav atac terorist de după 11 septembrie 2001 în Statele Unite avea să aibă loc pe 12 iunie 2016 într-un club gay din Orlando, Florida. 49 de persoane au fost ucise şi alte 53 rănite de un american de origine afgană, în vârstă de 29 de ani, care a deschis focul asupra mulţimii, echipat cu o puşcă de asalt şi o armă de mână.

Timp de trei ore, forţele de ordine au mers pe ideea negocierilor cu atacatorul, însă ulterior au decis să dea asaltul şi să-l ucidă pe terorist. Potrivit autorităţilor americane, atacatorul s-a prezentat drept un "soldat islamic" şi a dat dovadă de un "calm înfiorător" în convorbirile telefonice purtate cu Poliţia în noaptea masacrului. Statul Islamic a revendicat atacul, însă unii experţi s-au îndoit că ar fi fost vorba într-adevăr de un "soldat" al organizaţiei teroriste.

Atacul a amintit opiniei publice de un alt masacru, cel din Paris de pe 13 noiembrie 2015, când un comando jihadist a pătruns în sala de spectacole Bataclan, în timpul unui concert rock şi a ucis 90 de persoane. Primele victime au căzut pe trotuar, după care asasinii au deschis focul în sală. Acesta avea să fie doar unul dintre multiplele atacuri care îndoliau Parisul în acea zi. Atentatele au fost revendicate de Statul Islamic, iar bilanţul total a ajuns la 130 de morţi.

Mergând mai departe pe firul istoriei recente, să ne oprim la momentul 12 octombrie 2002, când o discotecă şi un bar din insula indoneziană Bali sunt ţinta unor atacuri cu maşină-capcană. Cele două locuri erau înţesate de turişti străini. Peste două sute de persoane, dintre care majoritatea turişti străini, au fost ucise. Australia a plătit cel mai mare tribut: 88 de morţi. Atacul a fost revendicat de organizaţia Jemaah Islamiyah, o reţea islamistă având legături cu Al-Qaida.

50