Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Teatru: „Livada de vişini" într-o viziune plină de ritm

christian-benedetti.jpg

Christian Benedetti, regizor si actor
Image source: 
credit foto: sceneweb.fr

Mergem la teatru acum, cu Mirella Patureau şi cu Matei Vişniec, şi ne vom impregna de atmosfera piesei „Livada de Vișini” de Cehov. O nouă lectură scenică, semnată de regizorul Christian Benedetti, un spectacol creat la Teatrul „Studio” din Alfortville, orășel din sud-estul parizian. Spectacolul  se joacă din 20 ianuarie și va dura pînă pe 17 februarie la celebra „Cartoucherie de Vincennes”, la invitația Arianei Mnouchkine și al teatrului creat de ea, „Théâtre du Soleil”.

Matei Vișniec: Cehov la "Cartoucherie de Vincennes", fostă fabrică de cartuşe transformată în teatru... Livada de vișini se joacă deci într-un spațiu al teatrului francez devenit un mit, unde Ariane Mnouchkine a venit cu o ideea specială în materie de teatru, l-a impus de fapt ca o experință de viață trăită în comun. Mirella Patureau, iată un text cu referințe inepuizabile, bibliografii teatrale somptuoase și amintiri personale nostalgice. Avem cu toții livada noastră cu vișini, altfel spus senzația unei pierderi inevitabile în timp. Dar de data aceasta regizorul face parte și el din caietul nostru de amintiri. Christian Benedetti a venit adesea în România, unde a montat spectacole cu actori români, a montat mai ales la teatrul său de la Altfortville trei texte de Gianina Cărbunariu, care a devenit autor asociat al teatrului său. Cum se înscrie acest spectacol în peisajul teatral francez, sau dacă vreți, într-o lungă serie de referințe de acum istoriceɁ

Mirella Patureau: Aveți dreptate, bibliografia sau amintirile teatrale sunt copleșitoare, Giorgio Strehler, Peter Brook, Lucian Pintilie, Lev Dodin, sau mai recent Felix Alexa cu Maia Morgenstern și provocătorul său decor de borcane cu compot de vișine, livada s-a vîndut demult și totuși de fiecare dată emoția rămîne intactă. Christian Bendetti a decis acum 5 ani să înceapă un ciclu Cehov: a început în 2011 cu Pescărușul, și am notat atunci prezența Anei Maria Marinca în rolul Ninei Zarecinaia, au urmat Unchiu Vania, Trei surori și iată-ne acum la Livada de vișini. În franceză titlul e tradus prin Cerisaie, Livada de cireși, ce îndulcește parcă tonul și invocă farmecul inefabil al florilor de cireși, dar și în rusă și în română, noi preferăm gustul dulce acrișor la vișinilor coapte.

O paranteză, Teatrul Studio din Alfortville, creat de Christian Bendetti în 1997 într-un fost depozit de vin, devenit un centru de creație dedicat teatrului contemporam, întîmpină pentru moment dificultăți tehnice și nu mai poate juca la sediu. Compania a fost invitată așadar de Ariane Mnouchkine să joace stagiunea în curs la Cartoucheria din Vincenens. Livada cu vișini semnată de Christian Bendetti a fost transplantată așa dar în marea sală a Cartoucheriei. Spectacolul a trebuit să se adapteze, sala Studioului de la Alfortville, caldă și agreabilă, este însă de dimensiuni reduse. Ceea ce nu a fost însă o problemă, decorul e minim,cîteva cufere, un panou transparent, un candelabru ce coboară din înălțimi în scena balului, cîteva scaune mutate de ici colo; spațiul de joc este un spațiu deschis, sub semnul provizoriului, personajele vin cu bagaje, se instalează rapid și vor pleca în curînd lăsînd casa pustie cu livada, ce o bănuim în jur, și care va cădea în zgomotul asurzitor al fierăstraielor electrice.

Pentru a rezuma rapid, este povestea unei familii de nobili sau de burghezi scăpătați, ce-și vor pierde proprietatea familială, sub povara datoriilor. Fost "pui de mujic" pe moșie, Lopahin va cumpăra la licitație Livada, în vreme ce restul familiei se împrăștie în lume.

