Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (104)

visu-article-francophonie-couv.jpg

Image source: 
credit foto: rfi.fr

Francofonia văzută par le petit bout de la lorgnette de Fernand Braudel.

Între 18 şi 26 martie se derulează "Săptămîna limbii franceze şi a francofoniei", manifestare ajunsă la a 22-a ediţie. Iniţiată de Ministerul francez al Culturii şi al Comunicaţiei, această săptămînă pusă sub semnul francofoniei este o ocazie de celebrare a diverselor "nuanţe" şi "culori" locale pe care le dobîndeşte limba franceză pe diverse meridiane ale lumii. In paralel, printr-o constelaţie de evenimente, francofoni de pretutindeni sunt încurajaţi să se exprime în franceză dar şi în numele stimulării creativităţii. Scriitorul Virgil Tănase, care şi-a redactat o parte dintre paginile publicate în Franţa chiar în limba lui Molière, ne pune în lumină anumite valenţe poate mai puţin vizibile ale limbii franceze.

Relaţia românilor cu limbile străine e ciudată. Cu o gramatică ţeapănă ca stânca, ei lasă să înflorească pe acest ţanc de latinitate toate cuvintele călătoare care trec prin preajmă. Francofoni de când cu turcii, même en Transylvanie plus portée vers la culture allemande, şi francofili, mais c’est déjà une autre question, au făcut din franceză un rempart contre le russe qui, après la guerre, devait devenir la deuxième langue du pays. En 1989, la population roumaine était majoritairement francophone, ce qui lui a valu de pouvoir adhérer des 1991 à l’organisation mondiale de la francophonie. Astăzi, după statisticile oficiale, numai 15 % din români mai vorbesc franceza care, c’est vrai, nu e limba cu care se circulă pe internet şi-n care poţi cere o coca cola pe orice meridian.

Ce qui peut paraître sans importance à ceux qui pensent que la francophonie se réduit aux objectifs de la Charte des Etats francophones : democraţie, stat de drept, dialog între culturi – adică o sumă de bune intenţii care se pot grupa în jurul oricărei alte limbi.

Nu e şi părerea mea.

Sentimentul francofoniei l-am avut, confuz încă de pe vremea când dezbaterea privind viitorul societăţilor noastre avait lieu en France sub supraveghierea unui şir de spirite ilustre ayant incrusté leurs exigences dans la langue, un temps où les intellectuels qui intervenaient dans le débat public étaient Mauriac, Camus, Foucault, Raymond Aron et j’en passe şi nu cei care vociferează azi în « State », vedete de cabaret şi actori qui, pour avoir récité les répliques de quelques grands auteurs, se prennent pour les héros qu’ils ne sont que sur la scène ou à l’écran… Fără a-i uita pe cei care, pentru că au pus un gol cu capul se consideră îndreptăţiţi să-şi da cu părerea despre cum merge lumea, appelés dans le débat publique par la horde des journaleux dont les vérités ne passent pas la nuit…

En fait, il me semble que pour mieux répondre à cette question, un détour s’impose.

Nicăieri n-am simţit o mai intensă dorinţă de a-mi pune capăt zilelor, nulle part je n’ai eu le sentiment d’une plus radicale inutilité de l’homme, écrasé par une sorte de cataclysme cosmique, decât la Doubai. Otrava care-mi bloca una câte una toate funcţiile mentale à même de faire de moi un homme, était l’architecture. Appelés à ériger une ville dans le désert, autant dire dans un terrain vague brăzdat de autostrăzi imposibil de traversat, arhitecţii care n-aveau a ţine seamă de vecinătăţi, de o armonie de ansamblu, de o istorie înscrisă în piatra clădirilor din jur, s’en étaient donné à cœur joie. Chacun inventait un bâtiment, parfois beau en lui-même, dar care, împreună, produceau o hărmălaie la fel de insuportabilă pentru minte que serait pour l’oreille un concert de marteaux-piqueurs et de moissonneuses-batteuses dans une laminerie où chantent des rockeurs robotisés munis de mitraillettes…

Şi francofonia ? Păi tocmai !

Francofonia mi se pare a fi o lungă, foarte lungă istorie pe care o poartă această limbă unică, qui offre des repères à chaque coin de siècle, une langue qui fixe des règles tellement strictes de clarté et de bon goût, d’élégance et de loyauté que toute inconvenance (et nos sociétés en secrètent abondamment) se denunţă de la sine, orice mitocănie de gândire sare-n ochi oricât ar fi de mândră şi de călare pe-o ideologie năzdrăvană. Partant, seule une inculture crasse (qui semble le projet le plus tenace de l’Education nationale) vous préserve de la honte d’être une petite crapule dans une langue si illustre, care înşiră fără nici o ştirbitură atâtea secole şi atâtea opere qui sont autant de pierres de touche.

La francophonie est la résistance à ce ronronnement vulgaire care vrea să ne convingă că nous sommes tous des bêtes économiques. Si că Europa est une entreprise…

Francofonia este cu mult mai mult decât une chance de communiquer după eşecul flagrant al limbilor universale care aveau toate calităţile înafara celei, essentielle, d’avoir une histoire, une histoire à même d’imposer les exigences faute desquelles notre vie nu este decât o bolmojeală absurdă. La francophonie est… comment pourrais-je le dire pour vous donner le sentiment exact de ce que je ressens ? Francofonia este un fel de gramatică. Au bout d’une accumulation de deux mille cinq cents ans de civilisation européenne francofonia este gramatica umanismului care s-a clădit pe continentul nostru de la greci încoace.

Et comme toujours lorsqu’il y a une grammaire nu vă miraţi că sunteţi împrejmuiţi de agramaţi. Dont le premier souci après avoir satisfait leurs besoins naturels, qui sont d’ordre économique, este de-a distruge orice gramatică, lăsând să funcţioneze legea naturală, simplă de înţeles şi de aplicat şi de aceea mondialistă, cea a celui mai tare dont la raison est toujours la meilleure – sauf dans la francophonie, cel puţin de la La Fontaine încoace.

 

 

 

Virgil Tǎnase : Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (104)
646