Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Francezii încep anul pe un fond de optimism

macronvoeu_0.jpg

Emmanuel Macron, alocuţiune de Anul Nou
Emmanuel Macron, alocuţiune de Anul Nou
Image source: 
credit foto: rfi.fr / AFP

Potrivit unor sondaje comandate de două instituţii mediatice franceze, un post de radio şi unul de televiziune, francezii îşi încep anul 2018 pe o notă mai optimistă decît anul trecut şi în netă creştere faţă de ultimii 7 ani. Sondajul are mai multe capitole pe care le analizăm în continuare.

59 la sută dintre persoanele care au răspuns acestei anchete declară că privesc anul 2018 cu optimism. După atentatele din 2015 şi 2016 este de fapt pentru prima oară, notează Agenţia France Presse, că moralul francezilor afişează această curbă crescătoare. Cei mai optimişti, în proporţie de 75 la sută, sunt tinerii precum şi simpatizanţii patidului prezidenţial (în proporţie de 83 la sută). Unii comentatori consideră că trebuie să vedem aici un “efect Macron”, preşedintele Franţei fiind şi el un om tînăr, tocmai a împlinit 40 de ani.

În materie de urgenţe guvernamentale, francezii consideră că executivul trebuie să se ocupe în primul rînd de securitate, de lupta împotriva terorismului, de crearea de locuri de muncă şi de menţinerea avantajelor sociale. Un anume optimism, în creştere faţă de anul trecut, este semnalat şi în privinţa rolului pe care îl va avea Franţa în context european.

În ce priveşte politica executivului la capitolul imigraţie, doar 21 la sută dintre francezi cred că lucrurile s-ar putea ameliora în următoarele 12 luni. Un francez din doi s-ar părea că doreşte totuşi o politică migratorie mai restrictivă, ceea ce de altfel preşedintele Emmanuel Macron a promis cu ocazia alocuţiunii de Anul Nou. Pe plan internaţional, experţii anunţă pentru Franţa o retrogradare în ierarhia primelor mari economii.

Pînă acum Franţa ocupa locul cinci, după Statele Unite, China, Japonia şi Germania. Iată însă că India are toate şansele să urce anul acesta pe locul cinci, iar Franţa va fi “împinsă” pe locul şase. În acest clasament şi Marea Britanie pierde o treaptă şi trece pe locul şapte. Asia se va afla oricum în fruntea economiei mondiale, cu un ritm de creştere evaluat în 2018 la peste 5 la sută.

194