Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Românii continuă să vină în UK în număr record în pofida Brexit

dsc_4979.jpg

Magazin românesc în nordul Londrei
Românii continuă să vină în Marea Britanie în pofida declanșării iminente a ieșirii din UE
Image source: 
Petru Clej

Numărul lucrătorilor români și bulgari aflați în Marea Britanie a continuat să crească la sfârșitul anului 2016, în timp ce numărul lucrătorilor din celalalte state ale Uniunii Europene a înregistrat o scădere, unul dintre primele semne că aproapiata declanșare a ieșirii Regatului Unit din UE a început să aibă efect asupra migrației din Uniune. 

Potrivit datelor oficiale publicate de Oficiul Național de Statistică (ONS) numărul românilor și bulgarilor (așa numitul grup A2, România și Bulgaria, țări care au aderat a UE la 1 ianuarie 2007) care lucrau în Regatul Unit în perioada octombrie - decembrie 2016 s-a ridicat la 305 mii, față de 279 de mii în perioada iulie - septembrie a aceluiași an (o creștere de 9,3%) și 215 mii în perioada corespunzătoare a anului 2015 (+41,9%).

Numărul actual al lucrătorilor români și bulgari din Marea Britanie este de peste două ori mai mare față de cel din perioada de trei luni de după deschiderea totală la 1 ianuarie 2014 a pieței muncii pentru cetățenii celor două state (146 mii) și de peste 10 ori mai mare decât cel înregistrat imediat după aderarea celor două state la UE la 1 ianuarie 2007 (29 mii).

Românii și bulgarii nu sunt evidențiați separat în această statistică, dar la cea mai recentă estimare a ONS cu privire la numărul total al cetățenilor celor două state pe teritoriul Regatului Unit pe întregul an 2015 numărul a fost de 233 mii și respectiv 66 mii, deci un raport de 3,5 la 1 români față de bulgari. 

Statistica ONS arată că numărul lucrătorilor din UE (neajustat sezonier) a scăzut de la 2,354 milioane în iulie - septembrie 2016 la 2,304 milioane în octombrie - decembrie 2016 (-2,1%).

Incertitudinea Brexit

Cea mai pronunțată scădere este la țările A8 (fostele state comuniste aderate la UE la 1 mai 2004, printre care Polonia), numărul lucrătorilor din aceste state scăzând de la 1,077 milioane la 1,031 milioane (-4,3%).

Pe ansamblu Regatului Unit numărul celor care lucrau a ajuns la un nivel record - 31,916 milioane (la o populație de circa 65 milioane), dintre care 26,369 milioane cetățeni britanici și 5,543 milioane cetățeni străini. 

Dar în timp ce numărul britanicilor în câmpul muncii a scăzut cu circa 100 de mii în ultimul an, numărul străinilor (inclusiv cei din afara UE) care lucrează în Regatul Unit a crescut cu peste 400 de mii în aceeași perioadă.

Asupra statutului cetățenilor UE aflați în Marea Britanie planează dubiul în perspectiva ieșirii țării din Uniune. Recent, Camera Comunelor a parlamentului britanic a aprobat un proiect de lege care permite prim ministrului Theresa May să declanșeze ieșirea din UE prin invocarea articolului 50 al Tratatului de la Lisabona.

Camera Comunelor a respins în același timp un amendament care cerea garantarea statutului cetățenilor UE din Marea Britanie la momentul ieșirii din UE, iar luni proiectul va intra în dezbaterea Camerei Lorzilor.

După probabila adoptare și promulgare a proiectului de lege de către Regina Elisabeta a II-a, premierul May va putea invoca articolul 50, probabil până la sfârșitul lui martie, așa cum a promis în octombrie anul trecut, declanșând o perioadă de doi ani de negocieri cu UE care se încheie cu încetarea statutului de membru al Uniunii.

Premierul May a refuzat constant să accepte garantarea statutului cetățenilor UE din Marea Britanie atât timp cât nu este garantat statutul cetățenilor britanici din celelalte state UE. 

Ascultați relatarea corespondentului RFI la Londra, Petru CLEJ
1788