Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Madame Bovary și „ocuparea” teatrală a Bastiliei

1280px-theatre_de_la_bastille_0.jpg

Théâtre de la Bastille, Paris
Image source: 
credit foto: rfi.fr

La teatrul de la Bastilia din Paris s-a jucat pînă nu de mult o adaptare după romanul lui Gustave Flaubert, „Madame Bovary” în regia lui Tiago Rodrigues. Spectacolul face parte dintr-un program mai vast, "Occupation Bastille", conceput de tînărul regizor portughez, instalat vreme de două luni  pe această cunoscută scenă pariziană, program care cuprinde mai multe creații colective, deschise publicului. Mai multe explicaţii de la Matei Vişniec şi Mirella Patureau.

Matei Vișniec: Iată-ne într-unul din cele mai importante teatre independente din Paris (dar susținute de Ministerul Culturii, de Primărie și de Regiune) dedicat creației contemporane, teatru și dans. Un teatru deschis către internațional și care a știut să atragă sau să impună nume ca Alain Platel, Valère Novarina, Tg Stan sau Jan Lauwers. A fost unul din primele locuri interesate de formele hibride de teatru și alte arte, dans sau video, sau de estetica specială a unei companii precum Théâtre du Radeau care a venit cu sunete și imagini de o stranie poezie.

Situat pe rue de la Roquette, o stradă îngustă care pleacă direct din Piața Bastiliei și șerpuiește apoi printre cafenele și tot soiul de  magazine populare, Théâtre de la Bastille face corp cu cartierul pe care-l animă și îi dă culoare. Tiago Rodrigues propune aici o adaptare originală a romanului flaubertian. Ea se încadrează însă între cîteva creații colective, adresate direct publicului de la Bastilia. Prima este o serie de trei spectacole care au avut loc în luna mai, spectacole intitulate Ce soir ne se répétera jamais (Seara aceasta nu se va mai repeta niciodată) și care se vor încheia între 6 și 12 iunie cu o nouă creație colectivă, Je t’ai vu pour la première fois au Théâtre de la Bastille (Te-am văzut pentru prima dată la Teatrul de la Bastilia). Mirella Patureau, ce este de fapt acest proiect "Ocuparea Bastiliei" și cum se face trecerea la proiectul Bovary, un proiect mai degrabă literar, solid structurat?

Mirella Patureau: Proiectul lui  Tiago Rodrigues se încadrează într-un anume stil de teatru practicat aici, pe scena de la Bastilia, adică deschis către un public pe care-l invită să se implice și să participe direct, căci ce este această "Ocupare" a Bastiliei, anunțată cu un anume gust al provocării, într-un context social destul de tensionat în momentul de față în Franța și mai ales în cartier, decît o invitație de a crea împreună un nou tip de teatru, participativ dar și creativ. Bovary - fără Madame - nu este un spectacol, simplă adaptare scenică a romanului, deși regăsim personajele și axele princialele ale textului. Ar trebui să amintesc aici rapid cîteva date despe Rodrigues, pentru a înțelege ce-l interesează cînd pune ceva în scenă.

După terminarea Conservatorului din Lisabona, este născut în 1977, Rodrigues incepe să lucreze cu compania belgiană Tg Stan din 1997, și descoperă aici un lucru nou pentru el, o concepție democratică a colectivului, unde actorul nu este un element pasiv în structura unui spectacol ci un artist care gîndește și ia decizii. In 2003 creiază propria sa companie Mundo Perfetto, Lumea perfectă și devine autorul spectacolelor sale, text și regie. Dar totul e conceput in colaborare cu actorii. Din 2014 e numit director al Teatrului municipal Dona Maria din Lisabona, echivalentul Teatrului de la Ville parizian. În 2012 semna un spectacol, Trei degete sub genunchi, despre cenzura teatrală sub dictatura fascistă din Portugalia din anii 70. Spectacolul utiliza un colaj de texte cu declarațiile cenzorilor și tăieturile respective. Din această perspectivă pleacă și spectacolul de astăzi Bovary: pretextul este procesul intentat lui Gustav Flaubert în 1857 după publicarea romanului său pentru ultragiu la morala publică și religioasă și a bunelor moravuri. Un procedeu similar utlizase și cineastul american Vincente Minelli, în 1949, în plină epocă de aur a melodramelor hollyoodiene, un soi de mise en abime, un prolog, care punea în scenă procesul  autorului – jucat de James Mason.

