Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cînd virulenţa anti-europeană a lui Erdogan este direct proporţională cu slăbiciunile Europei

2017-03-12t035536z_1909023707_rc1e37422990_rtrmadp_3_turkey-europe-netherlands_0.jpg

Rotterdam, 11 martie 2017, ciocniri între manifestanti de origine turca si politie
Rotterdam, 11 martie 2017, ciocniri între manifestanti de origine turca si politie
Image source: 
credit foto: rfi.fr

Criza diplomatică dintre Turcia şi Olanda are toate ingredientele pentru a deveni o criză între Turcia şi întreaga Uniune Europeană. De altfel preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a respins apelul la calm lansat atît de Uniunea Europeană cît şi de Alianţa Atlantică şi de Statele Unite. In acest moment electoral preşedintele turc nu numai că alimentează cu declaraţii provocatoare şi chiar ofensatoare această criză, dar încearcă să o instrumentalizeze cu scopul de a cîştiga referendumul de pe 16 aprilie destinat să-i întărească puterea.

Slăbiciunile Europei, un atuu pentru Erdogan

Este important să înţelegem în contextul acestei crize în primul rînd de ce îşi permite Recep Tayyip Erdogan să ridice tonul cu o virulenţă fără precedent faţă de Uniunea Europeană, şi să acuze guverne europene alese în mod democratic de adoptarea unor practici "naziste" sau "fasciste". Preşedintele turc nu şi-ar fi permis aşa ceva dacă înaintea sa alţi lideri importanţi nu şi-ar fi arătat dispreţul sau aroganţa faţă de Europa, şi mă gîndesc în primul rînd la Donald Trump şi la Vladimir Putin.

In definitiv, dacă preşedintele american salută Brexitul ca pe o victorie împotriva "tehnocraţilor" de la Bruxelles, şi consideră că Uniunea Europeană este o construcţie care şi-a trăit traiul, de ce să nu se arate agresiv faţă de Europa şi preşedintele turc? De ce să nu facă şi el ceea ce face Vladimir Putin, altfel spus să considere Uniunea Europeană ca pe un adversar căre trebuir hărţuit şi slăbit prin toate mijloacele? Preşedintele turc îşi permite să ridice tonul, şi să spună de exemplu că apelul la calm european nu are "nici o valoare", şi pentru că Europa nu ştie să-şi protejeze graniţele şi "cumpără" de fapt serviciile turcilor ca să atenueze presiunea migratorie.

Faptul că Erdogan are în mîinile sale "robinetul migraţiei", şi poate să-l deschidă sau să-l închidă cum vrea, în funcţie de interesele sale, funcţionează acum ca un instrument de şantaj dar şi ca o tribună de unde cel care este numit deja în ţara sa "Sultanul" le dă lecţii de democraţie europenilor. Stupefiantă este această situaţie, în care omul care îşi organizează, prin referendum, posibilitatea de a rămîne la putere pînă în 2029, îi acuză pe liderii europeni că "sapă valorile democratice".

Dacă Erdogan îşi permite toate aceste lucruri, el o face pentru că Europa este mai fraglizată decît oricînd, pentru că influenţa ei internaţională este în cădere liberă, pentru că iniţiativele ei în conflictele din Orientul apropiat sunt fără efecte sau chiar inexistente.

Europenii ar trebui să analizeze toată această criză ca pe un nou semn al pierderii prestigiului şi autorităţii ei.

Fost diplomat francez: "Europa trebuie să le spună adevărul turcilor"

Mai există însă un element important: nu întîmplător responsabilii turci încearcă să organizeze mitinguri pe teritoriul european, pentru a obţine votul diasporei turce în favoarea lui Erdogan. Dintre cei 4 milioane de turci cît trăiesc în Europa în jur de de două milioane cinci sute de mii au drept de vot, iar majortatea lor îl susţin de fapt pe Erdogan. Ceea ce mai pune în lumină ceva, şi anume că Europa nu a reuşit de fapt să-şi integreze comunitatea musulmană şi să-i insufle masiv valorile democraţiei. Fapul că oameni care trăiesc în Europa şi care văd zi de zi pe ce baze funcţionează spaţiul european sunt receptivi la discursul islamo-naţionalist al lui Erdogan, este de fapt un alt eşec al Uniunii Europene.

Cotidianul Le Monde are o explicaţie pentru acest fenomen: majoritatea turcilor care vin să lucreze în Europa provin din mediul rural şi conservator. Ei sunt deci sensibili la discursul identitar. Trebuie însă ţările Uniunii Europene să meargă atît de departe cu naivitatea încît să le permită liderilor turci să vină în Olanda sau în Franţa sau în Germania pentru a insufla acestei diaspore un sentiment anti-occidental?

Toate această "furie regizată" a lui Erdogan ar putea evident avea un impact asupra referendumului de pe 16 aprilie, mai ales că victoria sa nu este sută la sută asigurată, dacă examinăm sondajele. Diatribele sale anti-europene s-ar putea să aibă însă un impact mai rapid în contextul alegerilor din Olanda, unde extrema dreaptă condusă de Geert Wilders era plasat pînă acum în sondaje pe locul al doilea. Nu este exclus ca agitaţiile lui Erdogan să-i determine pe şi mai mulţi olandezi să-i dea votul lui Wilders, şi deci să-i crediteze programul său de "dezislamizare".

In Franţa, fostul ministru de externe Hubert Védrine, acordînd un interviu postului de radio France Inter, consideră că Europenii trebuie să termine cu o anumită "minciună", aceea a unei posibile integrări a Turciei în Uniunea Europeană. Intr-un moment de euforie europenii au deschis aceste negocieri, dar de fapt ei i-au "minţit" pe turci, ceea ce trebuie să înceteze, spune Védrine. Turcia trebuie să fie un partener al Uniunii Europene, şi va fi întotdeauna un partener important, dar nu în aceste condiţii de ambiguitate care riscă să sporească resentimentele şi de o parte şi de alta.

Cu siguranţă că la erorile şi eşecurile Uniunii Europene enumerate mai sus, trebuie adăugat şi acesta. Uniunea Europeană ar fi avut mult mai multă autoritate în relaţiile cu Turcia dacă nu ar fi deschis niciodată, şi ar fi exclus din start, ideea integării europene a Turciei.

 

 

538