Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Trei actriţe românce într-un spectacol la Paris

1262609823295.jpg

Teatrul Le Guichet Montparnasse
Image source: 
credit foto: offi.fr

Intr-un mic teatru din cartierul Montparnasse, Théâtre du Guichet Montparnasse, a avut  loc recent, în seara de 26 februarie premiera unei piese intitulate „Cut”, de Emmanuelle Marie, pusă în scenă de Dominique Fataciolli. Spectacolul va continua pînă pe 10 aprilie. Unul dintre motivele pentru care acest spectacol i-a interesat pe Matei Vişniec şi pe Mirella Patureau este prezenţa a trei actriţe de origine română pe scenă...

Matei Vișniec: Înainte de a vorbi despre acest spectacol, Mirella Patureau, aș dori să zăbovim puțin in inima acestui cartier, Montparnasse, cu lunga sa tradiție culturală, cartier de teatre, de cafenele și de baruri. Istoria sa începe de altfel cu mult înainte de anii nebuni, ai secolului trecut, anii 20, cu cafenele sale La Coupole sau Le Dôme, frecventate de pictori, de scriitori, de artiști, de la Picasso la  Scott Fitzgerald, de la Erik Satie la Jean Cocteau.

Mirella Patureau : Tradiția coboară la obîrșia numelui, Montparnasse, Muntele Parnas, cel bîntuit de muzele antice, de fapt, o colină pe la sfîrșitul secoluluial XVIII-lea, din pietriș și dărîmături, unde se adunau studenții veniți de la Sorbona vecină să recite versuri. Colina a fost rasă un secol mai tîrziu cînd s-a construit bulevardul Raspail, dar faima și gustul pentru arte au rămas, genul café concert, unde a debutat pe vremuri Maurice Chevalier și apoi alte teatre și săli de spectacol, care mai continuă și astăzi, răspîndite printre trei străzi și două stații de metrou.

Bineînțeles, în centrul lor, se află strada La Gaîté, care-și poartă numele ca un blazon, Strada Veseliei sau a bucuriei de a trăi, și unde ne pierdem și ezităm între nu mai puțin trei teatre printre care Théâtre de la Gaîté Montparnasse, le Théâtre  de la Rive Gauche, sau chiar la Bobino, după numele unui clown celebru italian de la începutul lui 1800, templu al șansonetei pariziene. Nu departe ne ține calea le Théâtre de Poche Montparnasse, apoi  Le Petit Montparnasse, dincolo de Bulevardul Raspail se deschid portile Teatrului Lucernaire, important loc de creație teatrală contemporană.

Matei Vişniec : Să mai spunem că în acest cartier, deşi el şi-a mai pierdut (împreună cu sălile sale de spectacol) din aura anilor nebuni ai epocii sale de aur, au înflorit, imediat după al doilea război mondial, în anii 40 - 50, teatrele de avangardă. Este cazul cu Théâtre de la Gaîté Montparnasse, unde Jean Vilar, celebrul creator al Teatrului popular francez și al festivalului de la Avignon, şi-a semnat primele sale spectacole. În 1958, Michel Fagădău, regizor de origine română, a  renovează teatrul, al cărui director a fost vreme de 35 de ani, înainte de a lua direcția Teatrului des Champs Elysées. Dar să revenim în prezent. Mirella Patureau, în care din sălile Montparnassului v-ați oprit deci pașiiɁ

Mirella Patureau: Nu mi-a fost greu să aleg, nu departe de Gara Montaparnasse, Teatrul Guichet Montparnasse  este și el un mic teatru, care ar putea fi de „poche”, de buzunar: în jur de 60 de locuri în gradene, cînd nu se mai adaugă cîteva scaune pliante (semn bun, a fost cazul și în seara cînd am fost și eu). Un teatru care afișează o programare consacrată creației contemporane și cu ambiția declarată de alege "mari texte", aspirație de principiu respectabilă pentru orice scenă. Teatrul organizează însă în fiecare an un Festival  "In inima umanului", au coeur de l’humain. E o etichetă ce convine fără îndoială perfect ultimului spectacol văzut aici: Cut de Emmanuelle Marie.

A fost începutul unei serii de surprize: am descoperit un text extrem de puternic. Autoarea, Emanuelle Marie, este astăzi puțin cunoscută; și mai ales, Dominique Fataciolli, pe care-l știam ca unul dintre animatorii cei mai inimoși ai Festivalului off din Avignon, de astă dată un regizor extrem de precis, de inspirat, cu un quator de actrițe excelente, la unison, ca o partitură muzicală bine orchestrată.

