Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


"Le Théâtre du soleil. Les cinquante premières années" – Teatrul soarelui. Primii cinzeci de ani.

7250696-une-journee-au-soleil-avec-ariane-mnouchkine.jpg

credit foto: actu-culture.nouvelobs.com

La prestigioasa editura francezǎ Actes Sud, specializatǎ printre altele în publicarea de piese şi de eseuri despre teatru, a apărut în acest sfîrşit de an o carte dedicată unei companii teatrale care a devenit un mit în peisajul teatral francez: Théâtre du soleil. Matei Vişniec şi Mirella Patureau ne prezintǎ în cele ce urmeazǎ acest impresionant volum de 352 de pagini şi care conţine 310 imagini.

Matei Vişniec:  Intitulatǎ "Théâtre du Soleil. Les cinquante premières années", cartea este semnată de Bèatrice Picon-Vallin, director de cercetare la CNRS Paris (Centrul Naţional de Cercetare Stiinţifică), care a urmǎrit timp de ani de zile parcursul acestei companii. Nu este deci pentru prima dată cînd cercetătoarea franceză, care a semnat numeroase volume dedicate teatrului contemporan, se ocupă de "Théâtre du Soleil". Volumul acesta reia şi dezvoltă o carte apărută în 2009, tot la această editura, Actes Sud, în colecţia "Mettre en scène", dedicată marilor regizori ai lumii, şi care îi dădea cuvîntul direct regizoarei, în cîteva discuţii pasionante, cu o introducere de Béatrice Picon-Vallin.  Cartea a fost tradusă în română imediat, în 2010,  de Andreea Dumitru şi a apărut la editura Fundaţiei Camil Petrescu. Numele Arianei Mnouchkine, deşi nici un spectacol al său nu a venit încă în Romănia, e bine cunoscut de oamenii de teatru români. Graţie poate şi eforturilor editurii Actes Sud, care a fost prezentă în 2013 la Festivalul de la Sibiu cu o altă carte dedicată Arianei Mnouchkine, de Bruno Tackels. Sǎ ne concentrǎm însǎ pe volumul apǎrut la Actes Sud, o monografie completă despre un trecut artistic fabulos şi, deja prin enunţul titlului, o garanţie de viitor, întrucît nu suntem decît la primii săi 50 de ani de viaţă. Mirella Patureau, cunoaşteti bine subiectul, ce trebuie să reţinem în primul rînd?

Mirella Patureau: Este desigur ceea ce se cheamă, aşa cum se specifică în depliantul de prezentare, un beau livre, o carte frumoasă, o carte de artă, gen care se publică în general la sfîrşitul anului, perioadă de cadouri şi cărţi rare. Este  într-adevăr un obiect superb,  în format de album, cu o iconografie impresionantă. Dar cartea aceasta este mai mult decît atît, este o privire de ansamblu şi care lasă să intervină eroii însişi ai acestei aventuri artistice şi umane unice, o carte corală, semnată de un cercetător ce ştie să citească un spectacol şi mai ales ştie să facă să trăiască documentele, imaginile. Ştie să îmbrăţişeze din lungul şir al spectacolelor şi a evoluţiei Teatrului, pepitele preţioase ce vor continua şi se vor regăsi la capătul altor ani. Astfel, pe cînd jucau unul din primele lor spectacole la Avignon, Clownii, în 1969,  mistralul a luat pe sus cortul uriaş sub care jucau, accident absolut întîmplător, dar imaginea revine mai tîrziu, în filmul despre Molière, o scenă splendidă, cînd actorii ambulanţi trec munţii şi vîntul le spulberă căruţele şi corturile...Valuri spumegate, bataia vîntului ce poartă departe destine şi alte naufragii revin şi în Ultimul Caravanserail  în 2003 sau în jocul de-a cinematograful în spectacolul care a fost în 2010 Les Naufragés du Bel Espoir.

