Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Faust şi anti-Faust la Paris

imgp5047.jpg

Angelus Novus, Anti Faust la Théâtre de la Colline din Paris
Image source: 
credit foto: Théatre National de la Colline

Angelus Novus, Anti Faust la Théâtre de la Colline din Paris. Un spectacol de Sylvain Creuzevault, creat la Teatrul Național din Strasbourg în septembrie trecut și jucat între 2 noiembrie și 4 decembrie pe scena Teatrului de la Colline din Paris, în cadrul Festivalului de Toamnă Parizian. Angelus Novus va continua cu o serie de turnee în toată Franța, din regiunea pariziană, la cîteva orașe din restul țării, de la Valence, Grenoble, Perpignan, Mulhouse, Angers și pînă la Montpellier în iunie 2017 în cadrul festivalului "Primăvara actorilor".

Matei Vișniec: După un Faust, total, partea I-a și a II-a, a textului lui Goethe, creat de Robert Wilson la Berliner Ensemble, și venit la Paris la Théâtre du Chatelet în septembrie trecut, iată-ne confruntați cu o altă versiune după Faust, sau mai bine zis cu un Anti-Faust, creat de un regizor turbulent și încă tînăr, Sylvain Creuzevault, care ne-a obișnuit în spectacolele sale cu viziuni pasionante și provocatoare, amestecînd teatru și politică, teatru și filozofie. Lucrează de cîțiva ani cu un grup de actori, sau colegi de generație, la bază compania D’ores et déjà, (expresie idiomatică pentru „astăzi și acum”) și cu care ne-a oferit spectacole de neuitat după Mayenburg, Chip de foc, sau Brecht, Baal.

Dar mă gîndesc mai ales la ultimile sale creații, Notre terreur, Teroarea noastră, un spectacol despre Revoluția franceză și Le Capital ou Le Singe, Capitalul sau Maimuța, despre revoluția franceză din 1848 și ManifestuL partidului Comunist de Karl Marx și Frederich Engels, spectacole rezultate după luni întregi de căutări, de improvizații sau documentări și cu care se angaja pe o cale ce domină astăzi teatrul contempoaran, creația colectivă.

De data aceasta pleacă totuși de la un mit celebru și un text, sau mai multe texte la care spectacolul face referință, de la Goethe la Walter Benjamin, și propune pur și simplu un Anti-Faust, un Faust construit împotriva lui Faust. Mirella Patureau, ați văzut cele două spectatcole, puteți să ne explicați demersul regizorului, contra cui se războiește, căci spectacolele sale au avut întodeauna un sens polemic.

Mirella Patureau: Faptul că cei doi regizori citați, Wilson și Creuzevault, din generații și cu estetici diferite, au ales să se confrunte cu unul din marile mituri ale literaturii europene mi se pare semnificativ și din alte puncte de vedere. Wilson a izbucnit superb în peisajul teatral european, cu o estetică sublimă, deja cristalizată, în Privirea surdului, Le Regard du sourd, în 1971 la Festivalul de la Nancy. De atunci, spectacolele sale nu au încetat să ne fascineze, un savoir faire, sau un meșteșug fără pereche, imagine, sunet, mișcare, magie scenică și tehnologie la înalt nivel, cînd urechea vede și ochiul aude, scria un exeget al regizorului american. Și asta, din 1971 pînă astăzi. Cam tot prin acești ani, 70, se nășteau Creuzevault și banda sa de amici, astăzi încă tineri dar ajunși la o certă maturitate estetică și politică.

