Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Paris: un teatru care priveşte spre estul Europei

p1000556.jpg

Credit foto: cafedesroumains.com

Publicul francez a putut descoperi în luna ianuarie la Paris un tînăr autor bielorus, Pavel Priajko, cu o piesa intitulată "Recolta", publicată de editura Espace d’un instant, și pusă în scenă de trupa Théâtre de Syldavie, în regia lui Dominique Dolmieu la Maison d’Europe et d’Orient. Un dramaturg venit dintr-un teatru puțin cunoscut în Franța, dar un spațiu și o echipă bine cunoscute în peisajul teatral francez, și implicat în mai multe proiecte europene sau cu ecou în România.

Matei Vişniec: Mirella Patureau, vă propun un popas teatral pe un teritoriu special, al cărui farmec ţine şi de istoria locului dar şi de caracterul special al teatrului ce ne-a găzduit. Este vorba de Maison d’Europe et d’Orient, Casa Europei şi a Orientului, sau MEO, nu departe de Gara de Lyon. Ne aflăm sub arcadele fostului Viaduct al Parisului, construit în 1859, care sprijinea pe vremuri o cale ferata astăzi dispărută. Au rămas arcadele, din cărămizi roşii şi pietre albe de rîu, întreg bulevardul Daumesnil este cunoscut de altfel şi sub denumirea de Viaduct al artelor întrucît putem găsi aici mai multe ateliere şi butici de artişti. Din acest bulevard, cobori apoi sub o arcadă pe o străduţă îngustă şi imediat pe drumul acesta pentru "iniţiaţi" te regăsești în faţa unei vitrine de librărie. E suficient să-i treci pragul şi să te trezeşti undeva la porţile Orientului, dar unde nimic nu e luat à la légère, ca să-i citez şi pe Matei Caragiale dar şi pe Raymond Poincaré. Pe scurt, aici, în această Casă a Europei şi a Orientului, descoperim de cîţiva ani încoace un teatru ce provoacă, intrigă, descoperă dar şi mai mult decît atît. Casa despre care vă vorbim are vocaţii şi activităţi multiple. Putem găsi aici o bibliotecă, o librărie cum am spus, un spaţiu pentru expoziţii de fotografii sau de arte grafice alături de o sală de spectacole lipită de birouri,un spaţiu modest dar funcţional, cu un mic bar la intrare, imposibil de evitat, ca un popas între prieteni în marginea unor şantiere mereu în lucru. Este deci mai mult decît un teatru, Mirella Patureau, cum i-am defini multiplele faţete, pentru a defini mai bine locul pe care-l ocupă recentul spectacol, Recolta, cu un titlu bine venit.

Mirella Patureau: Da, este un loc cu vocații și ambiții multiple, de altfel denumirea sa oficială este Centru Cultural european, un loc deschis către culturile din Europa de Est, mergînd pînă în Asia Centrală şi revenind în lumea Mediteranei. MEO a iniţiat o reţea de traducere teatrală europeană, Eurodram, are propria sa editură, Espace d’un instant, unde tînăra dramaturgie română are capitolul ei, de la Gianina Cărbunariu sau Alina Nelega şi Saviana Stănescu la Nicoleta Esinencu şi în pregătire Mihaela Mihailov.Dar aş aminti aici şi alte nume din spaţiul balcanic, bine cunoscute în Europa, bulgarul Hristo Boicev, croatul Slobodan Snajder sau macedonenii Goran Stefanovski şi Dejan Dukovski, acesta din urmă montat recent la Naţionalul bucureştean de Felix Alexa, sau un precursor celebru ca turcul Nazim Hikmet, publicat integral pentru prima dată în franceză aici.

Catalogul editorial al acestei instituţii ce se bate eroic de mai bine de 20 de ani să supravieţuiască este un soi de Turn Babel fabulos, unde fiecare cărămidă vine din ţinuturi balcanice sau de dincolo de ţărmurile mitice ale Mării Negre pe unde Jason se dusese să caute berbecul cu lâna de aur. Căci Dominique Dolmieu, care se află discret la cârma Casei, creată de el în 1985, alături de Céline Barcq, Dolmieu est un mare visător, dublat de un organizator ce-i place şi ştie să ocupe terenul. La Syldavie, numele teatrului său, este un nume imaginar, puţin ca pădurea Ardenilor din piesele lui Shakespeare, şi a cărui rădăcina latina, silva, silvae, mă face să mă gândesc la o ţară de dincolo de păduri, un pic ca Transilvania noastră. MEO propune de altfel abonamente numite pur şi simplu "paşapoarte pentru Syldavie".

