Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cel mai vârstnic bărbat de pe planetă - supraviețuitor de la Auschwitz

kristal.jpg

Yisrael Ktistal
Yisrael Kristal își va sărbători majoratul religios cu o întârziere de 100 de ani
Image source: 
Familia lui Yisrael Kristal

Cel mai bătrân bărbat din lume își aniversează pe 15 septembrie a 113-a zi de naștere și cu această ocazie și majoratul religios iudaic cu o întârziere de... 100 de ani. Yisrael Kristal trăiește în orașul Haifa din Israel și este supraviețuitor al lagărului de exterminare nazist de la Auschwitz. 

Fiica lui Kristal, Shulimath Kristal Kuperstoch, a spus că la sărbătorire se vor aduna peste 100 de membri ai familiei extinse.

"O să-l binecuvântăm, să dansăm cu el, o să fim fericiți", a spus ea. 

Kristal s-a născut la 15 septembrie 1903 în localitatea Zarnow, din Polonia, pe atunci parte a Imperiului Țarist, într-o familie religioasă. 

La vârsta de 13 ani ar fi trebuit să treacă prin ceremonia de Bar Mitzvah care marchează majoratul religios pentru fiecare băiat evreu, dar acest lucru nu a fost posibil deoarece tatăl său era mobilizat în armata țaristă, iar mama sa murise când Yisrael avea șase ani.

În 1920 Kristal s-a mutat la Lodz, unde a lucrat la firma de bombonerie a familiei sale până în 1939 când Polonia a fost ocupată de Germania nazistă și URSS și desființată ca stat.

Naziștii au internat toată populația evreiască a orașului Lodz într-un ghettou, iar în 1944 Kristal a fost deportat în lagărul de exterminare de la Auschwitz, de unde a reușit să supraviețuiască, dar unde a pierdut-o pe soția sa care a fost ucisă acolo și cu care era căsătorit din 1925.

El a emigrat în Israel în 1950 împreună cu a doua soție și cu fiul său, unde a continuat să lucreze în branșa bomboneriei. 

"Nu cunosc secretul unei vieți lungi. Eu cred că totul e determinat de sus și nu vom cunoaște niciodată motivele. Au fost bărbați mai deștepți, mai puternici și mai arătoși decât mine care nu mai sunt în viață. Tot ce ne rămâne de făcut este să continuăm să lucrăm din greu și să reconstruim ceea ce s-a pierdut", a răspuns cu modestie Kristal când a fost întrebat care este secretul longevității sale.

El a fost recunoscut oficial drept cel mai vârstnic bărbat din lume în viață în luna martie 2016, dar nu a depășit încă recordul oficial al celei mai în vârstă persoane de religie iudaică, acesta aparținându-i lui Goldie Steinberg, născută la Chișinău, care a decedat anul trecut cu două luni înaintea înplinirii vârstei de 115 ani. 

Cea mai vârstnică persoană în viață de pe planetă este italianca Emma Morano care are 116 ani, fiind născută la 29 noiembrie 1899. 

Cea mai în vârstă persoană din istorie recunoscută oficial a fost franțuzoaica Jeanne Calment care a murit în 1997 la vârsta de 122 de ani, iar cel mai vârstnic bărbat japonezul Jiroemon Kimura decedat în 2013 la 116 ani. 

1093