Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Propagandă şi căpătuială în învăţămînt

liviu-papadima.jpg

Liviu Papadima
Image source: 
Dilema Veche

Cum a ajuns învățămîntul de la noi să aibă o atît de proastă reputație? Mă uit îndărăt și caut o explicație cît de cît consistentă, venind dinspre evoluția sistemului însuși, în cei aproape treizeci de ani de la căderea comunismului. Pentru că, da, nici măcar în anii ’80, într-o perioadă de totală degringoladă în educație, școala, universitatea, meseria de profesor nu au fost mai rău șifonate.

Începutul anilor ’90. Cele două mari bătălii sînt pentru locuri de muncă, în școală și în universitate, pe de o parte, și pentru acces la studii, pe de cealaltă parte. Sindicate construite ad-hoc – cel al suplinitorilor, al navetiștilor, al detașaților, al titularilor – se războiesc vehement pentru a asigura poziția în școală a celor pe care îi reprezintă. Clădirea ministerului e sub asediu. Se povestește că, la un moment dat, ministrul – dl Mihai Șora, cel recent alăturat, la 101 ani, protestelor stradale împotriva legilor Justiției – a fost nevoit să sară gardul prin spate, pentru a evita manifestanții. În final, se adoptă o procedură de titularizare în care criteriile forte sînt numărul de copii (ai cadrului didactic respectiv), numărul de boli (idem), anii de navetă, anii de vechime. Șansele tinerilor sînt nule. În locul unei așteptate împrospătări și recalibrări a sistemului în raport cu pregătirea profesională, după ani buni de plînsete și șpăguieli pe la inspectorate, se adoptă o strategie „reparatorie“. Trecutul bate viitorul. Școala românească e dată cu mulți ani îndărăt.

 

Citiți continuarea articolului semnat de Liviu Papadima în Dilema Veche aici

84