Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


BOR: Patriarhul Daniel şi-ar putea deschide cont de Facebook

Patriarhia Română transmite că Patriarhul Daniel nu are niciun cont oficial deschis pe Facebook sau pe alte reţele de socializare şi reclamă existenţa unor conturi false, pe care se distribuie mesaje în numele instituţiei. Purtătorul de cuvânt Vasile Bănescu spune, la RFI, că a constatat tot mai multe falsuri în spaţiul virtual şi că Biserica Ortodoxă nu are alte pârghii de combatere decât plângerile oficiale pe care le face.

Pe viitor însă, anunţă Vasile Bănescu, Patriarhul şi-ar putea deschide propriul cont de Facebook:

Acest lucru nu este exclus. Nu vă pot spune exact când se va întâmpla lucrul acesta. Părintele Patriarh este un om deschis spre valorile modernităţii. Nu este total exclus ca în viitor să putem folosi şi o astfel de cale de comunicare. Care este, e adevărat, foarte populară astăzi. Şi pe bună dreptate.

În egală măsură, spune purtătorul de cuvânt, Patriarhia se delimitează şi de site-urile care se pretind a fi afiliate şi care, în aceste zile de proteste, au publicat inclusiv imagini care sugerau că mitingul uriaş de la Piaţa Victoriei ar fi avut conturul unui...demon:

Ne delimităm în mod foarte ferm. (...) falsuri grosolane, neinspirate şi care nu au nicio legătură cu poziţia Patriarhiei Române. A existat zilele trecute un comunicat legat de necesitatea continuării luptei anti-corupţie. De necesitatea prezervării valorilor statului de drept. Acest mesaj a fost unul evident egal distant faţă de orice forţă politică. Patrihia Română nu face politică.”

 

Ascultă AICI interviul complet cu purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române:
572