Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


"Henric al VI-lea" de Shakespeare: un spectacol maraton de 18 ore

1f71f7d97007c23b926a130af41b4cc94ea868ef.jpg

regizorul Thomas Jolly la primirea premiului Molière pentru regie
Image source: 
credit foto: france24

Trilogia „Henric al VI-lea" de Shakespeare a fost montatǎ în Franţa sub forma unui spectacol fluviu de 18 ore, în regia lui Thomas Jolly. Anul trecut lspectacolul a fost prezentat la Avignon, iar în aceastǎ lunǎ mai este reluat la Paris. Un pariu artistic extrem de ambițios și care și-a ținut toate promisiunile, iar spectacolul a fost distins recent cu Premiul Moliêre pentru cea mai bună regie.

Matei Vișniec: Inainte de a vorbi despre acest spectacol fluviu, sǎ amintim locul unde a fost creat, la FabrikA, din Avignon, un spațiu recent, o adevărata Fabrică teatrală, dotat cu o sală acoperită de 600 de locuri și mai ales cu 2 spații  de repetiții și ateliere, unde  se pot construi decoruri pentru producții importante. FabrikA e situată la un 1 km în afara zidurilor medievale ale Avignonului, nu departe de poarta Saint Roch, din preajma gării, și care odinioară se numea Poarta Miracolelor. Ceea ce a fost cazul cu acest "miraculos" Henric al VI-lea.

Trupa a stat aici în rezidență cîteva luni, după ce prezentase primele elemente ale "serialului" la Teatrul Național din Bretagne, la Rennes. Un astfel de spectacol, creat pentru un spațiu și un timp excepțional, și-a regăsit apoi firesc locul la Paris, dar nu pe scena cu catifele roșii și cadre aurite de la Odéon din inima Parisului, ci în alt spațiu al acestui Teatru al Europei, la Atelierele Berthier, unde sunt găzduite în special spectacolele care au nevoie să respire mai larg, să scuture într-un fel convențiile scenei tradționale. Cum ați regasit, Mirella Patureau, spectacolul în acest nou spațiu?

Mirella Patureau: Aveți dreptate să amintiți sensul acestui transfer într-un spațiu destinat mai degrabă noilor căutări. Aici, la Berthier, am văzut spectacole de Thomas Ostermeier sau de Joël Pommerat și îmi amintesc cu plăcere tot aici de Boala famliei M de Fausto Paravidino, pusă în scenă la Timișoara de Radu Afrim, cu foarte tînărul Eugen Jebeleanu într-unul din rolurile principale, actor despre care un cronicar francez a scris că "întruchipa toată tinerețea lumii." Henric al VI-lea, fără să fie propriu zis un spectacol experimental, căci amintește de multe alte practici teatrale, dar poate aici stă originalitatea sa, in acest mănunchi absolut fabulos de contraste și de amestecuri, trecînd de la vigoarea lumii elizabetane la sclipiciul zgomotos al zilei de asăzi, Henric al VI-lea deci este în primul rînd un spectacol de tineri,  o trupă de 21 de actori, de o energie și de o imaginație cuceritoare, conduși de un tînăr regizor, format la Școala de la Teatrul Național din Bretania, Thomas Jolly.  Au început să lucreze la acest proiect acum aproape 5 ani, implicînd în proiect mai multe centre teatrale naționale din toată Franța, Thomas Jolly avea pe atunci 26 de ani, acum are aproape 32...Numele companiei sale trădează și el acest spirit de echipă, caracteristic noii generații teatrale din Franța, Piccola Familia. Preferințele sale pînă acum au fost destul de eclectice, a montat Marivaux, Sacha Guitry dar și englezul non convențional Mark Ravenhill.