Matei Vişniec: Pentru că vorbiţi de o aventură estetică unică, cum se defineşte această estetică în cartea lui Béatrice Picon-Vallin? Cum ne deplasăm de la primele spectacole, unde trupa caută un nou public – şi pe care l-a găsit de altfel şi îl păstrează de peste 50 de ani – la consacrarea de astăzi, căci Théâtre du Soleil, trebuie s-o recunoaştem, a devenit un mit.

Mirella Patureau: La origine, Théâtre du Soleil este o trupă de teatru universitară, creată în 1964, deci în atmosfera premergătoare a lui mai 68, din a cărui ideologie sau utopie libertară se va hrăni ani de zile, dar fără să cadă în exces, nici militanţi sectari, nici iluminaţi de droguri şi alte deliruri. Fac fără îndoială un teatru politic, dar politicul este aici întotdeauna festiv. Ceea ce aduce cu totul nou acest grup de tineri, la început neprofesionişti, dar care au învăţat meseria la greu şi cu o abnegaţie totală, este un alt mod de a face teatru. Este o cumunitate de viaţă şi de artă, unde toată lumea lucrează cot la cot, de la spaţiul pe care-l vor investi in 1970 la Cartucherie, spaţiu militar abandonat, pe care-l reconstruiesc şi-l amenajează, îl repopulează cu fantomele sau cu visele lor proprii - pînă la un nou mod de a se confrunta cu textul, cu jocul, cu publicul. "Reinventăm teatrul, spunea Ariane Mnouchkine, citată de Béatrice-Picon-Vallin, acest continent misterios, veşnic de reinventat." Va fi un teatru ce crează un alt raport cu autorul, textul nu dispare, dar e creat colectiv, termenul exact este "improvizaţii colective", un teatru în centrul căruia se află actorul. La început, cu Clownii  mai ales, raportul e direct cu circul, sau legat de arlechinadele comediei del’arte, dar inspirat de realităţile sociale şi politice contemporane. Spectacolul reprezentativ pentru această primă perioadă a Teatrului şi felul cum se raportează la istorie rǎmîne 1789 sau revoluţia trebuie să se oprească o dată cu fericirea perfectă..

Matei Vişniec: Este imposibil să ne oprim asupra altor mari spectacole ale trupei, mă gîndesc la ciclul Shakespeare sau cel al tragicilor greci, la Tobe pe diguri, sau la Efemerele, sau clipele trecătoare ale vieţii, trecînd din zona gestului istoric la rădăcinile fragile ale individualului. Cum  evoluează această carte " totală", în  acest itinerariu pasionant dar covîrşitor ?

Mirella Patureau: Structura cărţii pleacă pur şi simplu de la Origini sau de la ceea ce Béarice Picon-Vallin numeşte Destin. Şi aici sunt documente inedite şi preţioase.Un capitol important analizează datele creaţiei colective, cum funcţionează şi cum va deveni, mai tîrziu, cînd trupa introduce chiar din timpul repetiţiilor unelte noi, video şi ordinator, şi se opreşte pe cîteva mari spectacole pe care le-aţi amintit, ciclul Shakespeare, Ciclul Atrizilor sau arheologia pasiunilor. Aminteşte bineînţele marile epopei asiatice, Povestea prinţului Norodon Sihanouk, şi aici reapare un autor, Hélène Cixous, care colaborează şi se contopeşte cu stilul de lucru al trupei. Dar cartea aceasta care şi-a propus pariul nesăbuit şi a reuşit să traverseze 50 de ani de teatru mereu sub soare  - parafrazez aici titlul unui film al trupei, Au soleil même la nuit – La soare, chiar şi noaptea - e greu de rezumat. Volumul se încheie cu un epilog "La Galaxie du Soleil", şi care reaminteşte toţi cei care s-au angajat şi l-au urmat pe drumul său, mereu în mişcare, şi în primul rînd publicul mereu alături. Garanţia că aventura continuă, după aceşti primi 50 de ani.

570