Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cehov la Comedia Franceză

hd1617_vania.jpg

"Vania" la Comedia Franceza
Image source: 
credit foto: Comédie-Fraçaise

La Comedia Franceză poate fi văzut în aceste zile un interesant spectacol intitulat „Vania”, după piesa lui Cehov „Unchiul Vania”, în regia unei tinere regizoare, Julie Deliquet. Premiera a avut loc pe 21 septembrie, spectacolul este programat pînă pe 6 noiembrie dar va rămîne în continuare în repertoriul casei lui Molière.

Matei Vișniec: Aflat de doi ani la conducerea Comediei Franceze, Eric Ruf, actor și regizor, a adoptat o politică de întinerire a repertoriului din panoplia "ilustrei trupe", titlu moștenit de la Molière, întemeietorul casei. Comedia Franceză este astăzi singurul teatru din Franța cu o trupă permanentă. Eric Ruf continuă să afișeze un repertoriu istoric sau tradițional, solid, la care se adaugă o deschidere curajoasă către noile tendințe ale scenei contemporane.

Astfel, Julie Deliquet care face parte din noua generație de regizori, cu doar cîteva spectacole la activ, a fost invitată să monteze un Cehov cu actorii de pe prima scenă a țării, sau, cum se spune aici,  pe scurt „avec les acteurs du Français”... „Français” - subînțeles Comedia Franceză. Mirella Patureau, cine este Julie Deliquet și ce poate aduce ea nou în acest peisaj al  "ilustrei case" Ɂ

Mirella Patureau: Nu este vorba numai de Julie Deliquet și adaptarea ei după unul din cele mai emblematice texte cehoviene. În programul anunțat de Eric Ruf echilibrul între cele două tendințe, clasic și contemporan, e deosebot de subtil, și în același timp îndrăzneț. Plecăm bineînțeles de la deschiderea stagiunii cu spectacolul eveniment de la Avignon din vara trecută semnat de regizorul flamand Ivo van Hove după filmul lui Visconti, Damnații. De altfel, un cineast francez, din generația de mijloc, Arnaud Desplechin a montat recent la sala Richelieu a Comediei, Tatăl De Strindberg. O  tînără regizoare braziliană, Christiane Jatahy, recomandată de o versiune cu Trei surori de Cehov, la Centre 104 din Paris, unde îmbina video și teatru, va monta pe scena Comediei Franceze o adaptare după filmul lui Jean Renoir Regula jocului.

Și dacă Cehov a intrat de mult în repertoriul casei lui Molière, încă din 1921, tot la sala de la Vieux Colombier, grație lui Georges Pitoëf, Julie Deliquet aduce și ea realmente un alt stil de a practica teatrul, și anume lucrul în echipă, improvizația colectivă. Am descoperit-o acum trei ani cu o trilogie dedicată generației născute în anii 70, în care monta Brecht, Jean-Luc Lagarce dar și un spectacol creat în colectiv, numit Suntem singuri de acum. Era vorba despre problemele generației născute după mai 68 și utopiile sale revoluționare și care se regăsea cu greu în valorile societății contemporane. Absolventă a Conservatorului din Montpellier, apoi a Școlii internaționale de mimă a lui Jacques Lecoq, tînără actriță, Julie Deliquet fondează în 2009 alături de cîțiva colegi de școală compania In vitro. Practică aici un teatru ce pleacă de la improvizații colective și în centrul căruia se află actorul, dar unde nici regizorul, nici autorul nu dispar. Modelele tinerei companii sunt grupul „Les Possédés”, al lui Rodolphe Dana, sau belgienii „Tg Stan”, nu mult mai vîrstnici.

Am văzut dealtfel în 2009 tot un Unchiul Vania, montat aproape în aceleași condiții, în mijlocul publicului, de Posedații lui Rodolphe Dana, într-un loc în afara Parisului, pe unde s-au perindat multe trupe independente, La Ferme du buisson. Povestea unchiului Vania e de o mare simplitate și poate nu e inutil s-o reamintesc, tocmai pentru a realiza în ce măsură Julie Deliquet a reușit să ștergă distanțele și să găsească punctele de contact cu lumea de azi sau poate doar cu o permanență a condiției umane. Undeva în Rusia, la sfîrșitul secolului al 19-lea, Vania, holtei trecut de prima tinerețe, se ocupă, împreună cu nepoata sa, Sonia, de administrarea moșiei familiale. Un medic, ecologist, duh al păduri, cum era numit într-o variantă anterioară a textului, Astrov, îi împarte frustrările și iluziile pierdute. Sosirea de la oraș a tatălui Soniei, profesor celebru dar nul, cu o tînără soție, Elena, frumoasă "ca o sirenă", tulbură spiritele pînă la explozia finală, după care, totul se reia ca înainte, profesorul și  Elena se întorc la oraș, Vania și Sonia rămin singuri la moșie, continuînd să muncească cu speranța într-un ipotetic viitor luminos al omenirii.

