Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Prostituţia intră la muzeu

expo-splendeurs-et-miseres_c-musee-dorsay-sophie-boegly_17.jpg

Una din sàlile expozitiei "Splendori si mizerii" de la Musée d'Orsay
Una din sàlile expozitiei "Splendori si mizerii" de la Musée d'Orsay
Image source: 
Musée d’Orsay/SophieBoegly

« Splendori şi mizerii. Imagini ale prostituţiei, 1850-1910 » este titlul unei expoziţii inaugurate recent la celebrul Musée d’Orsay din Paris. Până pe 17 ianuarie 2016 vizitatorii – déjà extrem de numeroşi – vor putea constata că prostituţia a fost tema centrală a secolului 19. Un subiect inconturnabil pentru artişti dar şi pentru presa ilustrată din aceea epocă.

« Ambiţia noastră este de a arăta în ce măsură această temă a prostituţiei şi a lumii interlope a inspirat creaţia artistică » spune Isolde Pludermacher, unul dintre curatorii expoziţiei. O expoziţie ce poate fi privită ca un adevàrat abecedar al prostituţiei.

Tema este departe de a fi una nouă dar secolul 19 a fost cel în care fenomenul s-a accentuat, mai ales pe latura sa clandestină. Trebuie ştiut că prostituţia a fost legalizată în Franţa în 1804 dând astfel naştere la case de toleranţă şi bordeluri. Strategia era menită să permită o supraveghere poliţienească şi medicală a « fetelor ». Totodată se considera că astfel se va menţine echilibrul societăţii şi armonia conjugală. Pe scurt, prostituţia era considerată în aceea epocă un « rău necesar ». Ce putea lua însă multiple feţe. Acest caracter proteiform i-a fascinat pe toţi artiştii : romancieri, poeţi, compozitori dar mai ales pe pictori şi pe sculptori.

Expoziţia « Splendori şi mizerii » începe printr-un citat din Balzac, càruia i-a fost dealtfel împrumutat titlul unei opere pentru a-l da expoziţiei : « Prostituţia şi furtul sunt două proteste vii, masculin şi feminin, ale unei stări naturale contra unei stări sociale ». Urmează o primă sală intitulată « Ambiguitate. Spaţii publice, fete publice ». In a doua jumàtate a secolului 19, femeile cinstite, prostituatele ocazionele, cele clandestine sau cele oficial înregistrate se amesteau în spaţiul public. In timpul zilei orice formă de racolaj explicit era interzisă de unde ambiguitatea care apărea. « Nu mai ştim azi dacă e vorba de femei cinstite care se îmbracă precum fetele sau dacă sunt fete care se îmbracă precum femeile cinstite » scria Maxime du Camp, scriitor şi academician din aceea epocă. Prostituţia de stradă, prezentă mai ales la Paris, oraş devenit « capitală a plăcerilor », începe în cafenele, braserii sau alte cârciumi. Tablouri de James Tissot, Edouard Manet, Louis Valtat, Edgar Degas sau Giovanni Boldini arată această lume ambiguă ce începe să se clarifice odată venită seara.

 

Deîndată ce se aprindeau felinarele la Paris, prostituţia devenea legală

Ora aprinderii felinarelor coincidea însă cu cea la care muncitoarele îşi părăseau atelierele iar o parte dintre acestea se prostituau şi ele ocazional. Prostituţia clandestină va deveni dealtfel un fenomen tot mai important şi deci motiv de îngrijorare, de angoasă dar şi începutul sfârşitului pentru numeroasele bordeluri.

Când le reprezintă pe aceste fete, artiştii aleg uneori situaţii sau posturi provocatoare. Alţii, de teamă ca să nu şocheze o potenţială clientelă burgheză, preferă să sugereze doar calitatea de prostituată prin diverse indicii mai mult sau mai puţin subtile. E cazul celebrei pânze Olympia a lui Edouard Manet. Pe urmele acestuia va călca şi Henri Gervex, un soi de « pictor oficial » al acelei perioade. Pentru tabloul Rolla el se va inspira dintr-un poem al lui Alfred de Musset care evoca destinul lui Jacques Rolla, îndrăgostit de o prostituată şi care se va sinucide. Scena tabloului se situează exact înainte de comiterea actului dramatic când Rolla îşi priveşte o ultimă dată amanta goală şi adormită înainte de a se arunca pe geam.

