Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Krystian Lupa - un mare maestru al teatrului polonez la Avignon

arbres-a-abattre.jpg

scena din spectacolul lui Krystian Lupa
Image source: 
credit foto: titrespress.com

Krystian Lupa, un mare regizor polonez astăzi în vîrstă de 72 de ani, este pentru prima dată invitat în secţiunea oficială a festivalului. Impreună cu el vine de fapt în Cetatea Papilor întreaga şcoală poloneză de teatru, o şcoală din care a ieşit şi Krystof Warlikowski, fost elev al lui Lupa. Imposibil să nu ne amitim că şi Tadeus Kantor precum şi Jerzy Grotowski au fost polonezi. Lupa s-a născut în 1943, a studiat pictura şi artele grafice la Cracovia, şi tot acolo s-a afirmat începînd din 1986, la teatrul Stary. Din 2012 el a început să lucreze în Elveţia la Lausanne şi la Paris. El are un raport foarte strîns cu opera lui Thomas Bernhard, i-a montat cîteva din piese şi i-a dramatizat cîteva din romane. Acum tot un roman este adus pe scenă la Avignon, cu un imens succes, spectacolul a fost salutat de toată critica franceză. Criticul Mirella Patureau ne evocă impresiile legate de acest spectacol.

Mirella Patureau: Da, Krystian Lupa e pentru prima dată la Avignon, însă el este bine cunoscut în Franța unde a venit încă din  1998 cu un spectacol după Hermann Broch, Somnambulii, și de atunci fiecare din turneele sale a fost un eveniment.  Dacă Lupa a montat adesea Dostoievski, Bulgakov sau Lars Noren, Thomas Bernhard este fără îndoială autorul său fetiș, sau preferat, în care se regăsește și cu care dialogul  rămîne  întotdeauna la o maximă tensiune. Cu acești Arbori de doborît, la bază un roman, est astăzi la cel de al șaselea text după Thomas Bernhard și ca întodeauna oficiază în virtuoz.

Aceasta este impresia după cele aproape 5 ore dense de spectacol, de o mare tensiune,  ca o coardă ce vibrează, cu momente de largă respirație. Naratorul, un scriitor ce revine în orașul tienreții sale, e prezent undeva în penumbra avanscenei și prezintă personajele ce se animă într-un spațiu central, ca o vitrină elegantă, sau un "salon burghez". Suntem la un "dineu artistic", a doua zi după înmormîntarea Joanei Thul, o actriță ce s-a sinucis și de care toți invitații au fost legați. De fapt, spectacolul începuse înainte, în același timp cu instalarea publicului în sală și cu luminile aprinse, cînd este proiectat un interviu cu Joana, tînără, care vorbește cu pasiune despre meseria ei, ca un flash-back al  unei tinereți  pierdute și al unui rataj social. Thomas – este și numele naratorului, căci firul autobiografic este evident, deși discret - i-a frecventat odnioară și i- a admirat, cercul artistic unde s-a format. Dar 30 de ani au trecut și privirea sa s-a schimbat – nu mai resimte decît ură și dispreț față de această lume dar de care nu reușește să se despartă.

Matei Vișniec: Peste 4 ore de spectacol, ați spus. Cum se construiește, cum evoluează scenic această desprindere în timp? Știu că Lupa este un creator total, semnează deasemenea scenografia și luminile.

Mirella Patureau: Recunoaștem imediat "la griffe" sau semnătura lui Bernhard, este ceea ce îl atrage pe regizorul polonez: critica extrem de violentă  a unei lumi artistice ce și-a pierdut idealurile și în același timp precizia bisturiului cu care operează în adîncurile ființei umane. Tonul este caustic, ironia și chiar autoironia mereu prezente, identice la autor și la regizor. După scena glacială a salonulu burghez, partea a doua a spectacolului este dedicată acestui "dineu artistic" , tîrziu în noapte, discuții pretențioase, agresive și finalmente ridicole. Veghea funebră se transformă în farsă. Timpul se dilată, pe ritmul obsedant al Boleroului lui Ravel totul revine și urcă în intensitate, se prăbușește în vidul inexorabil al acestei lumni degradate. O răsturnare de situație în final  explică titlul spectacolului: soluția, declară un invitat, este să ne întoarcem la natură, la pădurea cu arborii săi înalți, cu arborii săi sortiți tăierii...

 

375