Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


"Romeo şi Julieta" la Comedia Franceză

romeo_et_juliette_0.jpg

Jérémy Lopez (Romeo) si Suliane Brahim (Julieta) în montarea de la Comedia Franceza semnata de Eric Ruf
Image source: 
credit foto: rfi.fr

Piesa lui Shakespeare, Romeo și Julieta, a revenit la Paris pe scena de la Comedia Fraceză după o lungă absență. Premiera a avut loc pe 5 decembrie 2015 și spectacolul se va menține pe afișe pînă pe 31 mai 2016. Regia și scenografia sunt semnate de Eric Ruf iar costumele de Christian Lacroix cunoscut creator de modă parizian. Impresii despre spectacol cu Mirella Patureau şi Matei Vişniec.

Matei Vișniec: Shakespeare pe scena Comediei Franceze, sau în casa lui Moliere, mai ales cu unul din titlurile sale cele mai cunoscute, Romeo și Julieta, este desigur întotdeauna un eveniment. William Shakespeare este şi un clasic care și-a păstret "tinerețea”. Dar, mai ales, de fiecare dată o nouă lectură scenică poate aduce o nouă lectură a unui text, chiar dacă povestea în cazul lui Romeo și a Julietei sale a devenit una din legendele nemuritoare ale poveștilor de iubire, tocite uneori pînă la clișeu... Sunt desigur generații de tineri spectatori care descoperă textul, dacă nu au văzut măcar una din adaptările cinematografice, mai ales americane, peste 20 pînă acum, dar și pentru mulţi alții, deja familiarizați cu subiectul, întrebarea rămîne aceeași. Ce se poate spune nou astăzi, ce aduce o nouă lectură scenică cu Romeo și JulietaɁ Și mai ales de ce Comedia Franceză s-a oprit la acest titlu? Mirella Patureau...

Mirella Patureau: Nu știu dacă în cazul de față se poate vorbi despre o răsturnare sau o revoluție scenică, revoluțiile în teatru sunt rare, dar fără îndoială spectacolul recent de pe scena Comediei Franceze aduce o prospețime și o viziune în care tinerii de astăzi se pot regăsi cu ușurință, fără actualizări spectaculoase, prin cîteva coduri estetice puse la zi, fără stridențe. Dar mai întîi o  precizare, Romeo și Julieta, piesă mitică a unui anume repertoriu, jucată pe zeci de scene în lume, revine pe scena Comediei Franceză după o lungă absență, piesa a fost jucată aici prima dată în 1952 și a dispărut complet de pe afișele sale în 1954. Nici pînă atunci soarta lui Romeo și a Julietei sale nu a fost mai fericită pe prima scenă a țării. Vreme de două secole, după arhivele teatrului, au fost prezentate Comitetului de lectură, cel ce decidea de o reprezentație, tot soiul de adaptari ale textului, toate refuzate.

Multă vreme francezii au preferat adaptările la traduceri mai mult sau mai puțin fidele, iar Shakespeare a fost privit adesea cu o anume rezervă, precum Voltaire, care oscila între fascinație și oroare. Amintesc însă un titlu Julie et Romeo, în 1771, o adaptare semnată de un autor demult uitat, denumit D’Ozincourt. Dar amănuntul acesta, adică titlul ce inversează rolurile și implică un alt raport de cuplu, mi se pare deosebit de interesant și voi reveni asupra lui. Căci versiunea la care am asistat recent pe scena Comediei Franceze poate fi într’adevăr și ea numită, Julieta si Romeo, ceea ce reprezintă în parte un început de răspuns la întrebarea despre interesul acestei noi lecturi scenice,

Matei Vișniec: Spectacolul e pus în scenă de Eric Ruf, proaspătul Administrator General al Comediei Franceze, termen care, de la Napoleon încoace, definește directorul ilustrei trupe. Cum își argumentează el alegerile regizorale în această premieră după cîteva decenii de absență a titlului pe scena Comediei Franceze, ținînd cont în același timp de contextul actual?