Dar procedeul e repede abandonat, Flaubert rămîne o voce in off și Minelli revine atunci la drama eroinei, romantice, veșnic nesatifăcute, care cade victimă iluziilor sale. Reținem și aici o superbă scenă a balului, filmată de Minelli cu aceași superbă eleganță a filmelor sale muzicale. Vom vedea însă că la balul lui Rodrigues se dansează pe alte ritmuri... Acest proces, și actele sale fidel reconstituite (Rodrigues povestește că a căzut din întîmplare pe o veche ediție în portugheză a romanului, a  cărui prefață relata aceste dezbateri), este unul din axele principale ale spectacolului, alături de reconstituirea unor scene cheie din roman și citirea mai multor scrisori ale lui Flaubert, adresate Elisei Schlésinger, de care l-a legat toată viața o prietenie pasionată.

Matei Vișniec: Există la Tiago Rodrigues un gust cert pentru literatură, de încredere în cuvinte. Un alt spectacol al său, jucat tot la Théâtre de la Bastille, By Heart (Pe de rost) sublinia tocmai capacitatea cuvintelor de a rezista totalitarismului. Procesul intentat romanului Madame Bovary a avut loc în 1857. Mai pot însă şoca astăzi faptele care i se reproșau autorului, şi anume că prezenta o femeie adulteră fără nici o urmă de condamnare, că o vedea mai ales ca o victimă (deși cu un sînge rece de entomologist)?

Mirella Patureau: Să nu uităm că procesul a fost cîștigat de Flaubert în 1857, căci cenzorii nu au reușit să împiedice publicarea romanului. Romanul pleca de la un fapt divers din presa normandă, sinuciderea unei soții de agent sanitar din cauza unor datorii și indiscrețiile postume despre legăturile ei extraconjugale vinovate. Ceea ce subliniază spectacolul este tocmai dorința de libertate, de evaziune, încarnate de eroină, care rămîn intacte, chiar dacă capătă astăzi forme noi de exprimare. De pildă, să luăm scena balului, unde Emma Bovary, mic burgheză romanțioasă, ajunsă în lumea bună, se lasă purtată de un vals amețitor în brațele unui viconte.

În spectacol, Emma se lasă posedată realmente de un rock devastator, întreaga ei ființă e cuprinsă de vertijul amețitor al dansului, al parfumului unei alte lumi, dar aici rockul a luat locul valsului...Flaubert însuși, interpretat de un actor formidabil, Jacques Bonaffé, pe care l-am regăsit întotdeauna în proiectele cele mai îndrăznețe, se lipește de perete, lăsîndu-și creatura fictivă liberă, de nestăpînit. Regizorul organizează astfel spectacolul între cele trei registre, proces, povestea Emmei și scrisorile lui Flaubert către egeria vieții sale, cea care l-a înțeles și inspirat adesea. Spectacolul începe cu scena deschisă, acoperită de foi de hîrtie, imagine a lungului proces de scriitură, foaie lîngă foaie, manuscrise în dezordine. Cîteva panouri în lemn, mobile, de care sunt agățate niște sfere de sticlă, separă spațiul de joc și care pot delimita, printre altele, farmacia sau birja unde se comite adulterul. În mijlocul lor, cinci actori încarnează pe rînd avocatul acuzării sau cel al apărării, Flaubert și principalele personaje ale cărții, Emma, Charles Bovary, cei doi amanți, farmacistul Homais, cel care-i va procura arsenicul fatal, și care pune ostentativ flaconul în fața scenei și repetă de mai multe ori: "Nu uitați că arsenicul e acolo. E foarte periculos"...

O regie inventivă, în ciuda cîtorva lungimi sau repetiții inutile, un umor și el printre rînduri, subtitlul romanului era "moeurs de province", sau năravuri de provincie, cu soluții scenice unde cuvintele par să se materializeze, personajele par să țîșnească dintre pagini, și foile de hîrtie sfîrșesc prin a acoperi eroina, dreaptă în picioare, sub un lințoliu de foi albe. O superbă lectură scenică pe care Tiago Rodrigues a oferit-o publicului său, sau "poporului de la Bastilia", cum l-a numit el în aceste 68 de zile de libertate creatoare unde imaginația prelua puterea...

 

 

511