Matei Vișniec: Cum au abordat textul lui Cehov în aceste condiții Ɂ Judecînd după durata spectacolului, o oră și trei sferturi față de cele trei ore cît durează de obicei un spectacol cu Unchiul Vania, cred că în primul rînd au tăiat din text. A procedat deasemenea la actualizări, cum ați sugerat, întrucît metoda de lucru îi obliga să "tragă" spectacolul spre contemporan.

Mirella Patureau: Da și nu. Da, a scurtat din text, după propriile mărturisiri ale regizoarei, au adaptat textul "pentru a extrage tot ce putea trimite direct la Rusia lui Cehov și dăuna unei forme de universalitate". De altfel spectacolul se intitulează scurt, Vania. Dar nu a modernizat în mod agresiv textul. Desigur, nu mai avem nici samovar nici mesteacăni în depărtare, doar o mașină de cafea. In timpul repetițiilor au busculat puțin structura scenelor pentru a priviligia relațiile de grup. Dar actualizarea nu e forțată, nu avem nici telefoane mobile nici tablete sau ordinatoare.

Au adaugat însă in actul doi, cam un sfert de oră inutil, o proiecție cu un film mut, Vampir de Carl Dreyer, comentat de Serebriakov, profesor devenit cinefil pentru a ilustra probabil vanitatea  personajului  ce-și tiranizează, vezi "vampirizează," familia. Nici scena de beție cu Astrov și Vania nu e convingătoare, doar gălăgioasă, deși cei doi interpertți Vania, Leopold Stocker și Astrov, Stephane Varupenne, societari ai Comediei Franceze, sunt impecabili. Poate pentru că mai am încă în minte spectacolul lui Andrei Șerban de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, genial, cu Bogdan Zsolt și András Hatházi, de neuitat.

Matei Vișniec: Spectacolul s-a adaptat aşadar într-un spațiu tradițional precum cel de la Vieux Colombier, loc mitic, creat de Jean Cocteau și bîntuit încă de fantomele unui Louis Jouvet sau Georges Pitoeff, cel care l-a introdus pe Cehov în Franța...

Mirella Patureau: Intr-aedvăr spațiul a fost modificat, se joacă pe o scenaă bifrontală, cu spectatorii pe de o parte și alta. Senografie sau punere în spațiu, semnată de regizoare. Se joacă fără pauză, cele patru acte fiind jucate aproape cinematografic, ca patru lungi scene-secvență, cînd motorul unei camere de filmare nu se oprește. Lumina e adesea pleins feux, adică egală în sală și scenă, se circulă și se iese prin sală. actorii sunt formidabili, un Astrov realmente seducător, brutal dar resemnat, un Vania relativ tînăr, deși deobicei în Franța, unchiul ratat și nefericit este jucat de sexagenari obosiți, și faptul e subliniat de regizoare sau de critică ca o noutate.

Am uitat poate prea repede filmul lui Nikita Koncialovski, Unchiul Vania, din 1970, de văzut în toat bunele cinemateci sau pe internet, cu miticul Inokenti Smoktunovsi, în plină vigoare. Problema cu Unchiul Vania sau doar cu Vania, este că referințele scenice sunt numeroase și e greu să mai descoperi un unghi inedit. Spectacolul semnat de Julie Deliquet aduce însă o viziune clară, actuală, fără agresivitate, subliniind caracterul universal al dramei, angoasa în fața timpului ce trece, teama de ratare, disperarea fără leac în fața singurătății și poate speranța oarbă că cei ce vor veni după noi, în cîteva sute de ani, vor avea o altă viață, după cum spera și Cehov...

Un Vania teribil de actual, o lume la zenit, care poate fi a noastră, și unde ne scufundăm cu ochii deschiși.

 

Matei Visniec si Mirella Patureau despre "Vania" - spectacol la Comedia Franceza
665