Opera din Paris, frecventată de înalta burghezie şi aristocraţie, este scena unei prostituţii de clasă mare. Filosoful şi istoricul Hippolyte Taine nota că « baletul este ruşinos. E o expoziţie de fete de vânzare ». Atât Edouard Manet cât şi Henri Gervex sau Edgar Degas vor imortaliza scene din foaierul şi din culisele Operei.

Urmează o serie de săli ale expoziţiei « Splendori şi mizerii » consacrate bordelurilor. Henri Toulouse-Lautrec, pictor ce a frecventat asiduu casele de toleranţă din cartierul Montmartre, avea un raport foarte special cu prostituatele. Când îi priveşti tablourile ai impresia că artistul făcea parte din familia fetelor, că stătea cu ele acolo zi şi noapte fiind un soi de observator unic şi privilegiat. Tabloul său intitulat Femeie trăgându-şi ciorapul ilustrează cel mai bine această impresie. De partea sa Félix Vallotton va schiţa cu minuţie, ca şi Toulouse-Lautrec dealtfel, scene intime ale fetelor care-şi fac toaleta şi se pregătesc ca să-şi primească clienţii.

 

Fotografia, inventată în 1839 de francezul Louis Daguerre, inaugurează o nouă eră

Odată ce este inventat « daguerrotipul », sexualitatea poate fi reprezentată sub o altă formă iar artistul fotograf va profita de această situaţie. Realizate în studio şi nu în bordeluri, aceste prime imagini pornografice vor fi difuzate ilegal. Două săli ale expoziţiei, interzise minorilor, prezintă aceste fotografii dar şi o serie de filmuleţe inedite.

Mersul cronologic al expoziţie ne duce apoi treptat pe calea revenirii la o ordine morală şi socială, lucru ce va provoca în cele din urmă, în 1946, adoptarea legii care avea să interzică bordelurile în Franţa. In această secţiune a expoziţiei apar tablouri ce reprezintă ravagiile provocate de prostituţia clandestină, practicată de aşa-zisele fete « nesupuse » - cele « supuse » fiind deci cele înscrise în registrul prefecturii şi obligate la examene medicale regulate. Cele “nesupuse” prinse asupra faptelor sunt închise la Saint Lazare ce era totodatà închisoare dar şi spital pentru sifilitici.

O secţiune aparte a expoziţiei este consacrată “vârfului scării prostituţionale”, acele fete uşoare poreclite “semi-mondene”, “cocote” sau “mari orizontale”. Multe dintre aceste « staruri » ale prostituţiei de mare clasă şi-au început cariera pe scenele teatrelor unde veneau să-şi pună evidenţă mai degrabă fizicul decât talentul. Obiect de fascinaţie pentru o întreagă epocă, aceste « semi-mondene » dădeau şi tonul modei şi al gustului.

In fine, spre sfârşitul expoziţiei de la Musée d’Orsay ne este prezentat imaginarul prostituţiei, fantasmele şi alegoriile pe care le-a provocat aceasta. In registrul alegoric, femeia venală încarnează toate tarele unei societăţi. Tabloul Elle al pictorului Gustav-Adolf Mossa este exemplul-tip al acestei reprezentări artistice. Pablo Picasso, Félicien Rops, Edvard Munch sau Kees Van Dongen – care spunea că ”femeia este cel mai frumos peisaj” - imortalizează ei prostituata sub formă de “femeie fatală”.

In urmă cu 4 ani, parlamentarii francezi de dreapat şi de stânga votau într-o rară unanimitate o rezoluţie care afirma că « Obiectivul Franţei este de a deveni o societate fără prostituţie ». Vizitând expoziţia de la Musée d’Orsay consacrată imaginilor prostituţiei din secolul 19 ne dorim, precum cronicarul de la Le Point, ca « furia exterminatoare a legiutorului să nu se ia şi de tablourile din muzee pe motiv că ar constitui o apologie a crimelor comise contra femeilor ».

Clic pe poză ca să vizionezi galeria foto

Prostituţia intră la muzeu
1227