Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Achiziţionarea de ambulanţe, subiect de dispută între ministrul sănătăţii şi Raed Arafat

Neclarități în chestiunea cumpărării de noi ambulanțe pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Ministrul Sănătăţii susţine că licitaţia nu mai este valabilă şi că trebuie încheiat un nou protocol între Ministerul Săntătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne, astfel încât să fie reluată procedura.

De partea sa, secretarul de stat Raed Arafat îl contrazice, susţinând că, dacă se renunţă la licitaţia începută de IGSU, se va întârzia foarte mult, astfel că primele ambulanţe vor putea fi preluate abia la jumătatea anului viitor, în condiţiile în care dotările ambulanţei şi SMURD sunt învechite.

În chestiune a intervenit și premierul Sorin Grindeanu, care spune că în ultima vreme a discutat cu toți cei implicați și așteaptă să se lămurească în timpul discuției de săptămâna viitoare.

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, susţine însă că sunt "artificiale" motivele care au determinat disputa publică iniţiată de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă Raed Arafat pe tema achiziţiilor de ambulanţe pentru SMURD şi că "nu există niciun risc, de nicio natură, care să determine sincope în activitatea SMURD, cu atât mai puţin să pună în pericol viaţa oamenilor” .

”Îl asigur pe domnul secretar de stat Read Arafat că am toată deschiderea şi determinarea pentru identificarea soluţiei adecvate, împreună cu toţi cei care au responsabilităţi în aceast domeniu, pentru că nu există nicio rezervă sau ezitare în privinţa achiziţiilor de noi ambulanţe.

Ba, dimpotrivă! Viziunea Guvernului este, potrivit angajamentelor din programul de guvernare, să punem în practică un proiect major, achiziţia de 3000 de noi ambulanţe, nu doar la nivelul SMURD, ci în toată ţara, astfel încât să nu existe localitate importantă fără ambulanţă . Însă, întrega procedură trebuie să se desfăşoare cu respectarea deplină a legii şi în beneficiul oamenilor. Prin urmare, mă aştept la o participare si contribuţie corespunzătoare din partea domnului Arafat” susţine Florian Bodog, citat într-un comunicat de presă transmis duminică seară de Ministerul Sănătăţii.

Potrivit acestuia, noua legislaţie privind achiziţiile publice, adoptată anul trecut, a făcut inaplicabil protocolul dintre Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne privind dotarea pentru ISGU şi a determinat ANAP să îl aprecieze corespunzător. "Urmare a acestei realităţi, a fost redactat şi este în curs de evaluare şi semnare un nou protocol care va permite lansarea procedurii de achiziţie de noi ambulanţe în condiţii legale", precizează Bodog.

Mai mult, ministrul Sănătăţii susţine că nu există niciun risc, de nicio natură, care să determine sincope în activitatea SMURD, "cu atât mai puţin să pună în pericol viaţa oamenilor” şi că îl aşteaptă la "un dialog constructiv" pe secretarul de stat Raed Arafat, imediat ce acesta va reveni în tară.

Secretarul de stat Raed Arafat a reacţionat, duminică, la anunţul ministrului Sănătăţii, de a încheia un nou protocol între Ministerul Săntătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne, astfel încât să fie reluată procedura de achiziţie a ambulanţelor SMURD.”Să îşi asume responsabilitatea cei care semnează (protocolul - n.r.) atunci când vor muri oameni pentru că nu avem ambulanţe”, a avertizat Arafat.



520