Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (100)

antoine-de-saint-exupery-credit-plus.randomania.fr_-640x400.jpg

Antoine de Saint-Exupéry
Antoine de Saint-Exupéry
Image source: 
credit foto: rfi.fr

Onoruri militare pour les écrivains. Poate că unii dintre cei care ne ascultă s-au obişnuit deja, la fiecare două săptămîni, să savureze cronicile scrise de scriitorul Virgil Tănase în două limbi. Aceaste cronici bilingve, în care sunt abordate subiecte extrem de diferite, au însă un numitor comum: un omagiu adus celor două limbi şi celor două culturi, cea franceză şi cea română, între care există atîtea pasarele culturale şi influenţe. Astăzi difuzăm cronica bilingvă cu numărul o sută dedicată de Virgil Tănase unuia dintre cei mai celebri scriitori francezi, Antoine de Saint-Exupéry, care a fost însă şi un erou militar al luptei împotriva ocupaţiei naziste.

Dată fiind aprecierea, foarte relativă, de care se bucuraseră cele trei vieţi de scriitor pe care le publicasem în colecţia de biografii a editurii Gallimard, lorsqu’il a été envisagé de fêter avec un faste, lui aussi très relatif, le centième volume de cette collection, son directeur a eu la gentillesse de me proposer d’en être l’auteur povestind în felul meu viaţa unuia dintre cei mai iluştri scriitori de l’écurie Gallimard, Antoine de Saint-Exupéry qui reste encore, soixante-dix ans après sa mort aux commandes de son avion en mission de reconnaissance au-dessus de la France occupée, unul din autorii ale cărui cărţi cunosc vânzări impresionante în întreaga lume, şi nu numai datorită « Micului Prinţ », tradus la ora actuală în peste două sute şaptezeci de limbi şi dialecte.

Cea de faţă fiind cea de-a o sută cronică bilingvă, cum să nu fiu ispitit, fie şi numai din superstiţie, să profit de ocazia pe care mi-o oferă omagiul adus lui Saint-Exupéry la Panteon pour offrir a l’anniversaire d’aujourd’hui un peu du faste, très relatif, du numéro cent de la collection Folio biographie des éditions Gallimard.

Scriitorii, dintre care numai unii reuşesc să-şi ducă până la capăt menirea şi să devină straja unui popor care nu poate fi ucis atâta timp cât dăinuie opera lor, jouissent souvent d’hommages importants, plutôt dans des espaces universitaires, sans commune mesure avec la solennité de la cérémonie à laquelle je viens d’assister et qui n’est pas sans soulever quelques questions insidieuses pe care poate că nu e inutil să ni le punem.

Panteonul de la Paris, construit în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea pentru a fi biserica regilor Franţei, a devenit la Revoluţie locul de inhumare a personalităţilor cărora, aşa cum scrie pe frontispiciul clădirii, „patria le e recunoscătoare”. Antoine de Saint-Exupéry n’a pas sa tombe au Panthéon et pour cause : le 31 juillet 1944 lorsqu’il revenait de mission, son avion de reconnaissance a été abattu par un tir allemand et s’est abîmé en mer.

O inscripţie omagială există din 1965 pe unul din pereţii Panteonului şi acolo au fost depuse jerbele cu ocazia ceremoniei care a avut loc zilele trecute. Ministerul Apărării şi al Culturii s-au asociat iniţiativei Fundaţiei Saint-Exupéry pentru tineret pour une festivité dont le maître d’œuvre a été l’Armée de l’Air dont quelques unités étaient là pour rendre les honneurs militaires à un des leurs mort à la guerre. Certes, les discours des deux ministres, convenus, cum era de aşteptat, au evocat şi activitatea literară a lui Antoine de Saint-Exupéry în cadrul acestei ceremonii ale cărei cel mai emoţionant moment a fost fără îndoială cel în care, după ce corul aviaţiei militare a interpretat câteva cântece de război, les ministres, le chef de l’Etat majeur de l’armée de l’air et la famille ont déposé des gerbes au son de la sonnerie des morts, goarna jeluind sobru şi grav pe hăulitul mărunt şi şoptit al tobei.

Impresionant, fireşte. Toate bune şi frumoase numai că în faţa acestei ceremonii militare nu pot să nu mă-ntreb dacă pilotului care a murit la datorie ca mulţi, mulţi alţii, i s-ar fi adus acelaşi omagiu dacă n-ar fi autorul unor cărţi atât de puternice cum sunt « Terre des hommes », « Pilote de guerre », « Le Petit Prince » aussi, et « Citadelle ». Ce qui me communique un sentiment étrange, celui d’un détournement : la cérémonie militaire s’approprie l’hommage qui est rendu, en fait, à l’écrivain.

Această recunoaştere mă bucură. Pe frontul apărării patriei, poate că scriitorii nu sunt lipsiţi de-o dimensiune militară. Şi cei dintre noi care n-au pactizat cu duşmanul merită, poate, o medalie chiar dacă mor soldaţi proşti, împuşcaţi în cap de gloanţele unei limbi străine.

Allez, un petit coup de clairon, s’il vous plaît, pentru această a o suta cronică bilingvă !

Virgil Tǎnase : Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (100)
593