Matei Vişniec: Aţi amintit reţeaua europeană EURODRAM, puteţi să ne vorbiţi puţin de această reţea, despre obiectivele și mijloacele sale, şi care poate interesa direct oamenii de teatru din Romănia.

Mirella Patureau : Aveţi dreptate, reţeaua este organizată în 30 de comitete lingvistice şi cuprinde în jur de 300 de membri, ce pot fi dramaturgi, critici, actori, regizori sau în general amator sau cunoscător de teatru. Este o reţea ce face în primul rînd să circule textele, şi avantajul său este că pune în contact oameni de teatru din ţări diferite, din spaţiul Europei de est sau mediteranean,şi care în ciuda apropierii geografice,se ignoră. Sunt mulţi oameni de teatru români care sunt la curent cu ce joacă sau se publică peste oceane dar habar nu au ce fac teatrele de peste Dunăre. In ultima vreme însă am constatat o circulaţie între festivaluri ale tînărului teatru din Polonia, Slovacia sau Ungaria, şi am avut surpriza să văd că unele nume din aceste circuite pot fi regăsite în catalogul Editurii Espace d’un instant sau în arhivele documentare EURODRAM.Toate detaliile pot fi găsite dealtfel pe site-ul MEO, graţie unui nou comitet român de lectură deoesebit de activ, animat de un tînăr dramaturg francez, ce se descurcă bine pe limba noastră, Yann Verburgh, proaspăt laureat al unui premiu Beaumarchais, dublat apoi de un premiu al Centrului Naţional Francez de teatru. Sunt intersecţii ce fac plăcere şi care ne reamintesc că nimic nu e întîmplător.

Matei Vişniec: Să nu uităm însă că paşii noştrii ne-au fost atraşi în această Casă de un spectacol precis, La Récolte, de Pavel Priajko. Despre ce recoltă este vorba aşadar?

Mirella Patureau: Autorul, Pavel Priajko, este o descoperire a editurii Espace d’un instant, textul său a fost  publicat în 2011 într-o culegere de texte bieloruse, Une moisson en hiver, O recoltă pe timp de iarnă, şi aparţine noii generaţii de dramaturgi. Să zicem că este aparent o poveste simplă într-o livadă, unde patru personaje convenabile şi elegante au venit să culeagă mere. Să fie o coincidenţă, nu am putut să nu mă gîndesc că toată istoria omenirii a început de la un măr sau fruct oprit cules într-o altă livadă.Nu avem însă aici nici o metaforă, sau aluzii divine,textul e simplu, aparent naiv, Un delir ce pleacă din fraze şi situaţii banale, triatul merelor coapte sau stricate şi puse apoi în lăzi. Spectacolul e construit  ca o demonstraţie de cuburi colorate, dar care la un moment dat o iau razna, nimeni nu mai controlează nimic, lăzile nu mai ţin în cuie, merele sunt aruncate, alunecă, curg în spaţiul scenic - se joacă într-un spaţiu bifrontal, la o distanţă minimă de spectatori.

Absurdul sau diavolul se ascunde întotdeauna  în detalii, acţiunile cele mai simple se complică, gagurile devin pur mecanice, personajele elegante se deteriorează, scena se întunecă treptat, un soi de cataclism final ameninţă livada sau pur şi simplu lumea noastră modernă ce a pierdut contactul cu adevărurile simple. Dominique Dolmieu se amuză cu o anumă cruzime să descompună personajele şi la urma urmei să ne taie pofta de rîs, sprijinit de o trupă dezlănţuită de actori "syldavi", pe care-i regăsesc cu plăcere de la un spectacol la altul, Céline Barcq, Salomé Richez, Barnabé Perrotey şi Federico Uguccioni. Pentru moment reprezentaţiile s-au încheiat dar sper că spectacolul  Recoltei de abia şi-a început cariera.

https://www.dropbox.com/sh/sbcz6o6z0097j2c/AAD_3mFg2jR69xt7QExdGJwRa?n=170156590#/

 

 

393