Mirella Patureau: Eric Ruf începe prin a explica alegerea sa, invocînd unul din principiile de bază ale instituției pe care o conduce: "a reda, a re-expune  piesele legendare, cele ce fac parte din memoria colectivă, este una din misiunile Comediei Franceze". Și continuă, vorbind despre piesa de față: "Am descoperit un soi de piesă fantomă. Un mit atît de prezent în mințile noastre încît a devenit autonom, învîrtindus-se în jurul propriei sale axe, adesea foarte departe de realitatea piesei lui Shakespeare". Și atunci, una din soluțiile sale a fost să deplaseze ținta, să se situeze undeva între două epoci, pe un teren virgin, inactual și contemporan în același timp.

Ne găsim astfel într-o Italie, din anii 30 sau 40, cu piețele și zidurile sale albite de soare și culorile șterse ale unei grandori trecute, o lume de ragazzi și de mafiosi, de femei și de fete în mătăsuri și blănuri jumulite, o Italie vibrînd de canzonette și baluri populare. Undeva în sudul Italiei, fără îndoială, o Italie săracă și bîntuită de icoanele unui trecut, și mai ales de legea nescrisă a vendettei, a rivalităților și a răzbunărilor stupide, transmise de generații... Departe de Verona  secolului al XIV-lea cînd se presupune că se situa tragedia shakespeariană. Tot o răsturnare de imagine sau de apropiere spre contemporan sau o altă imagine a unei Italii populare încercase și lituanianul Oskaras Korsunovas care a depalsat povestea într-o pizzerie italiană, o rivalitate zgomotoasă între două familii siciliene. Spectacolul, de un pitoresc aproape balcanic, creat în 2003, a făcut mai multe turnee europene, printre care și în Franța în 2005, în mai multe orașe, cînd am reușit să-l văd la Creil, la 80 de km de Paris și a fost invitat și la Festivalul Shakespeare de la Craiova în 2012.

Matei Vișniec: Deplasările acestea de epoci și conflicte au tentat întodeauna, era moda clasicilor în costume contemporane. Mă gîndesc la filmul lui Robert Wise,West Side Story, deja în 1960, inspirat de Romeo și Julieta, care deplasa povestea shekespeariană în cartierul portorican new-yorkez, reducînd totul la conflicte între bande rivale.Totuși, în spectacolul semnat de Eric Ruf la Comedia Franceză, schimbarea de vizor nu e departe de o nostalgie și de o estetică în semi-tonuri din ce în ce mai prezentă pe scenele sau pe ecranele noastre.

Mirella Patureau: Fără îndoială, dar mai ales, mă gîndesc la o lectură care aruncă o altă lumină pe date deja prezente în text. Sugestiile sunt clare în text, Julieta este cea care conduce intriga amoroasă, decide căsătoria și se sinucide ca un războinic, cu pumnalul sau cu sabia, în vreme ce Romeo, după ce a plîns după frumoasa Rozalinda o uită repede și se lasă îmbarcat în povestea de dragostea cu Julieta, manipulat pînă în final cînd se sinucide otrăvindu-se ca o midinetă. Nu e o întîmplare poate faptul, că pentru prima dată am văzut aceeași lectură a unei Juliete voluntare și a unui Romeo mai nevolnic, în costume și decoruri clasice, e drept, într-un spectacol pus în scenă de o regizoare, Irina Brook, fiica lui Peter Brook, la Teatrul Vidy din Lausanne, venit în turneu la Théâtre de Chaillot din Paris, în 2007. 

În spectacolul de la Comedia Franceză, povestea de pe scenă se petrece într-o Italie interbelică și plină de contraste, dar și aici eroii noștri sunt văzuți altfel. Romeo este un adolescent, puțin ridicol, micuț și drăgălaș, Julieta e chiar puțin mai înaltă decît el, în banda lui de amici, toți sunt bărbați maturi și violenți, iar Julieta, și ea adolescentă, este cea care conduce jocul. În final, avem o ruptură de ton, în cavoul  familiei Capulet, decorul reproduce cripta celebră cu mumii în costume de epocă fabuloase a unei mănăstiri din Napoli, tonul devine macabru, dar amintește puțin filmele de adolescenți cu vampiri. De altfel, spectacolul se sfîrșește fără intervenția finală pacificatoare a Ducelui, rezolvată prin ieșirea în fața cortinei a Calugărului Jean, jucat de un actor de culoare, societar al comediei Franceze, simpatic și ieșit parcă din Coliba Unchiului Tom. Pe scurt, un spectacol în care tinerii spectatori se vor regăsi cu plăcere și pe teren cunoscut...

637