Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Balena Albastră și jocurile morții: "E un eșec al părinților care cresc elevi, nu copii"

balena.jpg

Una din sarcinile jocului cere copiilor să își deseneze o balenă cu lama pe braț
Una din sarcinile jocului cere copiilor să își deseneze o balenă cu lama pe braț

Autoritățile anchetează legătura dintre una așa-zis joc online și sinuciderea a doi copii din zone diferite ale țării. Cei doi, în vârstă de 11 și respectiv 14 ani, au fost găsiți spânzurați în podul caselor în care locuiau, în județele Dâmbovița și Satu Mare. Există indicii că ar fi fost atrași într-o aplicație pe internet denumită Balena Albastră, care face deja victime în mai multe țări.

Jocul presupune 50 de misiuni pe care trebuie să le îndeplinească adolescenții, ultima fiind sinuciderea. Psihologul Diana Stănculeanu de la Salvați Copiii spune la RFI că jocurile de acest tip au fost și vor fi mereu prezente în mediul online. Ea adaugă că atracția adolescenților față de ele arată mai curând o criză de comunicare în familiile din care provin, dar și eșecul părinților de a fi prezenți în viața copiilor lor.

ASCULTĂ INTERVIUL:



Dacă nu va fi Balena Albastră, va fi altceva

Diana Stănculeanu: Balena albastră ne înfioară prin ireversibilitatea soluțiilor propuse ca probe în acest joc. Din păcate, nu reprezintă decât aroma săptămânii, adică riscul major al acestei perioade. Dar întotdeauna vor fi jocuri cu risc major pentru copiii noștri. Dacă ne uităm la gradul de utilizare al internetului de către copiii din România, vom vedea că vârsta este în picaj liber. Avem copii de nouă sau zece ani care își petrec cea mai mare parte din zi online, fără o supraveghere adecvată din partea unui adult și fără o pregătire asupra ceea ce ar trebui să însemne online-ul în economia vieții lor. Din punctul meu de vedere aici este marea problemă. Adolescenții și preadolescenții vor fi atrași întotdeauna de noutate și de risc. Ține de particularitățile vârstei. Îi plictisește tot ce există acasă. Îi plictisește familiarul. Îi atrage tot ce este nou, iar dacă are un iz de pericol și de risc, aceste lucruri îi vor fascina.

Reporter: Putem spune că este o problemă a generației de acum care are un acces nelimitat și facil la internet?

D.S: Are un acces extrem de facil și extrem de puțin selectat din partea adulților din jur. Sunt foarte mulți părinți care stau liniștiți în legătură cu faptul că copiii sunt în camera lor cu laptopul în brațe și nu sunt afară bătând maidanele. Această liniște este doar una aparentă. Dacă a sta cu laptolul în brațe presupune a se juca Balena albastră, nu asigură niciunfel de protecție copilului de 10, 11 ani.

Interdicțiile sunt un obiectiv nerealist

Rep: Ce ar însemna educație sau protecție în acest context? Cum poate fi prevenită intrarea copiilor în jocurile de acest fel? Probabil că interzicerea lor nu va duce nicăieri.

D.S: Exact. Interzicerea ar fi un obiectiv nerealist. Este o realitate pe care nici noi, adulții, nu o avem sub control. Dacă ne uităm la ceea ce presupune jocul Balena albastră, vedem că stimulează izolarea copiilor față de restul prietenilor sau de restul membrilor familiei. Este un joc care instigă la deprivare de somn. Copiii primesc ca probe să se trezească la patru dimineața și să facă destul de  multe lucruri. Este un joc care presupune stimularea senzorială și neurologică de risc a copiilor prin accesarea unui anumit tip de muzică sau audierea unui anumit tip de sunet. Îi rupe pe copii de restul vieții lor. Ca părinți sau ca și cadre didactice exact la acest lucru trebuie să fim atenți. Unui copil care are prieteni în viața de zi cu zi, care comunică cu părinții săi, care are ore echilibrate de somn, care are preocupări diverse, altele decât cele care țin de ecran, în primul rând, nu prea îi mai rămâne timp să stea atât de mult în mediul online. În al doilea rând, nu întrunesc acele criterii de vulnerabilitate pe care aderența la un astfel de joc le presupune. Nu orice adolescent se joacă Balena albastră sau este fascinat de jocuri de acest tip. Este nevoie de un adolescent vulnerabil, fără prieteni, cu o stimă de sine îndoielnică, cu abilități minimale de comunicare, fără alte preocupări, fără o relație foarte bună cu părinții săi. Un adolescent echilibrat, care bifează toate lucrurile enumerate anterior va da de un joc precum Balena albastră și va spune că este o prostie. Poate chiar le va spune părinților lui peste ce a dat.

Criză de parentaj: Nu ne cunoaștem copiii. Creștem elevi, nu copii

Rep: Care ar fi pârghia de a interveni, știind că profilul adolescentului jucător este departe de a fi echilibrat?

D.S: Acest lucru ține și de ochelarii cu care ne uităm la copii și de felul în care apreciem binele unui copil. Sunt foarte mulți părinți mulțumiți dacă copiii lor sunt elevi conștiincioși, responsabili, care iau note bune. În mică măsură părinții din România se îngrijorează dacă copiii lor nu au prieteni. În mică măsură părinții din România se îngrijorează dacă copiii lor nu au viață socială. Noi, ca adulți, trebui să integrăm și alte elemente care fac ca un copil să fie bine sau să nu fie bine, dincolo de școală sau de frecvența școlară. Noi încă nu știm să facem acest lucru. Creștem elevi, nu creștem copii. Trebuie să rămânem în legătură cu copiii noștri într-o perioadă de vârstă tare delicată, pubertatea și adolescența, între 11 și 14 ani, atunci când copiii vor avea ca tendință minimizarea dialogului cu părinții. Ei își vor dori să vorbească din ce în ce mai puține lucruri cu părinții. Noi, ca părinți, trebuie să avem înțelepciunea necesară de a le rămâne aproape și de a avea măcar un control din culise asupra felului în care arată viața copiilor noștri.

Depresia și anxietatea îi afectează și pe ei: copiii „cuminți” ar trebui să ne atragă atenția

Rep: Se poate spune că atracția copiilor, a adolescenților, față de jocurile de acest tip arată, mai degrabă o criză de parentaj, decât o problemă a copiilor din această generație?

D.S: Arată mai multe lucruri. Arată o criză la nivlul relațiilor păinți copiii. În primul rând este o criză de comunicare și un eșec în a reuși să le fim aproape copiilor exact la vârsta la care ei au o foarte mare nevoie de noi. Mai spune ceva și despre felul în care noi știm să identificăm riscurile asociate sănătății emoționale a copiilor. Și nu știm. Depresia și anxietatea sunt cele mai sub diagnosticate probleme de sănătate emoțională ale copiilor din ziua de astăzi. Punem pe bandă diagnosticul de ADHD, pentru că copiii cu comportamente exagerate ne atrag imediat atenția. Un copil cuminte, retras, care nu deranjează, nu atrage atenția adulților. Studiile spun că aceștia rămân întotdeauna în afara zonei noastre de interes. Deși depresia și anxietatea apar ca fiind cele mai frecvent întâlnite tulburări de sănătate mintală în rândul copiilor și al adolescenților, ele sunt cele mai puțin diagnosticate. Acești copii sunt liniștiți, cuminței, retrași, tăcuți, nu ne sar în ochi, nu îi vedem și ajungem să ne gândim la ei doar în momente în care o știre tragică ne anuță suicidul unui copil din cauza unui joc.

1819