Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Negarea Holocaustului și activități fasciste - 16 inculpați în 14 ani

memorialul_holocaustului.jpg

Memorialul Holocaustului din București
În 2015 legea a fost explicitată și înăsprită pentru pedepsirea negării Holocaustului din România și a propagandei legionare
Image source: 
Petru Clej

Doar 16 persoane au fost trimise în judecată în cei 14 ani de la intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență 31/2002 privind incriminarea negării Holocaustului și a activităților de natură fascistă, potrivit unei statistici puse la dispoziție în exclusivitate pentru RFI de Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. 

Din statistica pusă la dispoziție de parchet rezultă că în perioada 2002 - 2015 procurorii au avut de soluționat 302 cauze în temeiul OUG 31/2002, dar datele din perioada 2002 - 2006 se referă doar la cauzele în care s-a pus în mișcare acțiunea penală. 

O primă reacție la aflarea acestor date a venit din partea lui Alexandru Florian, directorul Institutului Național pentru Studiul Holocaustului "Elie Wiesel" din București.  

"Plangerile în baza OUG 31/2002, în intervalul 2007-2015, au crescut de patru ori (de la 15 la 66). Numărul cazurilor soluționate în procente față de numărul de sesizări, a scăzut, chiar dacă în valori absolute a crescut: au fost soluționate nouă, respectiv 24 de cazuri. În 2007 au fost soluționate 60%, respectiv în 2015 36,4%." a declarat Alexandru Florian la RFI

"În 2007 niciun dosar din cele nouă nu a fost trimis în judecată, în 2015 cinci dosare din cele 24 au fost trimise în judecată. În intervalul 2005 - 2015 au fost inculpate nouă persoane, dar nu știm cum s-a finalizat judecata. Pe scurt, dintr-un total de 294 de cazuri sesizate în aceasta perioadă au fost trimise în judecată șapte cazuri (dosare) fiind inculpate nouă persoane.", adaugă el.

OUG 31/2002 a fost adoptată cu câteva luni înaintea deciziei NATO de primire a României ca membră a Pactului Nord Atlantic, actul juridic incriminând și cultul unor persoane condamnate pentru crime împotriva omenirii, cum ar fi de pildă Ion Antonescu.

Decizia guvernului de atunci a fost criticată atunci de unii ca un atentat la libertatea de exprimare și ca un gest servil față de Occident.

Lume a reclamagiilor?

Ulterior a fost criticată și aparenta lipsă de voință sau competență în aplicarea acestei legi, care pare a fi confirmată și de statistica parchetului, după cum comentează și Alexandru Florian. 

"Sau autorii sesizarilor nu au avut argumente întemeiate pentru a sesiza (deci nu cunoșteau prevederile OUG 31/2002) sau cercetarea criminalistica a dosarelor (poliție și parchet) s-a făcut fără o însușire adecvată a spiritului OUG 31/2002 și fără a avea cunoștințe adecvate de istorie recentă."

"Cu alte cuvinte, sau trăim într-o lume a reclamagiilor sau instituțiile abilitate ale statului trebuie sa performeze.", spune directorul Institutului Wiesel. 

În 2015 OUG 31/2002 a fost amendată prin legea 217 pin care era introdusă incriminarea explicită a propagandei legionare și a negării Holocaustului din România, ceea ce a stârnit noi proteste. 

Recent a fost publicată o carte "Holocaustul – Gogorița diabolică – Extorcarea de bani de holocaust" de către un fost ofițer SRI, Vasile Zărnescu, volumul fiind lansat la librăria Mihai Eminescu din București.

Ulterior au fost depuse la parchet mai multe plângeri penale împotriva autorului, iar librăria Mihai Eminescu a retras cartea de la vânzare.

1241