Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Un examen cum n-a mai fost altul

dilema_yacht.jpg

Image source: 
wikimedia commons / Dilema Veche

Totul a început într-o zi în care, de curiozitate, am intrat cu un prieten la tîrgul anual de ambarcațiuni. Ne-a fascinat de îndată cea mai mare dintre ele, un yacht cu pînze Beneteau Oceanis de 36 de picioare, care avea sub punte trei cabine.

Una ni s-a părut chiar incredibil de confortabilă. Fără să fie un ­yacht de lux, ci unul obișnuit, ba chiar destul de ieftin în domeniu, cum aveam să descoperim ulterior, ni se părea grozav. Văzîndu-ne curioși, un tip de pe acolo ne-a spus că navigația cu pînze se învață într-o după-amiază, pe lac. Cine ne poate învăța? E o școală cu sediul chiar în București, ne-a spus, nu trebuie să mergi pînă la Constanța sau cine știe unde altundeva. Am luat pliantele și cărțile de vizită. Pe Internet am descoperit o întreagă lume de pasionați și o mulțime de laude la adresa școlii recomadate. Am intrat în detalii, tot de curiozitate. Ni s-a spus că primul curs durează trei zile a cîte două-trei ore pe zi. O nimica toată. Era despre comunicațiile radio pe care orice navigator ar trebui să le știe. După asta, conform unui calendar al școlii, ar fi urmat un curs, „o idee mai complicat“, în care se învăța navigația propriu-zisă. Ne am înscris la primul, oricum, ideea de radio îmi suna familiar. A fost pe cît de interesant, pe atît de simplu. Prea simplu. La sfîrșit am dat un test și am primit o diplomă și un mic brevet scris în engleză și română. Specialiști în radiocomunicații navale. Măi, să fie! Încurajați, ne-am înscris și la celălalt curs, cel principal, care urma să înceapă după încă vreo trei săptămîni. Înțeleseserăm că trebuia să mergem la respectiva școală de două-trei ori pe săptămînă, timp de vreo lună. Nu era cine știe ce. Cînd am plătit înscrierea, am primit însă programul complet și am constatat că, de fapt, era vorba de cursuri zilnice, de trei-patru ore pe zi, timp de mai bine de o lună. Mai complicat decît crezuserăm. Lucrurile se terminau, bineînțeles, cu niște zile de practică la Marina din Limanu, lîngă Mangalia. Noi nu eram siguri nici dacă, pe o asemenea ambarcațiune mică, facem față răului de mare. Dar intraserăm deja în joc și am continuat. Profesorii erau pasionați și ne-au molipsit și pe noi. De cele mai multe ori ne țineau peste program. Eram vreo 30 de cursanți în serie.

 

Citiți continuarea articolului semnat de Andrei Manolescu în Dilema Veche aici

942