Matei Vișniec: Intr’adevăr, Emmanuelle Marie a fost o actriță și scriitoare, născută în 1965, care a dispărut  tînără, în 2007, dar care s-a impus prin scrierile sale, romane sau piese de teatru, pline de o vibrantă sensibilitate. Cut, textul de care ne ocupăm astăzi, a fost creat cred în 2001 la Théâtre du Rond Point des Champs Elysees, reluat în Canada și jucat la Avignon în Off, în 2009, la teatrul Bourgneuf, condus pe atunci de Dominique Fataciolli. De ce Cut, explicați-ne titlul, Mirella Patureau.

Mirella Patureau: E pur și simplu un termen cinematografic, coupez/tăiați, cuvînt ce indică într-un turnaj sfîrșitul unei scene. Piesa are dealtfel o structură cinematografică, după declarațiile autoarei. Cut este o serie de monologuri sau de intervenții disparate, piesa nu are o poveste, nici personaje în sensul clasic al cuvîntului. O scriitură ca o magmă continuă din care se desprind voci sau momente precise. Numai locul de unde pleacă această desfacere a ghemului nu este indiferent : suntem într-o toaletă publică pentru dame, căci subiectul e eminamente feminin și pleacă de la intim, cel mai trivial cu putință. Eternul feminin văzut prin gaura cheii, în momentele cel mai intime, dar textul nu e nici erotic, nici pornografic, doar o discuție despre diferența feminină, o discuție unde bărbații sunt absenți și in același timp prezenți ca o obsesie permanentă, un termen de opoziție și inseparabili parteneri...

Provocarea e permanentă, la limita orgasmului scenic, aș zice, și nu numai scenic, dar niciodată vulgar, între simulare și delir lirico-pedagogic, tonul se încarcă treptat pentru a deveni din ce în ce mai grav, pe muchia de cuțit între burlesc și grav, între tandrețe și  violență, supunere și viol. E un lucru atent pe limbaj, pe ritm, cuvintele sunt întoarse pe toate cusăturile, acumulări și explozii succesive. Spectacolul, grație lui Dominique Fataciolli, e tăiat la milimetru, pe punct și contrapunct,  corpurile se împletesc, se înfruntă, se dezlănțuie, patru siluete în rochii lejere și nuanțe complementare,  în mișcare, ca un rafinat joc de culori și de voci dintr-o corală bine temperată...

Matei Vișniec: Dintre cele patru interprete, trei sunt românce. Codrina Pricopoaia, formată la Universitatea de teatru din București, e mai cunoscută în Franța, a jucat de exemplu in piesa Alinei Nelega Amalia respiră adînc, pusă în scenă de Bobi Pricop. Cine sunt partenerele sale Ɂ

Mirella Patureau: Toate patru fac parte dintr-o tînără companie, „la Galante”, pe care au creat-o la Paris în 2010, și care sunt interesate în primul rînd de creația contemporană, mai precis, de universul feminin. E greu să le diferențiez, dar toate au o energie și o stăpînire a jocului remarcabile.

Codrina Pricopoaia, aici, la fille en mauve, couleur prune, fragilă, pudibondă și brusc de o forță explozivă, este capabilă să ridice în final la maximum tensiunea spectacolului; Sarah Labhar, la fille en blanc, fata în alb, singura de origine franceză din grup, a urmat cursurile de teatru de la Paris III, Sorbonne nouvelle și un conservator de cartier, are un joc extrem de fin și de nuanțat; Raluca Nechita, sau la fille en bleu, fata în albastru, după studii de economie la București și la o Școală populară de teatru,vine la Paris unde după mai multe stagii în franceză și engleză devine elevă la prestigiosul curs Florent din Paris și aduce ceva din eleganța scenică a stilului de joc al școlii; Iuliana Neagu, la fille en rouge, fata în roșu, este cea care deschide spectacolul, tăioasă, lucidă și plină de energie, a urmat și ea stagii în engleză și franceză, la Brighton.

Sunt patru tinere actrițe care s-au format astfel, din stagiu în stagiu, spectacol după spectacol, dar care au reușit să ajungă la o stăpînire a mijloacelor de expresie, impresionantă, ca niște flori rare, crescute undeva în grădini ascunse. Și te întrebi și te bucuri dintr-odată cum de nu le ai cunoscut pînă acum și speri să le revezi cît mai curînd.

 

354