Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Puterea de a spune ”Nu!” și solidaritatea – marile câștiguri ale ”Micii Revoluții”

vint.jpg

Image source: 
RFI

Am asistat, zilele trecute, la finalul poveștii ordonanțelor 13 și 14, final consemnat odată cu votul senatorilor și deputaților care au decis respingerea oricăror modificări aduse legislației penale de către actualul Guvern. Este, totodată, și finalul protestelor de stradă, chiar dacă în Capitală și în alte orașe se mai strâng seara câteva zeci de oameni care cer demisia Cabinetului Grindeanu. Se impun câteva întrebări: ce am învățat, ca societate, din evenimentele ultimelor luni? Dar și ce au învățat politicienii din reacția ”străzii”... dacă au învățat ceva. Sunt întrebări pe care RFI le-a adresat antropologului Vintilă Mihăilescu.

Cel mai mare câștig: solidaritatea. Am evoluat ireversibil

Vintilă Mihăilescu: (...) Cel puțin din 2012 încoace au mai fost manifestații de acest gen, revolte de stradă de amploare considerabilă, dar niciodată la acest nivel. Cred că acest fapt i-a dat de gândit clasei politice, actualei puteri. Al doilea lucru foarte important pentru cei care au participat active, dar și pasiv, la piață este solidaritatea. Când spun „pasiv”, mă refer că dacă stăm să numărăm, să facem statistici ca să vedem câți au fost, este important, dar nu este cel mai relevant. Toate persoanele care erau acolo trebuie înmulțite cu un coeficient. Fiecare mai reprezenta și o serie de prieteni, cunoștințe, rude. Populația implicată în aceste evenimente a fost mult mai mare. Între toți acești participanți s-a născut o solidaritate exprimată în diferite feluri. Vă dau exemplul unei mici cercetări exploratorii, fără mari pretenții, făcută de colegii de la SNSPA, care avea o întrebare inedită, „Ce sentimente v-au dominat? Ce sentiment este cel mai important pentru dumneavoiastră?”. A ieșit un lucru remarcabil. De departe, pe locul întâi a ieșit solidaritatea. Nu era supărarea, furia sau sentimentul că au fost păcăliți. Nu au dominat variantele de revoltă, ci sentimentul de solidaritate, împărtășit la un nivel de 80% - 90%.

Reporter: Cel puțin o parte din societate s-a solidarizat clar, s-a unit. Domnule Mihăilescu, simțiți cumva că societatea română a evoluat peste o anumită limită sub care nu ar mai putea reveni? Oare am învățat suficient de bine legile democrației astfel încât să nu mai acceptăm ce nu ne convine și să fim gata oricând să cerem ce vrem și să ne opunem, chiar vehement, atunci când este cazul? Sau este reversibil acest proces pentru români și pentru România?

V.M: Dacă nu se întâmplă nicio catastrofă, dacă nu intervin niște factori mondiali sau geopolitici catastrofali, care să schimbe total peisajul țării, al regiunii, al lumii, este un proces ireversibil. (...) Este foarte important de precizat acest lucru, pentru că se fac analogii cu Piața Universității, golanii și golaniada din anii `90. Chiar și la nivel simbolic, putem interpreta deplasarea de la Piața Universității la Piața Victoriei, de la kilometrul zero al libertății la kilometrul unu al solidarității și al maturității. Sunt aproximativ aceeași oameni din 2012. Sunt mult mai mulți, dar există o continuitate. Atunci era o revoltă adolescentină, spontană, reactivă. Acum este o revoltă mult mai organizată, mult mai matură. Simbolic, Piața Victoriei se poziționează față în față cu Guvernul, cu Puterea. Înseamnă că suntem față în față cu voi. Nu suntem într-un spațiu al nostru, academico-simbolico-universitar, ci suntem față în față cu Puterea, suntem cu ochii pe voi. Nici mai prejos, nici mai presus. Suntem față în față, aici, în fața puterii și vorbim direct cu Puterea.

Lui Dragnea i s-a suit puterea la cap. Societatea a spus NU

Rep: Este o paralelă interesantă și se poate extinde și la nivelul întregii țări, pentru că au fost proteste în multe orașe, nu doar în capitală. Cam asta am învățat ca societate. Dar politicienii, domnule Mihailescu, credeți că au învățat ceva?

V.M: Părerea mea este că da. Este evident că nu le convine, dar au învățat, efectiv, că nu se pot juca. Acest lucru este firesc. Ar fi fost firesc să fie de multă vreme. Dar aici, căderea PSD și, în speță, a domnului Dragnea este foarte mare, pentru că s-au urcat foarte sus cu prezumpția de intangibilitate, pe principiul „eu sunt țar și nimeni nu mai mișcă în front”. Popular spus, i s-a suit puterea la cap, la modul propriu. Probabil de aici au venit și gafele monumentale pe care le-a făcut. De la județe a avut o imagine de sine de intangibilitate, de inamovibilitate, de putere absolută, pe care a jucat-o și în partid, dar a crezut că poate să o joace și în societate. Societatea a spus ”Nu!”. Poți face ce vrei cu ai tăi în partid, dar cu noi, nu.

Ascultă interviul acordat RFI de antropologul Vintilă Mihăilescu:

Antropologul Vintilă Mihăilescu, despre efectele ”Micii Revoluții”
1179