Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Daniela Simionescu: a simți că gândești prin contactul cu animalele

i-r7tdmmt-l.jpg

Daniela Simionescu si prietenii sai
Daniela Simionescu si prietenii sai
Image source: 
@Alina Larisa POPA

Înainte de a fi funcționar european si „coach”, Daniela Simionescu a fost diplomat, ziaristă iar la începutul vieții sale profesionale a fost profesoară de fizică. Dar ceea ce o definește acum și probabil dintotdeauna, este relația sa specială cu animalele. Daniela trăiește în Bruxelles înconjurată de animalele ei și se ocupă cu salvarea animalelor de pretutindeni. Are un proiect și în România. 

Daniela Simionescu îmi dă întâlnire într-o cafenea aflată la jumătatea drumului dintre noi, un loc în care intrăm pentru prima dată amândouă cu toate că locuim în apropiere. Petrecem mai bine de-o oră povestind ce ni s-a mai întâmplat de când nu ne-am văzut.

Așteptăm mai întâi ca locul să se golească de copiii veniți pentru micul dejun –am uitat că e zi de vacanță în Belgia – pentru a porni înregistrarea. Apoi atacăm încet interviul. Daniela preferă să vorbească despre relația ei cu animalele. Nu vom spune câte sunt cele care trăiesc cu ea sub același acoperiș, detaliu nu este important, dar de unde a plecat această pasiune?

Ea crede că a început înainte de a urma cursurile de „coaching” si că s-a concretizat mai apoi, când a început să înțeleagă mai bine relația cu animalele.

In contactul cu animalele la un moment dat ești obligat să gândești, să simți că gândești, este un contact foarte fizic...De fapt, contactul cu animalele îți reface legătura între corp și spirit

Ești tot timpul tentat să-i mângâi și dacă ești un pic atent, realizezi dacă lor le place asta sau nu(...)Cum ne purtăm cu animalele noastre, ne purtăm și cu persoanele dragi

Iată un angajament pe care cu timpul Daniela a învățat să-l țină sub control întrucât o consumă foarte mult, emoțional vorbind, iar cei din jur nu înțeleg mereu asta. Dar a fost un timp în care Daniela parcurgea sute de kilometri pentru a duce un animal unei familii adoptive și pentru a se asigura că-l lasă pe mâini bune.

Soarta animalelor abandonate o face pe ea, ca și pe alții, să-și pună problema în ce măsură dezvăluie  aceasta o parte mai puțin plăcută a naturii umane. In general, relația om-animal poate pune o problemă.

Când un copil primește în cadou un cățel închis într-o cutie, pe când un cățel de jucărie este purtat în brațe, asta spune multe despre oameni, „ e ceva în neregula cu mentalul uman”, crede Daniela.

In România, Daniela are un proiect concret, pe care-l expune cu lacrimi în ochi. Din 2013 , ea se ocupa de adăpostul pentru cățeii din București, de la sectorul 2, unde aceștia sunt „adoptați la distanță”, o idee care la care s-a asociat. Asta înseamnă că nu le lipsește nimic întrucât prin finanțarea la distanță, li se asigura tot necesarul, cu toate că ei rămân totuși în cuști.

Este un adăpost în care lucrurile se petrec frumos, cât se poate de frumos, unde cățeii sunt respectați, unde personalul se poarta frumos, dar ei sunt în cuști (...) Oamenii care i-au adoptat la distanță ii sponsorizează, dar e mai mult decât atât, ei realmente ajung să-i iubească, cu toate că nu i-au văzut niciodată.”

Daca mă gândesc bine, de fapt eu așa am cunoscut-o în urma cu douăzeci de ani când ea era diplomat și purtător de cuvânt al pe atunci Misiunii României pe lângă UE. Avea pe atunci un labrador, Max și cum nu-și putea închipui că ar putea avea un alt cățel , atunci timp de mai mulți ani a avut o pisică  - „de la care am învățat multe”, spune ea. După 11 ani, Daniela „l-a trădat” pe Max și acum își împarte cotidianul cu mai mulți căței, dar există mai departe și o pisică.

In paralel, Daniela este și președinta unui grup de susținere pentru funcționarii europeni numit „Cancer Support Group”, recunoscut ca organizație fără scop lucrativ.

O relație cu un animal, cum se creează ea astfel încât acesta să nu devină doar un obiect pe care-l „posedăm” sau un capriciu? Animalele comunică în diferite moduri adeseori subtile, spune ea, trebuie sa învățăm să le înțelegem...

Noi nu ajungem să înțelegem că spun ceva decât atunci când latră, când mușcă, chestii care pentru mine sunt extreme. Ei comunică și când întorc capul, când se ling pe bot (...) în mod clar ai o comunicare cu aceste ființe – de la ființă la ființă -  și cumva tu ești o oglindă a lor și ei sunt o oglindă a ta”.

Si de fapt, pe lângă pasiunea sa pentru animale,  din multitudinea de ocupații și foste cariere care-o definesc și pe care am rugat-o să ni le enumere, care este cea care îi este cea mai dragă?

Daniela a fost pe rând profesoara de fizică, ziaristă la Radio România, diplomat și apoi funcționar european, dar dacă ar fi să se întoarcă la fostele cariere , probabil c-ar alege-o pe cea de ziaristă.

Nu am visat niciodată că sunt încă profesoară, dar mi se întâmplă și acum să visez că trebuie să citesc un buletin de știri la radio”. 

Corespondentul RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghisan
233