Matei Vișniec: Mirella Patureau, ați vorbit de un ciclul Cehov, regizorul dorind să reprezinte toate marile texte ale dramaturgului. Știu că aţi văzut și celelelate spectacole ale acestui ciclu, există o continuitate? Cum se trece de la un spectacol la altulɁ

Mirella Patureau: Da, la bază e un principiu unic sau aceeași gramatică regizorală aș spune. In primul rînd, de 5 ani, echipa e aproape aceași. Regăsim de la un text la altul aceiași actori sau actrițe, și faptul de-a i regăsi sub alte "măști" nu e întîmplător. Asta poate da deasemeea o anume lectură asupra personajului. De pildă, nu e întîmplător faptul că regzorul și-a rezervat un anume tip de personaj: Christian Bendetti îl joacă pe Trigorin, scriitorul celebru din Pescărușul, cel care o seduce pe Nina, apoi devine seducătorul doctor Astrov în Unchiul Vania, sau colonelul Verșinin ce-i sucește mințile Mașei, și acum Lopahin, mujicul devenit milionar ce va cumpăra în final Livada. pentru a o rade și construi vile sau datcha pentru turiști... Brigitte Barriley joacă puțin pe lama de cuțit între vîrstele feminitătii, Arkadina, actrița cam trecută în Pescărușul, și acum Ranevskaia, care păstrează farmecul maturității, după ce a fost cu un anume curaj bătrîna mamă a Unchiului Vania... Sau Antoine Amblard, un actor tînăr și mai degrabă chipeș, și care devine, fără să ne convingă din acest punct de vedere, sau urîțelul locotenent Tuzenbach din Trei surori, sau, acum, în Livada, Petia Trofimov, studentul întîrziat, pe care Ranevskaia îl vede chel și îmbătrînit...

E interesant astfel de urmărit persistența unor tipuri de personaje prin continuitatea unor prezențe actoricești. Dar un alt principiu unește cele patru spectacole și aceasta corespunde mai degrabă la o viziune generală asupra textului lui Cehov: Benedetti impune un ritm absolut nebun, de pildă Livada lui durează o oră jumate, fără pauză, deobicei, poate dura și patru ore. Se joacă repede, ca și cum moartea i-ar goni din urmă. Cehov însuși se știa condamnat de la vărta de 24 de ani, ca medic știa ce este tuberculoza. Deși există o anume tradiție a jocului cehovian, lent, căutînd o anume poezie, subtextul sau ce se ascunde între cuvinte. Bendetti nu neagă aceste momente,dar la el, ele devin realmente rupturi, lungi tăceri încremenite, cînd personajele rămîn țintuite, ca intr-o imagine de stop cadru. Ca și cum ceea ce tocmai au spus este deosebit de important, ca și cum ar trebui sculptat în aer, sau tăiat în piatră, nemișcați și tăcuți. In franceză se spune, "trece un înger" (un ange passe)...

Matei Vișniec: Spectacolul cîștigă mult în ritm, ceea ce presupun că-i dă o vitalitate sporită. Cehov însuși, citat de regizor, scria undeva: "aș dori să fiu jucat foarte simplu, primitiv..." Ce înseamna acest lucru la nivelul spectacolului, sau cum este percepută o astfel de  schimbare de tonɁ

Mirella Patureau: Spectacolul degajează într-adevăr o energie, o vitalitate specială. Extrem de direct, de violent, se joacă fără pauză, la o viteză neobişnuită, parcă pe nerăsuflate. Personajele aparţin fără îndoială lumii de astăzi: tinerii sunt în blugi, Lopahin e mai elegant, dar cu semnele parvenitului, cu pantofi galbeni de prost gust, Ranevkaia poartă costume pantalon colorate, toate costumele afișează astfel o contemporaneitate fără stridențe. Scena e goală, cu cîteva elemente simple de decor, cîteva scaune, bare de lemn ce delimitează spaţiul de joc. Deși textul ne amintește neîncetat că asistăm la un eșec, la stingerea unei lumi, energia e contagioasă, dansurile sunt frenetice, poate doar disperate...

Și cu toate astea, ce e ciudat, este faptul că personajele vor părăsi zîmbitoare livada sau trecutul. S-a vorbit de inconștiență, personajele nu ar înțelege ce li se întîmplă,și într-adevăr, istoria ne dă dreptate, toți vor pieri în valurile revoluției ce va veni. Dar piesa a fost scrisă în 1904, poate că mai era loc pentru speranță. In final, toți pleaca din casă cu un proiect de viață, derizoriu sau fals, adio viață veche, salut viață nouă, strigă Petia și Ania, tinerii din piesă, Lopahin nu este decît un invingător temporar, Livada, sau Rusia de altădată, s-a vîndut de mult. Spectacolul lui Christian Benedetti nu-și menajează nici personajele, și nici spectatorii, puțin năuciți, obligați să iasă din inerţiile lor, să-i oblige să primească drept în faţă, mănunchiul de tenebre şi angoase ale timpurilor noastre...

 

 

586