Cînd Creuzevault alege tema spectacolului său, el pleacă de la această constatare, sau separare în timp, și se întreabă: cum se situează astăzi generația celor născuți în anii 70, ce a devenit mitul faustian, sau setea de cunoaștere, în lumea contemporană, sau într-o societate care a transformat știința într-o marfă. Răspunsul se găsește în spectacol. De fapt ce vrea să spună Creuzevault cînd  anunță că vrea să scrie un Faust împotriva propriului său mit, un anti-Faust? În mitul medieval sau la Goethe,  constată regizorul, "pactul pe care bătrînul savant îl încheie cu Mefisto îi permite să fie tot ceea ce Faust nu este. Și continuă: ne lipsesc demonii, acești alții decît noi. Diavolul timpurilor nostre se cheamă Baal, sau Belzebuth, spiritul răului. Ce devine mitul lui Faust într-o societate  de producție capitalistă, unde știința a devenit o marfă și o sursă de putere?  Răspunsul e multiplu.

Pe scenă vom avea trei Faust, doi bărbați, un doctor în neurologie și un compozitor, șef de orchestră, și o femeie, Marguerite, una din rarele aluzii la legenda medievală, biologistă geneticiană, distinsă cu premiul Nobel. Un proiect de o inteligență efervescentă sau o suită de deconstrucții ale miturilor clasice și contemporane. Titlul spectacolului trimite deasemenea la un tablou de Paul Klee din 1920, Angelus Novus și în care teoreticianul german Walter Benjamin vedea "îngerul istoriei", un înger cu ochii larg deschiși, privind cu spaimă către viitor și progres ca o serie de catastrofe inevitabile. Această idee a unui progres demoniac pare să fie firul conducător al spectacolului, o suită de scene, de invenții năucitoare, de imagini, de referințe livrești sau filozofice care se aglomerează din ce în ce mai dezordonat.

Matei Vișniec: Și concret, cum se traduc toate aceste intenții pe scenă? Referința la textul lui Goethe e doar o referință de principiu, Creuzevault și echipa sa construiesc un alt text și o altă problematică. Cum procedează?

Mirella Patureau: Dincolo de declarațiile de principiu ale regizorului, există o continuitate, mă gîndesc la stilul de lucru, scene și texte născute din improvizații colective, care-și trag seva din aceste puncte de plecare livrești. Textul se dezvoltă țîșnind în toate direcțiile, lungi tuneluri și discursuri din care se detașează cîteva situații pe care publicul le recunoaște cu deliciu, dezbateri universitare sau colocvii,  starea lamentabilă a cercetării științifice, subliniată cu un umor rablaisian, caricatura geneticianului șoarece de laborator, aluzii la evenimente recente, „Les Nuits debout”, sau Nopțile de manifestații pariziene, violențele poliției. Spectacolul a fost repetat două luni la Nantes, la Fonderie, spațiul de creație al unei trupe celebre în anii 80-90, Le Radeau, al lui François Tanguy. Citez acest lucru pentru că este o precizare inportantă.

Creuzevault împrumută pur și simplu procedee sau chiar elemente de decor ale Teatrului du Radeau, citatele ar putea fi jenante, dar Creuzevault recunoaște că face acest gest ca un omagiu adus predecesorului său. Gestul mi se pare semnificativ, dincolo de faptul că marchează o filiație, pentru că el indică mai ales o alunecare discretă a stilului său de teatru, angajat politic, agresiv, declamativ, către o fază unde esteticul, poezia predomină. Largi panouri, pe care sunt proiectate imagini de peisaje, defilează pe scenă, personajele se deplasează aidoma siluetelor fantasmate din Choral, spectacolul de referință, sau dacă vreți, antologic, al lui François Tanguy.

Partea a doua e pur și simplu o descindere în infern, sau o operă cîntată în gemană, pe un text de Sylvain Creuzevault și muzica originală a lui Pierre-Yves Macé. Actorii sunt excelenți, ca stil de joc și disponibilitate, există o complicitate evidentă, consolidată în spectacole comune, ceea ce dă forța și farmecul acestei aventuri teatrale, mereu în șantier. Lungul șir de turnee anunțate promite dealtfel surprize în evoluția și cristalizarea finală a acestui Angelus Novus printre noi.

 

Faust şi anti-Faust la Paris, cu Mirella Patureau
527