Matei Vișniec: Henric al VI-lea este un text rar jucat, întrucît puțini oameni de teatru se încumetă să-l pună în scenă. Este o trilogie în 15 acte, cu 150 de personaje și conţine 10.000 de versuri. Sunt amintiți în ordine cronologică Richard al II-lea, Henric al IV-lea, Henric al V-lea, bineînțeles Henric al VI-lea și ...este anunţat Richard al III-lea. Niciun rege nu lipsește din evocarea a peste 40 de ani de istorie zbuciumată, o Anglie care ieșea din Evul Mediu dar nu intra   încă în Renaștere. Dacă pînǎ acum nu a fost pusă integral în scenă, trebuie să amintim totuși seria teatrală de la BBC, dedicată aproape integral dramaturgiei shakespeariene, din anii 60. Un material dramaturgic și istoric imens deci. Cum s-au organizat tînărul regizor și echipa lui pentru a cîștiga acest pariu, absolut unic?

Mirella Patureau: Dacă cele 18 ore de spectacol pot speria, repartizate la Paris în două zile, la Avignon încercarea a fost însă totală, trebuie spus ca există mai multe antracte, cînd publicul mai respiră, se restaurează, bea cafele, dar mai ales cînd  se consolidează un soi de complicitate specială: echipei de actori ce se zbuciumă cu o energie nebună pe scenă îi corespunde o comunitate a spectatorilor, din ce în ce mai complici, pasionați pînă la capăt. In fond, efectul de serial, clasicul Dallas sau mai degrabă aici Game of Thrones de exemplu, ca la televiziune, unde te lași prins episod după episod, funcționeză și aici. Și în final plecăm toți mîndri cu o insignă pe care scrie "Am văzut Henric al VI-lea în întregime". Adică am fost părtașii unei experiențe teatrale revigorante și unice. Am asistat la finalul Războiului de o sută de ani, cînd englejii pierdeau Franța, nu înainte de a o arde pe rug pe Ioana, la războiul celor două roze, între casele York și Plantagenet, și la urzeala ce se țese treptat de un odios Richard al III-lea, deocamdată Duce de Gloucester. Henric al VI-lea este un spectacol ce încalecă secolele, telescopează epocile, de la farsa  medievală de carnaval la tragicul cel mai întunecat, unde se decapitează cu frenezie, se încaieră cu sete, amestecînd estetici teatrale unde triumfă exuberanța teatrului elizabetan, jocurile video, benzile desenate, muzică medievală sau techno-rock. Tot acest amestec voios și violent de coduri, pot da scene extraordinare, ca de pildă bătălia de la Saint-Albans, unde spațiul e decupat în obscuritate de fîșii de lumină roșie, ca într-un bar de noapte, și unde războinicii apar și dispar parcă în neant, cu un efect absolut halucinant.

Unele soluții scenice sunt împrumutate cu inteligență din alte spectacole de acum mitice, ca de pildă Orlando furioso de Luca Ronconi și cavalerii săi pe cai gigantici, ca o procesiune dansantă de marionete, aici actorii saltă și ei pe niște siluete metalice imense ca într-un  joc de copii de-a războiul, sau panglicile roșii ca sîngele ce țîșnesc din corpurile rănite de moarte, procedeu foloist de Ariane Mnouchkine în spectacolele sale Shakespeare dar pe care le luase și ea din teatrele tradiționale japoneze, noh sau kabuki. Și dacă vi se par lungi cele aproape 80 de scene, intrigi, trădări și bătălii ce nu contenesc, din cînd în cînd în fața cortinei  apare un rapsod, de fapt o actriță, ce povestește cu umor, pe un text propriu, în contrapunct la Shakespeare așa dar,  ce a fost și ce o să mai fie... inutil după părerea mea, dar publicul se amuză, și-și înșeală poate oboseala.

Dacă este dificil să-i amintesc aici pe cei 21 de actori-părtași și care țin formidabil la drum, ar trebui să-l amintesc totuși pe regizor, Thomas Jolly, intrerpretul viitorului Richard al III-lea. "Serialul" se sfîrșește cu prima scenă din următoarea piesă, dedicată lui Richard al III-lea, sau cu monologul viitorului rege scelerat ce-și plaseză sarcastic jaloanele.  Un soi de Aghiuță nevolnic, nu lipsit de un anume farmec veninos, ce se strecoară în final și asigură continuitatea spectacolului... the show goes on, o nouă aventură unică ne așteaptă. Și sunt sigură că mulți vom răspunde prezent.

 

442