Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Raport: Crește numărul copiilor abuzați. În 2016, 89.000 de apeluri la Telefonul Copilului

tel_copil.jpg

În 2016, au fost înregistrate 89.000 de apeluri la Telefonul Copilului care poate fi apelat la 116111
În 2016, au fost înregistrate 89.000 de apeluri la Telefonul Copilului care poate fi apelat la 116111
Image source: 
www.telefonulcopilului.ro

Peste 4.500 de cazuri de abuz asupra copiilor au fost semnalate anul trecut la Telefonul Copilului, cu aproape jumătate mai multe decât în 2015. Potrivit bilanţului Asociaţiei Telefonul Copilului, în 2016 au fost înregistrate, în total aproape 89.000 de apeluri. Directoarea executivă a Asociației Telefonul Copilului, Cătălina Surcel, a acordat un interviu pentru RFI România.

În total, în 2016, au fost înregistrate aorape 89.000 de apeluri, cu o treime mai multe față de anul precedent. Numărul de urgență Telefonul Copilului, care poate fi apelat la orice oră în caz de necesitate, este 116111.

Molestarea fizică a fost cea mai sesizată formă de abuz anul trecut, în 37% din cazuri, urmată de abuzul emoţional şi neglijarea.

Cele mai multe cazuri de abuz, respectiv 65,71%, au fost în familie, 17,39% s-au petrecut în familie extinsă, în asistenţă maternală sau în centrul de plasament, 11,05% în spaţiul public şi 5,85% în mediul şcolar.

Părinţii au fost agresorii copiilor în 72,96% dintre cazuri, în 9,81% a fost un alt copil, dar au fost şi cazuri în care agresorul a fost o altă rudă sau un alt adult.

Potrivit bilanţului, sesizările legate de bullying (insulte, jigniri, porecle, lovituri, intimidare, denigrare, insulte cu privire la statutul social) au crescut cu 25,41% faţă de 2015, fiind înregistrate anul trecut 1.545 de cazuri. Aceste cazuri au fost prezente în special în şcoală sau în grădiniţă, unde au fost 81,96% dintre sesizări, dar şi în mediul online sau în spaţiul public (18,04%). Un alt copil a fost agresor în cele mai multe cazuri, dar şi profesorii sau un alt adult. În 84,97% dintre situaţii au fost copiii cei care au sesizat situaţii de abuz de tip bullying, iar în 15,03% dintre cazuri - părinţi sau alţi adulţi.

Timpul de consiliere alocat fiecărui apel a crescut faţă de anii precedenţi, astfel că durata medie a unui apel a ajuns de la 10-15 minute la 15-30 de minute în anul 2016. Cele mai multe probleme semnalate au fost legate de nevoia de exprimare a gândurilor, a temerilor şi a sentimentelor legate de familie (39,40%), probleme specifice adolescenţilor (32,88%), probleme în familie (19,29%) şi depresii şi tulburări de comportament (4,94%). Astfel, 72,85% dintre copii au cerut suport psiho-emoţional, iar 27,15% dintre părinţi sau alţi adulţi au solicitat consiliere psihologică pentru îmbunătăţirea relaţiei copil - părinţi.

Starea emoţională a copiilor la începutul apelului a fost identificată de specialiştii Asociaţiei Telefonul Copilului astfel: 56,57% dintre copii simţeau apăsare, 16,27% frustrare sau depresie, 11,64% frică sau anxietate, 9,10% tristeţe sau singurătate şi 6,42% furie sau panică.

Cele mai multe apeluri la Telefonul Copilului au fost de la băieţi, respectiv 40,05%. Alte 34,23% dintre apeluri au fost de la fete şi 25,72% de la părinţi sau alţi adulţi.

Apelanţii provin, în principal, din familii nucleare (84,17%), dar şi din familii monoparentale (8,10%), familii extinse (5,03%), respectiv familii adoptatoare, alte familii care au primit copii în plasament, ori sunt copii ai căror părinţi au decedat (2,70%).

Cele mai multe cazuri s-au înregistrat în Vrancea, Constanţa, Teleorman, Vaslui, Neamţ, Bucureşti (sector 5), Dâmboviţa, Ilfov, Dolj, Olt, iar cele mai puţine au fost sesizate în Covasna, Harghita, Sălaj, Tulcea, Bihor, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Mehedinţi şi Arad.

Asociaţia Telefonul Copilului răspunde zilnic, între orele 08.00 şi 24.00, apelurilor copiilor şi părinţilor la 116 111, linia europeană de asistenţă pentru copii, gestionată în România de organizaţia nonguvernamentală.

DIRECTOAREA EXECUTIVĂ A ASOCIAŢIEI TELEFONUL COPILULUI, CĂTĂLINA SURCEL, a acordat un interviu pentru RFI România:

1117